Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Creștere a consumului de energie electrică

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Consumul naţional de energie electrică al ţării a fost mai mare cu 5,6 la sută în primele nouă luni ale anului, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 41,4 TWh, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cel mai mult a crescut consumul populaţiei, cu 7,7 la sută, urmat de consumul industrial, cu o creştere de 5 la sută. În acelaşi interval, producţia a fost de 44,5 TWh, mai mare cu 7,8 la sută. Cel mai mult a crescut producţia în ...

Tranzacțiile de Black Friday, profitabile pentru comercianți

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Comercianţii din România au trecut pe plus în ediţia din acest an de Black Friday, după doar două ore de la debutul campaniei, totalul volumelor tranzacţionate fiind de aproape 132 de milioane de lei, cu 12,23 la sută peste rezultatul din 2020, în acelaşi interval orar.Conform datelor centralizate în timp real de procesatorul de plăţi PayU, numărul total al tranzacţiilor a ajuns la 191.887, în creştere cu 42,34 la sută comparativ cu anul anterior, în timp ce valoarea medie a c ...

La Biserica ”Sf. Mina”, ajutor pentru cei aflați în suferință

Sâmbătă, 13 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Biserica din cartierul gălăţean I.C. Frimu, al cărei protector este Sfântul Mare Mucenic Mina, și-a pomenit joi, 11 noiembrie, ocrotitorul spiritual, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, care, împreună cu un sobor de preoţi gălăţeni, a oficiat Sfânta Liturghie, la care au participat credincioşii din parohie şi din împrejurimi. În cuvântul de învățătură, ÎPS Casian a vorbit despre ajutorul sfinţilor în viaţa noastă, mai ales atunci când ...

Combinatul Siderurgic, 650 de noi salariați până la sfârșitul anului

Vineri, 12 Noiembrie 2021 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul Liberty Galați a angajat în cursul acestui an 532 de persoane, iar până la sfârșitul anului vor mai fi recrutați cel puțin 100 de salariați. Generarea acestor noi locuri de muncă este rezultatul creșterii producției companiei, dar și al accelerării proiectelor de automatizare și digitalizare la nivelul companiei. ”Ne propunem să consolidăm această echipă, să atragem tineri care să ne susțină în transformarea industriei oțelului și să investim în perfecț ...

Guvernul Andrej Babis își acceptă înfrângerea

Joi, 11 Noiembrie 2021 17:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul Cehiei a acceptat să demisioneze după înfrângerea în alegerile din 8-9 octombrie, a anunţat joi premierul Andrej Babis, citat de Reuters. Oferta de a demisiona i-a fost trimisă sub forma unei scrisori preşedintelui Milos Zeman, spitalizat din 10 octombrie, şi nu înmânată personal de prim-ministru, aşa cum se obişnuieşte. Coaliţia guvernamentală a pierdut competiţia electorală în favoarea a două blocuri de partide de opoziţie, care au convenit deja să formeze viit ...

Cipru va suspenda cererile de azil ale migranților

Joi, 11 Noiembrie 2021 20:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, a anunţat că intenţionează să suspende cererile de azil ale migranţilor, pentru a face faţă unei creşteri de intrări ilegale pe insula mediteraneeană pe care Nicosia o impută Turciei, informează AFP. Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a organizat o reuniune de urgenţă, în cadrul căreia miniştrii s-au pus de acord asupra măsurilor de luptă împotriva creşterii imigraţiei ilegale. "O cerere va fi înaintată Comisiei Europe ...

Propunere pentru o doctrină militară a UE

Joi, 11 Noiembrie 2021 20:45 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Responsabilul pentru politica externă a Uniunii Europene, Josep Borrell, a cerut miercuri blocului comunitar să convină asupra unei doctrine ambiţioase ca bază pentru operaţiunile militare comune în afara UE, inclusiv prin constituirea unei forţe care să fie desfăşurată în situaţii de criză, relatează Reuters. Borrell a susţinut în faţa presei că primul său proiect al ''Busolei Strategice'' a UE este crucial pentru securitate. ''Europa este în pericol'', menţionează el î ...

Joe Biden și Ursula von der Leyen, front comun în fața lui Lukașenko - în criza migranților de la frontiera polono-belarusă

Joi, 11 Noiembrie 2021 21:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Joe Biden şi şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au făcut front comun în privinţa Belarusului şi au promis să impună sancţiuni acestei ţări, din cauza crizei migranţilor de la frontiera cu Polonia, transmite EFE. Într-o reuniune la Casa Albă, Biden şi Von der Leyen au discutat despre sosirea a mii de migranţi ilegali, însoţiţi de efective ale forţelor de securitate belaruse, la frontiera cu Polonia, care nu le permite intrarea pe teritoriul s ...

Sub ocrotirea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil - Mănăstirea Metoc, vatra de învățătură a primei școli publice din Galați

Joi, 11 Noiembrie 2021 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Marea sărbătoare a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil a fost un bun prilej de amintire și a legăturii misionare care există între Mănăstirea ”Sfinții Arhangheli” – Metoc și prima școală publică din Galați, înființată în 1832, actuala Școală Nr. 24. Situată în vatra veche a Galațiului, Mănăstirea ”Sf.Arhangheli” este unul dintre așezămintele cu deosebită valoare istorică și spirituală pentru orașul de la Dunăre. Numele de ”metoc”, sub care mai ...

Sprijin pentru companiile care și-au păstrat angajații

Joi, 11 Noiembrie 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Guvernul va sprijini IMM-urile care nu au desfiinţat locuri de muncă pe timpul pandemiei, a declarat ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în cadrul Topului Naţional al Firmelor Private, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. "Avem o ordonanţă de urgenţă pregătită - poate că dacă nu va fi ordonanţă de urgenţă, în funcţie de evoluţia învestirii Guvernului, poate vom apela la Parlament - prin ...
Pagina 396 din 931