Secanta-risc fundamentală trece ca un Sărut-secure prin oglinzi - e nemilos şi e atât de rece - iubita mea, la nimeni să nu-l vinzi! Îl cumpăr eu - eu nu mai cred în Parce, toţi zeii mei degeaba au murit - oglinzile chiar dacă se vor sparge şi voi rămâne fără Infinit! Oglinzile-au multiplicat aiurea iluzia că vei veni-n curând să-mi tai singurătatea cu securea secantă la tangenta care sînt! Aştept secanta ca pe-o vindecare, s-au veştejit oglinzile... şi mint! - Eu sunt ...

Dacă toată viaţa face parte din toată moartea, şi dacă toată moartea face parte din toată viaţa, şi dacă ştiu cât/cum linia infinitezimală dintre aceste două elemente fireşti/barbare... oare la ce mama zmeilor mă mai înclin în faţa zidurilor oarbe ale in/diferenţei în puzderii pe scoarţa acestui rotund? Dacă nimeni cultivă nimicul, şi dacă nimicul se lasă cules de tot... oare la ce mama pădurii mai sper să se îndrepte ce-i strâmb prin definiţie, şi încă şi ma ...

La marginea satului, pe vreme urâtă sau frumoasă, aşteptaţi să vină cineva şi să vă spună: luaţi-vă crucile şi plecaţi acasă fiindcă aţi uitat ceva în ogradă, în grădină şi în fiecare odaie, ceva foarte simplu şi foarte uşor, ca un foc de paie, i-aţi uitat pe cei care-şi aduc aminte ce frumoşi eraţi când vi se părea că ştiţi totul pe de rost, şi-n cer, şi pe pământ, iar acum trebuie să vă întoarceţi acasă, în casele voastre stinghere, să vă hodini� ...

Îţi mulţumesc pentru că nu m-ai lăsat să te pierd/ în inima pădurii cu Sufletul pe dinafară!/ Toate păsările păsătoare şi toţi lupii nepăsători mi-au şoptit:/ "să nu te grăbeşti nici o dată,/ nici pentru prima şi nici pentru ultima oară!"// Îţi mulţumesc pentru că nu m-ai lăsat să te pierd/ în mijlocul câmpiei,/ unde nu se vede nici un fel de orizont apropiat!/ Toţi greierii şi toţi licuricii mi-au spus:/ "iubeşte şi iartă, iartă şi iubeşte neîncetat!"// ...

Aici m-am rugat să crească o învăţătoare de leac pentru inima mea însingurată - trebuie să am grijă în fiecare dimineaţă să fie udată cu lacrimi despre care mi-a spus mama că trebuie să fie adevărate cum erau cele din copilărie, când visam Şeherazade, însă nu-mi dădea nici una Dumnezeu în realitate şi plângeam până iarăşi venea somnul şi iarăşi le visam pe toate! Şi creşte şi creşte şi creşte astă învăţătoare de leac frumoasă, lungă şi înaltă ca ...

Când te loveşti prima oară de lumina-i, îţi vine să crezi că ţi-a pus Demiurgul mâna în cap, chiar dacă nu ştii nimic despre Ea şi despre Demiurg. Nu înţelegi rostu-i general şi particular, nu ştii să spui dacă-ţi place sau nu-ţi place, dacă e bine ce face sau dacă nu-i rău ce faci. Pur şi simplu, stai pur şi simplu şi te miri fără să ştii ce-i mirarea. Apoi, după prima secundă în aceste coordonate, devii impur şi complicat, smiorcăi, faci nazuri, începi să ...

Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... n-ai curaj, n-ai cuvânt, n-ai ştofă, n-ai fler, n-ai dovadă,/ n-ai suflet, n-ai milă, n-ai gând, eşti plină de tine, eşti proastă,/ n-ai timp şi n-ai vreme de mine, dar zi-mi adevărul în faţă:/ ce-ţi trebuie? ce nu-ţi convine? ce vrei să-(ţi) mai fac? nu ţi-ajunge/ continua mea-ngenunchere? ţi-am dat lună nouă şi veche?!/ şi-acuma vrei lună de miere?! Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... te-am trecut pe răbo ...

Victor Bulat. Basarabean din Chişinău. Moldovean tânăr. Doar douăzeci şi şase de ani. Plin de candoare şi energie. Demn de tot respectul. Temerar. În urmă cu niscaiva timp, vremurile moderne (neclare şi precare) din Republica Moldova îl determină să-şi ia inima-n dinţi şi bocceluţa pe umăr, să-şi dea tributul de triste lacrimi al despărţirii, să zică blândă şi tremurată voroavă de rămas bun alor săi părinţi şi apropiaţi... şi să plece în S.U.A... pe urmele ...

S-a sfârşit vremea indiferenţei, nu mai suntem afară, nu mai e timp de pierdut şi drum de întors: să luăm nişte pâine de grâu sau nişte pâine de secară şi să-i ducem (repede) vrăjitorului din O(r)Z! Dacă nu mai avem secară sau nu mai avem grâu, să-i ducem (repede-repede) nişte mămăligă, fiindcă, iată, i-a ajuns moartea până la brâu: nu mai cere, nu mai râde, nu mai plânge, nu mai strigă! Este posibil să nu mai avem nici mămăligă, este posibil să nu mai avem ...

Mă numesc şofer pe autobuz. Nu pe autobuz, deasupra, ci la volan. Sunt meseriaş, adică, pe un autobuz de transport în comun. Autobuzul pe care sunt şofer e de mâna a doua. Îl conduc încet, repede, legal, aiurea, corect, respectuos... după cum vor muşchii mei bicepşi şi tricepşi brahiali, dar şi cei de mai sus, adică muşchiuleţii cerebrali. Aşadar, sunt cu dumnealui pe stradă, sâmbătă, 14 Cuptor, antemeridian. Pilotez pe un traseu paralel cu altele şi sunt sprinten şi ves ...