Roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Moartea durează cât drumul până la Naştere!/ Stai pe genunchi în Altarul Poeziei...şi zici:/ Aici (se) hodineşte Roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea!.../ Iar dumneavoastră, Doamnă, să trageţi linie dreaptă din Capătul celălalt,/ nu din Celălalt capăt...cum se spune că v-ar fi spus Iubirea cealaltă,/ nu cealaltă Iubire cu sânge Albastru şi Cald!/ Să trageţi Linie Dreaptă...(O, cerc hodinindu-se!).../ până în punctul Zero al Dragostei Noastre,/ unde cuvintele (se) încolţesc, (se) înmuguresc şi (se) înfloresc,/ dar nu înfructesc, nu mănâncă Globule Albastre!

Din capătul Celălalt, nu din celălalt Capăt/ trebuie să pornească Linia Dreaptă a depărtării de mine (de tine)/ care este egală cu Linia Dreaptă a apropierii de tine (de mine)/ doamnă Stăpână a mea şi a Uitării!/ O, cerc hodinindu-se după atâta Rostogolire!/ Câtă împăcare după atâta Apropiere şi Depărtare/ când pe Lungimea ta curge mereu doar Sânge Albastru – / Ave Poezie, Fără de Care nu se (mai) Poate, Fără de Care nu se (mai) Poate...!/ Iar dumneavoastră, Domnule, aflaţi că exact la Naşterea mea începuse Târziul,/ iar Mama suferea şi credea că mă naşte Devreme!/ Iar prima moleculă de aer a trecut prin mine ca glontele!/ Iar casa din jurul Mamei stătea înconjurată de crizanteme!/ Şi am deschis ochii, Domnule: afară era Septembrie, şi chiar Luni era!/ Iar păsările Calde se adunaseră pe sârmă să plece departe,/ cât mai Departe de Frig şi cât mai Departe de Inima mea!/ Apoi am uitat cum glontele a trecut prima Furtună şi prima Sanie prin Sufletul meu,/ iar Mama îmi dădea Lapte de Mamă şi Cânturi de Leagăn,/ să aflu unde este Uşa şi Poarta şi Cărarea spre Dumnezeu!

 

După asta, îmi aduc aminte:/ dumneavoastră eraţi de mult, de mult mai demult pe această Frumuseţe de Pământ!/ Trecuserăţi prin Ghiocei şi prin Crizanteme!/ şi aţi aşteptat...(pentru Dumnezeu aţi aşteptat!)...să-mi spuneţi: Sânt!.../ Am auzit...(şi mai aud şi acum)...cum bate la poartă!// Am văzut-o...(şi o mai văd şi acum)...cum mă strigă la poartă!/ Purta rochie Albă, fără Sfârşit!/ Şi nu avea Coasă! Şi era foarte Frumoasă! Şi tare m-am bucurat că a venit!/ Şi a plecat! Şi s-a uitat peste umăr şi a vorbit:/ nu-i Nimic, stai Liniştit, am venit numai să Văd şi să Aud şi să Ştiu că eşti Acasă!/...O, câtă Tristeţe, şi câtă Răbdare, şi câtă Aşteptare într-un Cerc hodinindu-se!.../ Naşterea durează cât drumul până la Moarte!

Stai pe genunchi în Altarul Poeziei...şi zici:/ Aici (se) hodineşte Roaba lui Dumnezeu, Privighetoarea!...

Citit 820 ori Ultima modificare Duminică, 16 Decembrie 2018 17:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.