Alte nouă milioane de lei vor fi investite în județ

Alte nouă milioane de lei vor fi investite în județ
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a aprobat alte două proiecte în județ, cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, comuna Matca a obținut 2,92 milioane de lei pentru achiziționarea de microbuze electrice, autovehiculele nepoluante urmând a fi utilizate și de vecinii de la Negrilești. În același timp, la Barcea vor fi amenajate piste pentru biciclete și vor fi instalate stații de reîncărcare pentru vehicule cu tracțiune electrică, valoarea acestei investiții fiind de aproximativ 1,55 milioane de lei.

Tabloul alocărilor este completat, înainte de Crăciun, de viramente ce însumează 4,32 milioane de lei pentru alte patru unități administrativ-teritoriale (UAT) gălățene, în vederea decontării lucrărilor efectuate prin PNDL. Astfel, aproape jumătate din acest total revine comunei Cosmești, mai exact 2,04 milioane de lei, iar la Frumușița vor ”intra” 1,24 milioane de lei. Celelalte două UAT-uri beneficiare de alocări sunt Târgu Bujor și Brăhășești.

Citit 3308 ori Ultima modificare Vineri, 30 Decembrie 2022 12:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.