Unde-ai făcut Revelionul, amanta mea cu trei niveluri?...  (eşti prea parşivă şi sublimă ca să-ţi reziste vrun dârlău)... Mi-ai sigilat entuziasmul şi uşile de la mezeluri... şi ai plecat în Campobasso, fără să spui măcar „letz go”! Te doare-n cot că (pentru tine) mă ţine pe uscat... nevasta, mă suspectează poliţiştii că l-am făcut pe dracu’... ghem!… Ca mâine vor veni ortacii să-mi ia, să-mi cerceteze ţeasta, să mă transforme în huilă, în substant ...

Două puncte verticale (:)...şi porneşte-nşiruire de minciuni şi bazaconii despre viaţă, despre moarte, despre rău şi despre bine, despre ştire şi neştire, despre una, despre alta...fără foarte, şi cu foarte!   Uneltire şi urzeală...dare-n stambă, dare-n cale, cale-n dare, hocus-pocus într-un bâlci, abracadabra, măscărici, babilonie cu trompete şi chimvale... hai, sesam...hai, nenea lupu’...uite capra, nu e capra!...   Să mai cred în cele sfinte? să mai tolerez păg� ...

Hai să-ţi dau o floare de salcâm... prea-i departe tocma-n primăvară... pân-atuncea...nu se ştie...hai... unde-am lăcrămat întâia oară!   Unde-am lăcrămat şi mi-a fost dor să te văd cum vii fără oprire, să te-aud cum spui că nu mai pleci din pădurea mea cu păsări-lire!   Ne aşteaptă domnul cel din deal şi ne-aşteaptă domnul cel din vale, domnul din pădurea cu salcâmi... cel cu ochii – două catedrale!   Ne aşteaptă chiar şi cei plecaţi în pământ, în c ...

Aho!...aho!...aho!...aho!... drepţi şi strâmbi şi rococo, mari şi mici, săraci, bogaţi, filantropi, naivi, gealaţi, tari în bancă şi-n frizură, moi în vlagă, mură-n gură, fani, fanatici şi lichele, pui de lei şi pui de lele, arşi la soare, arşi la pungă, şifonaţi, călcaţi la dungă, popi, mireni, săriţi de vază, cei puţini cu mintea trează, controlaţi şi controloare, promotori şi promotoare, zmei şi făt-frumoşi, ilene, trecători prin buruiene, doctori sacri-n ...

Numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar: eu şi numărul prim, tu şi numărul par... eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi: tu – ziuă la noapte...tu – şi noapte la zi... eu – la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic”... ştii, de fapt, altceva nu am vrut să nu zic: nu am vrut să nu pot, n-am putut să nu vreau să pun şaua pe dor, să (s)pun visul pe şleau!   N-am ştiut să nu cer la cer vânt pentru mori, unde încă mai stau saci cu multe candori, unde ...

Atunci, mi se părea foarte departe până Acolo. Aşa de departe mi se părea, încât nici nu credeam că există acest Acolo. Mi se părea departe în lungime, dar şi în timp. Încercam să ajung măcar cu gândul, dar dădeam peste imposibil. Deseori, şi în joacă, însă şi în serios, mă grăbeam, poate-poate reuşesc să aduc depărtarea mai aproape, poate-poate zăresc silueta cestui adverb de loc pe linia orizontului. Dar, vorba aia, nu puteam decât să mă oftic fiindcă totu-i ...

Stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp... e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical, stârneşte viu-n plante...şi-n om...şi-n animal!   Un substantiv sălbatic, banal, fără de care n-ar fi nici zei, nici demoni, nici sfinţi ...

Demult, sora mea, Dimineaţa, a trecut de amiază. A trecut aşa, fără să mai spună cuiva, fără să se laude, fără să ceară ceva la schimb sau drept plată şi răsplată pentru această izbândă. A trecut de amiază, dar nu-şi numără dimineţile niciodată. Şi numai eu pot să-i spun, dacă vreau, cât de mult şi cum îmi pasă despre singurătatea şi vorba ei curată. Numai eu ştiu de ce şi de unde vine această sfântă curăţenie şi singurătate. Numai eu ştiu că nu s- ...

!repară-mi inima şi crucea,/ că nu-mi ajung până la capăt... am traversat numai o clipă/...(văd şi aud că s-au stricat)... şi cine ştie câte ceasuri/ mă mai aşteaptă până scapăt sub orizontul veşniciei,/ la umbra timpului uscat!   !inima scârţâie fiindcă/ a fost nedreaptă-ntr-o părere de rău dinspre înlăcrămarea/ unui răstimp suit pe rug, prin holocaust să-mi arate/ cum numai ce-a trecut nu piere... crucea se crapă şi se strâmbă/ fiindcă nu pricep s-o duc! � ...

CLICK AICI, pentru a citi PRIMA PARTE Ca mâine vine primăvara.../ şi-om face uz de toate cele din mila Domnului lăsate/ în jurul munţilor Carpaţi: sape şi coase, pârghii, simţuri,/ legi, argumente, jucărele... să auzim dacă muscoiul/ strigă „nu vrem, nu ne mai daţi”!   Să auzim dacă ciracii/ cestei scârboase sugătoare mai au curaj să se aşeze/ (de pe gunoi) pe masa noastră...!... Veniţi cu (musca)mor încoace,/ cu imnul Ţării în cântare, să nu se mai servească ...