Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) atunci, demult, la masa cea cu trei picioare,
sub un salcâm dintre matale şi o stea,
ziceai că viaţa e un fel de închisoare,
că orice om e obligat să şadă-n ea (!)
(!) steaua aceea foarte lungă şi departe -
cea dinspre stânga, mai dincolo, cum priveşti
din dreapta asta - vezi ce mult şi bine arde? -
aşa ziceai printre celeste şi lumeşti (!)
(!) sigur că da! cum să nu cred? se vede-n toate
că-i închisoare, şi n-avem nimic de-ales! -
sigur, suntem nişte cuvinte condamnate! -
aşa ziceai, din când în când, mai rar, mai des (!)
(!) aşa ziceai: aşa să-nveţe fiecare:
precum în cer nu-i tot aşa şi pe pământ! -
şi lăcrămai spunând că moartea-i deschisoare,
ş-apoi plecai cu steaua-n suflet şi în gând (!)
