TĂMÂIE (şi vorbe de duh)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Să spunem că...da, (nu)-i posibil să cadă

la tine-n grădină, la mine-n ogradă,

fiindcă o ştim, dar nu vrem dinadinsul:

a fi (laolaltă) învinsa şi-nvinsul

fiinţei din centrul seminţelor care

sunt râsuri şi plânsuri şi mâini şi picioare

şi suflete vii...dar şi suflete moarte

când nici nu mai zice şi nici nu mai arde,

când vine stăpânul cel mare cu dricul

şi-o strânge şi-o suie şi-i cară nimicul

şi-i strigă prohodul (naiv şi-ntr-o dungă)

şi toţi muritorii din haos i-aruncă

tămâie şi vorbe de duh...şi-o regretă

cu bocete lungi şi uimire secretă...

o duc şi-o îngroapă-ntr-o groapă adâncă

şi-naltă şi lungă, din care-o mănâncă

cei hulpavi şi mici făcători de lumină...?!

(nu)-i bine să cadă la tine-n grădină?...

(nu)-i bine să cadă la mine-n ogradă?...

Să spunem că...nu, (nu) a fost niciodată!?

(Din colecţia „Cele mai simple poezii rămase tablou”)

Citit 6361 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2019 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.