Păstrarea păcii este un câştig al lumii moderne, pe care trebuie să-l apărăm! La un veac de la suferinţele cumplite pentru străbunicii noştri gălăţeni şi de obligatorie omagiere a sacrificiului suprem al românilor - dintre care zece gălăţeni - într-o încleştare eroică, total disproporţionată în defavoarea românilor, în Bătălia Galaţiului, din 7-9 ianuarie 1918 (20-22 ianuarie, pe stilul nou, actual), putem înţelege că moartea, mutilările, familiile distruse, bolile nu au cruţat niciuna dintre părţi! Astăzi, prietene şi partenere într-o Europă a păcii, statele de atunci erau târâte în tăvălugul războiului mondial.
Cum au fost luptele din ianuarie 1918 la Galaţi, fără nicio literaturizare? Dincolo de istorisirile prescurtate, cu inexactităţi sau exagerări, am avut şansa de a citi din documentele de arhivă militară, din care se poate înţelege mai bine, pas cu pas, ce s-a întâmplat cu adevărat acum aproape un veac chiar în oraşul nostru! În câteva episoade, voi publica şi datele exacte, militare, pe care le-am cuprins în volumul "Saga Galaţilor - 1917-1918", o antropologie a războiului în oraşul nostru, volum pe care îl am încă sub tipar.
Căutasem mai întâi să aflu mai mult decât nişte nume necunoscute şi, de multe ori, doar cu o iniţială a prenumelui celor zece eroi trecuţi de străbunicii noştri, în marmură, pe Monumentul apărătorilor Galaţiului. Din păcate, cercetările întreprinse cu ajutorul Serviciului de Evidenţa Populaţiei de la Primăria Galaţi (sau, oficial, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţa Populaţiei) nu m-au putut pune decât în faţa numelor decedaţilor civili gălăţeni (găsind inclusiv un mort… "de profesie cerşetor", militarii morţi înscrişi aici făcând parte din unităţi din alte oraşe. Pe ai noştri trebuia să-i caut deci în arhive militare, aşa că am apelat la arhiviştii de la Unitatea Militară 02405 Piteşti - cunoscutele Arhive Militare ale României.
Şi am avut bucuria să privesc, într-o bună zi, cu mâinile tremurânde, copia color a unui extras din "Jurnalul de operaţii al Regimentului 6 Infanterie, în perioada 07 - 09 ianuarie 1918, în fotocopie, un exemplar cu 7 file, neclasificat". Jurnalul acesta este o adevărată saga, scrisă cu rigoare, emoţia răzbătând chiar şi din consemnarea cazonă, strictă, a luptelor inegale, cu o disproporţie uriaşă, de un combatant român la 25 de soldaţi ruşi, iar în ultima zi, de "doar" de unul la 10, cu o diferenţă copleşitoare între armamentul ruşilor (cu cele de la Movileni, inamicul dispunând de circa 90 de tunuri!), mitraliere Maxim şi puşti Mosin Nagant, plus o navă de război pe Dunăre, şi cele doar câteva tunuri ale noastre, dar şi... înfricoşătoarea baionetă Nagant, de 44 cm!
Mânuitorul anonim al tocului cu peniţă are evident o exprimare corectă, cultă chiar, ba chiar descopeream la un moment dat o expresie de-a dreptul poetică. Un scris frumos, de mână, caligrafic, cu toc şi cu cerneală poate cândva violetă... La fiecare frază ca de psalm, un semn că acolo nu se mai putea adăuga ceva pentru schimbarea adevărului, era făcut un punct, urmat de o liniuţă, care anunţau că va urma o altă operaţiune militară.
(Va urma)
În galerie, foto 1 - Soldat român rănit, primind ajutor sanitar (imagine de la istoricul Dan Antoniu); foto 2 - Antiaeriană românească la Galaţi, în 1917 (imagine din colecţia SC Promo Cart Design):
