* Victor Ionică, singurul baci din comuna Vânători, munceşte 14-15 ore pe zi * Una dintre ocupaţiile cu cea mai bogată tradiţie, oieritul, riscă să devină o amintire pentru generaţiile viitoare * Găsirea unui cioban de încredere se dovedeşte de multe ori cea mai mare provocare pentru un proprietar de stână
O zi obişnuită din viaţa lui Victor Ionică începe la ora 5.00 dimineaţa, când soarele nici măcar nu se ghiceşte la orizont. Urmează 14-15 ore de muncă anevoioasă, iar ziua se încheie după ora 21.00, când soarele s-a retras deja de ceva vreme de pe cer. De 33 de ani, baciul Victor se ocupă cu oieritul în Vânători, unde are acum peste 800 de oi. A început de jos, ca simplu cioban, şi a ajuns oier, trecând prin fiecare treaptă de iniţiere a uneia dintre cele mai vechi ocupaţii din lume.
Trei meserii, o singură alegere
Ocupaţia de oier a învăţat-o de la tatăl său, încă de mic. După ce a terminat o şcoală profesională şi armata, Victor Ionică a ieşit cu două meserii: tâmplar şi şofer. Era în 1979 şi avea doar 21 de ani. A început să lucreze ca tâmplar, până ce, într-o bună zi, tatăl său l-a întrebat dacă nu vrea să vină la stâna familiei. A chibzuit că ar fi mai bine aşa şi a renunţat la lucrul în lemn, alegând, în schimb, viaţa plină de neajunsuri de la stână. Deşi era "băiatul şefului", baciul Victor spune că nu a fost deloc iertat. "Am început de jos, ca orice cioban fără experienţă. O perioadă am mers cu oile la păşunat, dar nu mi s-a părut greu, pentru că asta făcusem încă de mic. Am învăţat apoi să mulg şi să tund animale, iar, mai târziu, să prepar caşul şi urda. Totul a fost făcut pe etape, fără grabă", ne-a spus baciul Victor.
Tinerii sunt descurajaţi
Chiar dacă la prima vedere nu pare, între un cioban şi un oier sunt câteva diferenţe notabile. Ciobanii sunt mai ales angajaţii fără experienţă, care merg şi păzesc animalele pe păşune. Oierul este deja proprietar peste un număr de oi şi deţine toate tainele meseriei. Dacă face treaba cu seriozitate şi iubeşte animalele, un tânăr poate deprinde majoritatea secretelor ocupaţiei chiar şi într-un an de zile. Viaţa anevoioasă pe care o duce aici şi mizeria de la stână sunt însă de ajuns pentru a-i descuraja pe cei mai mulţi.
CITEŞTE ŞI: O gălăţeancă reînvie meşteşugul ţesăturilor ţărăneşti
"La stână vin mai ales cei care nu au reuşit în altă parte. Nevoia îi aduce aici şi nu o chemare anume. Stau o lună sau două, după care pleacă. Nu poţi să te bazezi prea mult pe ei. În trecut, ne strângeam cinci bărbaţi în jurul unei sticle de un litru de vin şi ne mai şi rămânea. Acum îţi trebuie câte doi litri la fiecare ins în parte. Mai cer şi ţigări, iar munca trebuie să fie cât mai uşoară. E foarte greu să mai găseşti un cioban pe care să te poţi baza", ne-a mai spus oierul.
Pentru că de multe ori este lăsat cu ochii în soare de angajaţi, baciul Victor nu se sfieşte să pună chiar el umărul la treburile de jos. Când vine vorba de viitorul acestei ocupaţii, oierul este destul de sceptic. Spune că tinerii aleargă după un câştig cât mai facil şi nu mai sunt atraşi de oierit. Astfel, a găsi acum un cioban de încredere poate fi cea mai grea parte a acestei ocupaţii.
Contractul socialist bate subvenţia
"E o meserie frumoasă, dar grea. Înainte, pe vremea comuniştilor, parcă era mai bine. Simţeam că suntem sprijiniţi. Acum, ajutorul e de multe ori insuficient", ne spune, pe post de concluzie, baciul Victor. Deşi bănoasă pentru unii, viitorul ocupaţiei este incert şi din cauza apatiei de care dau dovadă autorităţile. Subvenţia pe care statul o dă pentru fiecare oaie este de 40 de lei, în vreme ce în alte ţări fermierii primesc până la 300 de euro. Principalele venituri sunt în special din vânzarea mieilor şi a lânii. "Cu brânza, e mai mult chin", ne spune, pe post de concluzie, baciul Victor.
CITEŞTE ŞI: Ultimul cioban din Vânători, în luptă cu termopanele
