UȘOR DE CITIT! Cum făceau oamenii carieră, în Roma Antică. ”Romanul”, de Mika Waltari

UȘOR DE CITIT! Cum făceau oamenii carieră, în Roma Antică. ”Romanul”, de Mika Waltari
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O carte lansată luna asta, care ne dezvăluie irezistibila lume a Romei Antice, cu toate frumuseţile şi capcanele ei


Dacă aţi fost vreodată curioşi să aflaţi cum arăta Roma Antică şi cum trăiau bogaţii şi săracii, în imperiul strămoşilor noştri, „Romanul” scris de Mika Waltari este exact cartea pe care trebuie să o citiţi. Intrigile şi bârfele, dezmăţurile şi crima, frământările sufletului omenesc şi urmele pe care beţiile nesfârşite sau luptele le lasă asupra trupurilor sunt descrise pe nu mai puţin de 574 de pagini. Şi toate sunt credibile, toate posibile. Cu cartea în mână, ştim în permanenţă că citim un roman şi că e vorba doar despre o ficţiune. Totuşi, s-ar putea să ne amintim de acum încolo despre Roma mai mult prin prisma celor citite în cartea asta…Şi e normal să fie aşa, în condiţiile în care minuţiozitatea descrierii lumilor antice este principala calitate pentru care e apreciat scriitorul finlandez.

Intriga romanului ne-a lăsat impresia că sufletul omului s-a schimbat prea puţin în ultimele două milenii. Narator este Minutus Manilianus - un fiu de patrician refugiat de la Roma în Antiohia - care îşi scrie memoriile dedicate fiului său. Băiat de om înstărit (dar devenit nobil în condiţii obscure), Minutus nu se dă în lături de la nebuniile tinereţii, ca întinarea unor vestale, pentru care îşi caută apoi iertarea publică prin gesturi şi mai neinspirate, cum ar fi capturarea unui leu sălbatic. Nepriceput la vreo meserie, dar atlet destul de abil şi destul de curajos în luptă, Minutus nu are alte ambiţii în viaţă decât aceea de a-şi câştiga glorie şi recunoaştere din partea celor din jur. Adus la Roma de tatăl său, care vrea să-i asigure un viitor cât mai bun, tânărul află însă curând că părintele său nu se refugiase degeaba în Antiohia. Cei din familia Manilianus (şi nu numai ei, ci întreaga „lume bună” a Romei) uneltesc la fel de uşor cum respiră. Îndrăgostit de Claudia (bastarda împăratului Claudiu), Minutus pleacă în Britania, ca să lupte la graniţele imperiul şi să îşi câştige gloria. Apoi pleacă mai departe şi mai departe, de-a lungul şi de-a latul Imperiului. Întors la Roma, capătă o funcţie relativ importantă, sub guvernarea lui Nero. Abia acum marele oraş al lumii antice se arată în întreaga sa splendoare, care însă nu face decât să-i acopere putreziciunea şi să uniformizeze o lume în care nebunii trăiesc lături de vicioşi.

În sfârşit ajuns relativ bine (deşi într-o poziţie necorespunzătoare aspiraţiilor sale) Minutus îşi găseşte câte o justificare pentru fiecare faptă nedemnă pe care o face. Chiar şi atunci când îşi lasă fiul să moară, pentru a nu-l mânia pe Nero, ajunge să îşi justifice gestul, ca să îşi poată duce planurile de parvenire mai departe.

Istoria Romei se împleteşte, în "Romanul", cu istoria creştinismului. Încă de dinainte să plece din casa tatălui său din Antiohia, Minutus îi cunoaşte pe Pavel şi pe Barnaba. De-a lungul timpului, creştini vor fi mereu în jurul său tot timpul, pe măsură ce propria ambiţie îl devorează. Doar că abia spre finalul vieţii va reuşi Minutus să-şi îmblânzească ura şi să se apropie de ei.

V-a plăcut Quo Vadis? Atunci o să vă încânte „Romanul” lui Mika Waltari. Găsiţi cartea la Libăria Humanitas din Galaţi, de pe strada Domnească, nr. 45. E un roman publicat pentru prima dată în 1964, dar care s-a tradus în română de curând şi a fost lansat oficial în România abia la începutul acestei luni.

Waltari - artizanul romanului istoric finlandez

Scriitor finlandez, Mika Waltari este autorul mai multor romane care s-au bucurat de succes la noi, printre care "Egipteanul", "Etruscul" şi "Amanţii din Bizanţ". Născut la Helsinki în 1908, Waltari a studiat filozofie şi filologie, după ce îşi abandonase studiile teologice. A scris continuu, dar a lucrat şi ca jurnalist, critic literar şi angajat al statului, unde şi-a pus talentul literar în slujba propagandei, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A murit la 69 de ani. A avut suficient timp să scrie 29 de romane, 15 povestiri, şase cărţi de poveşti, şase de poezie şi 26 de piese de teatru. Fiica autorului finlandez, Satu Waltari, a fost de asemenea scriitoare şi a trăit până în 2014.

Citit 2859 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2016 13:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.