STÂLP DE ILUMINAT PUBLICUL, stă continuu şi singur şi neobservat din zori până-n seară, dar nu se văicăreşte niciodată, nu ştie decât că trebuie să nu moară, nu ştie decât că trebuie să-i facă datoria fără vro răsplată, nu cere nici de foame, nici de sete – nici măcar nu ştie dacă vro cineva-l crede sau nu-l crede !!!   STÂLP DE ILUMINAT PUBLICUL, nici din seară până-n zori nu-l observă nimeni – cică bate la ochi şi cică strică toate punctele de re/ved ...

Vine noaptea! Vine încet, să nu tulbure iureşul imbecilului „amenajator”! Vine şi se cuibăreşte pe ici, pe acolo, pe unde mai tremură câte o ţâră de Linişte! Ce putem să facem când nici Întunericul nu ne mai „înghite”, când, Prostia-i domnitoare-n oraşul ferfeniţit cu banii noştri şi când „cetăţeanul” liber are o plăcere sadică de a măcina şi de a distruge Sănătatea celor din jur? Parol, trebuie să ieşim cât mai urgent dintr-această Teroare! Altfel � ...

nici un zmeu, nici o ileană/ nu mai umblă pe pământ, făt-frumos e terchea-berchea,/ sfânta vineri stă fumând, zgripţuroaica e manager/ la o fabrică de bunghi, greuceanu calculează/ diametrul la triunghi, prâslea cel voinic e dilăr/ de halva şi baclavale, fata moşului vibrează/ într-un bar cu haimanale, fata babei face spumă/ în cazanul plin cu skunk, zâna bea gin ecologic/ şi dă lapte-praf la junc, strâmbă-lemne taie scânduri/ foarte drepte, de sicrie, sfarmă-piatră vi ...

Zgomotul imbecililor care „amenajează” este atât de puternic încât nici cele mai abitir sisteme antifonice nu rezistă! Coniacul fierbe-n pahare! Sticlele cu băuturi se clatină mai ceva decât beţivii profesionişti! Toţi se uită, comentează! Nimeni n-are curaj să sune la Poliţie sau să meargă la uşa teroriştilor democraţi! Maşina cu poliţişti chiar trece prin zonă, dar nici gând să oprească şi să-i strângă de gât pe aceşti posesori de scăfârlie seacă, pe ace ...

numai sub salcâmul acela, unde te-am aşteptat până la moarte, dar n-ai venit niciodată, am văzut şi am auzit cum se fac minunile într-această şi pentru această lume ne/vinovată   numai sub salcâmul acela m-am rugat la dumnezeu să te aducă lângă mine şi să te convingi şi să te uimeşti că minunile nu sunt mari sau mici, dar sunt pentru oricine   numai sub salcâmul acela am simţit gustul dulce al înfrângerii în scurta bătălie cu faţa nevăzută a deşertăciunii, da ...

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-de ...

În crâşma răposatului Vasile Valache...e linişte! De un miliard de ori mai linişte decât în blocul/apartamentul moşului Mutelcă! Acesta comandă câte un coniac mic pentru fiecare, ne roagă să fim atenţi, se aşează pe bancă...şi începe! Blocul în care locuiesc/suport calvarul/nesimţirea din care tocmai am fugit este alcătuit din trei scări: Scara Richter, Scara Mercalli şi Scara Oschi! De douăzeci de ani, adică de când fostul primar Dumitru Nicolae mi-a dat un apartamen ...

m-am întâlnit cu moartea mea/ şi suspina că nu mai poate – stătea pe gânduri şi cerşea – / DOAMNE, ce moarte cumsecade !!! cerşea de dragoste şi dor,/ cerşea de foame şi de sete – şi – când i-am spus că eu nu mor – / s-a pus cu faţa la perete şi-a început să plângă mult,/ ca orice moarte serioasă !!!   şi – să nu creadă că n-ascult,/ că nu mi-i milă, că nu-mi pasă – am început să plâng şi eu/ cu vorbe calde şi aproape de umăru-i bătrân şi ...

Distinsul moş Ion Mutelcă locuieşte singur! Nevastă-sa, Maria, a murit de nopţi albe, dar şi de zile negre! Fiindcă deloc nu i-a fost uşor în „condiţiile” oferite de Panarama numită Democraţie!...Nu are soţie, dar are orologiu cu pendul! Exact acum, acest substantiv de „tortură” bate cincisprezece ceasuri şi jumătate! Bate corect, persuasiv, monoton şi indiferent! Cucul nu iese din „cuibar” pentru ca să (ne) anunţe şi el cât „am trecut”, cât „am prezent” ...

tu vezi cum păsările-n zbor,/ ca nişte CRUCI, se pierd în zare – parcă se duc spre-un veci de veci/ plin cu seminţe şi cuibare !? se duc şi se întorc mereu,/ să ne descânte, să ne-ncânte cu viersul bine/cuvântat,/ chiar dac-au aripile frânte !? chiar dacă n-au ce da la pui,/ n-ai să le vezi înlăcrămate – ne dau şi nouă cât mai mult/ din scurta lor ETERNITATE !!! stoluri de cruci deasupra mea,/ stoluri de cruci deasupra noastră vin şi s-opresc din când în când/ � ...