Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Valeriu Barbu - pentru a cincea oară "evadat" din penitenciar

Joi, 11 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* „a mic de mână”, al cincilea volum de versuri într-un singur an *Exact în urmă cu un an, Valeriu Barbu reuşea un număr de adevărat Houdini şi "evada" din  Penitenciarul din Galaţi, lansând spre lume deloc periculoasele sale poezii, din primul volum de versuri „Din cioburi”. Primise atunci, în semn de preţuire, de la editorul său Constantin Lămureanu, condeiul şi călimara poetului George Ţărnea. Cu trei condiţii: să le folosească cu spor, să reumple călimara şi ...

Ţuculescu, Ghiaţă şi Schweitzer Cumpăna, la Muzeul de Artă Vizuală

Joi, 11 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
La Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi s-a deschis ieri o expoziţie care reuneşte 24 de creaţii realizate de trei mari personalităţi ale picturii româneşti - Ion Ţuculescu, Dumitru Ghiaţă şi Rudolf Schweitzer Cumpăna. „Sunt trei artişti foarte diferiţi pe care i-am aşezat în aceeaşi expoziţie cu un anumit scop. Poate mai puţin cel tematic, chiar dacă toţi trei s-au  inspirat din lumea satului şi a tradiţiilor rurale. M-a interesat tehnica de lucru – folosirea acestei ...

Un laptop pentru Dan Dănăilă – elevul anului

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Premiantul n-a fost prezent la festivitate, deoarece se află la Iaşi, la pregătire pentru Balcaniadă * Părinţii însă i-au ţinut locul *Îmi amintesc că în urmă cu  vreo zece ani îi luam un interviu lui Mihai Manea – gălăţeanul care a obţinut medalia de aur la Internaţionala de matematică, trei ani la rând, consecutiv. Era pe vremea când obţinuse pentru a doua oară aur olimpic şi-mi mărturisea că se va duce la bunici, că nu-şi permitea o vacanţă la munte sau la ...

„Artă pentru Ingrid”

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Inimoşii elevi ai claselor a XI-a A şi B de la Liceul de Artă „D. Cuclin”, alături de profesorii lor Lăcrămioara Băluţescu şi Doru Căstăian, vor organiza astăzi, 10 iunie, la Teatrul Dramatic, începând cu ora 19.30, un concert umanitar pentru a strânge fonduri pentru micuţa Ingrid, care necesită de urgenţă o operaţie complicată în Germania. Biletele costă 5 de lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi. De asemenea, în foaierul Dramaticului va fi organizată o expozi ...

Ministerul Educaţiei - campion la greşeli în subiectele de bac

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Modelele de subiecte publicate pe site-ul MECI conţin sute de greşeli, pentru care s-au afişat sute de erate * Nimic nu garantează că bulibăşeala de la tezele cu subiect unic nu se va extinde şi la bacalaureat, mai ales că la unele probe vor fi câteva zeci de variante de subiecte *Pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării sunt publicate nu mai puţin de 49 de tabele de erate care conţin zeci de corectări ale modelelor de subiecte la bacalaureat. Eratele pot fi v ...

Parteneriat umanitar între Galaţi şi Brăila

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Trei învăţători, foşti colegi de liceu, doi din Brăila şi unul din Galaţi, au iniţiat, în urmă cu doi ani, un proiect cu caracter umanitar. Pe parcurs au mai câştigat de partea lor şi alte cadre didactice, astfel că parteneriatul lor numără în prezent cinci unităţi de învăţământ: „Iniţial am realizat acţiuni de caritate cu foştii mei colegi învăţători de la Brăila, Valentina Ene de la Şcoala din Vădeni şi Adrian Gavrilă de la Şcoala Nr. 13. Apoi ni s-au al ...

Mai multe diplome decât participanţi la Concursul „Procopiu”

Miercuri, 10 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei în jur de 20 de elevi care au reprezentat Galaţiul la Concursul Naţional de Fizică Aplicată „Ştefan Procopiu” s-au întors acasă cu 39 de diplome câştigate. Deşi alte judeţe au avut delegaţii mult mai mari, gălăţenii au fost puţini, dar buni. Dintre cele 39 de distincţii obţinute, 10 au fost ale elevilor de la CNVA, iar 8 ale celor de la Liceul Teoretic „Dunărea”. Dorin Clisu („Pedagogic) s-a clasat pe primul loc la clasa a VIII-a la lucrări scrise, Adrian Murar ...

Gogoşi şi coifuri pentru o şcoală nouă

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Elevii şi dascălii de la Şcoala Nr. 2 Chiraftei au vândut diferite obiecte confecţionate de ei ca să strângă bani pentru o şcoală nouă *Şcoala Nr. 2 din Chiraftei mai are puţin şi cade în capul elevilor şi profesorilor. Situaţia trenează de ani de zile, dar nimeni nu a mişcat un deget. Cu banii de la Guvern s-au renovat o mulţime de instituţii de învăţământ din judeţ, care puteau să mai aştepte, mai ales că  duceau lipsă de elevi. Niciun leu nu s-a alocat însă ...

Programul săptămânii la Teatrul Dramatic

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” îşi aşteaptă spectatorii de joi seara, începând cu ora 19.00 când se va juca „Magic Afternoon” în regia lui Dan Stoica. Vineri, 12 iunie, la aceeaşi oră, în sala Studio, veţi putea vedea „Lecţia”, regia Ţino Geirun. Sâmbătă, 13 iunie, vă veţi putea reîntâlni  cu „Mincinosul” (r. Ion Sapdaru), iar duminică, 14 iunie, veţi putea fi martorii „Afacerii Protar” („Ultima oră”), regia George Motoi. ...

Lansare de carte - „a mic de mână”, de Valeriu Barbu

Marți, 09 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Valeriu Barbu, poetul „închis încă, la Penitenciarul din Galaţi”, îşi va lansa miercuri, începând cu ora 11.30, la Biblioteca „V. A. Urechia”, cel de-al cincilea volum de versuri, intitulat „a mic de mână”. Cartea apare tot la editura din Constanţa „Nelinişti metafizice”, cea care s-a îngrijit constant de toate cele cinci volume apărute sub aceeaşi semnătură. ...
Pagina 800 din 844