Moto: "am călcat pe-un melc şi l-am ucis/ - eu eram pe sensul interzis/ celui care crede că-i mehenghi.../ da-i, de fapt, un hârb, un pezevenchi!" (Iolanda Cremene) Atât, chiar atât... şi nimic altceva: scurmă păcatul în inima mea, oriunde aş fi şi oriunde-am să merg - iartă-mă, iartă-mă, domnule Melc! Şi toate se surpă, şi toate se sting: nu mai rămâne nici un paing, se stinge, se stinge şi raza la cerc - iartă-mă, iartă-mă, domnule Melc! Ce farsă-i, ce farsă-i s� ...

Gata, mai am câţiva metri şi intru în perimetrul staţiei de autobuz. Măresc pasul fiindcă se face timpul de sosire a fiorosului drapat/mânjit cu pozele instinctelor primare. Dar nu-mi abat atenţia de la drum, mai ales că tare a plouat şi tare risc să dau prin gropi primare pline cu apă, risc să mă facă bleaşcă vreun sărit de pe fix primar la volan, vreun grăbit spre Nicăurea, aşa cum zice poetul Ion Potolea din Bereşti. Trebuie să circul mai repede, însă trebuie să-mi ...

Pe fiecare frunză scrie "Toamnă" cu galben în caligrafii de vânt şi "iartă-mă şi bună seara, Doamnă" - mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sunt! De ce mi-i dor? - e singura-ntrebare - caut răspuns, zburându-mă în gol, eu - pasărea de-a pururi călătoare, de-a pururi rătăcindu-se de stol! În toamna asta nu mai plec de-acasă - nici o plecare nu mai are preţ - rămân să-ţi mângâi umbra de Mireasă şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ! Şi parcă nu mai sunt de-atât ...

De regulă, sunt foarte atent pe unde calc, pe unde merg. Indiferent de loc, de mod şi de timp, indiferent de anotimp, mă uit la fiecare pas. Dar asta nu înseamnă că "stau" cu ochii pe pământ, că nu răspund la bună ziua celor din ce în ce mai puţini care mă salută. Şi nu înseamnă că nu-i salut şi nu-i respect pe toţi cunoscuţii, fie ei şi din tabăra adversară, ori tabăra duşmană. Cei care mă mai salută se împuţinează pentru că nu suportă nişte adevăruri zilnic ...

şi vocile nopţii mă smulg/ din somn şi m-aruncă la vulg, iar vulgul mă smulge din vis/ şi-mi scrie pe aripi "închis"! e timpul să plec dintr-acest/ perfid simulacru celest, e timpul să plec şi s-ajung/ în mijlocul punctului lung, adică în inima cui/ nu poţi şi nu vrei să nu-i spui de ce ai rămas fără zbor/ şi vocile nopţii te dor de când ai mutat nordu-n sud/ şi tot viitoru-n trecut! că-i bine sau nu, nici nu ştiu/ - să-nvăţ este foarte târziu, şi nici să mă-ntor ...

Sigur că da! Nea Ion Croitoru (Dumbă) nu a tras niciodată cu puşca în păsări sălbatice, mai ales în păsări cântătoare. De ce-l porecleşte lumea Dumbă? Fiindcă, uneori, când mai bea câte un pahar în plus la bufet, se dă de-a tumba (dumba) pe coastele geografiei, dar puşca-i rămâne intactă, în spinare, la locul ei, ca o diagonală a păcii, ca o singurătate înclinată între umărul stâng şi şoldul drept, ca un avertisment ruginit pe dinăuntru, cu primul cartuş pe � ...

frumoasa mea mereu plecare/ spre depărtări necunoscute, să nu mă laşi aici, în urmă,/ fiindcă nimenea n-aude, fiindcă nimenea nu vede,/ fiindcă nimenea nu poate să-mi spună cine hohoteşte-n/ cutia cu eternitate, cine se face că ascunde,/ cine se face că arată tot adevărul şi tot falsul/ dintr-astă scumpă mascaradă!? frumoasa mea mereu sosire/ din depărtări nemărginite, să nu mă laşi acolo, n-urmă,/ fiindcă nimeni nu deschide, dar nici nu ştie să răspundă/ la o ba ...

Oare pasărea o fi trecut dincolo de cer? Cum să rămână ouăle singure? Cum să le iau acasă? Ce-o să zică mama? Deja simt cum nuiaua de corn îmi "vine" perfect pe spinarea de făt-frumos cu mintea-n brusturi. Vai de capul creierului meu! - cum va să scrie Nichita Stănescu, însă eu încă nu-mi imaginez. Sigur că da! Plâng înspre cer, simt susul cum se apropie şi cum mă înveleşte, cum mă lasă fără jos, dar simt cum plânsul îmi purifică tot dinăuntrul, cum îmi perforea ...

Fumez ţigări din paie de orez, poftesc la ochii tăi de chinezoaică şi la femurul tău din care ies acorduri sidefii de balalaică! Răsuflu fum pe nas şi pe urechi - pe gură nu mai pot, că-i ocupată cu sânii tăi scrişi pe icoane vechi şi pe râvnirea mea ne/vinovată! Din când în când, să nu te plictisesc, mă duc pe jos, să re/cunosc siberii, să-mi fac siesta cu tutun rusesc - ooo, nu cumva, iubito, să te sperii! Eu sunt român, Confucius e chinez, contez pe nemţi, a/dor ...

Zăpodiile mi-au tulburat mereu dimensiunile copilăriei. Însă, ca zăpodia noastră dintre pădurea lui Dumbă (Ion Croitoru) din Adam şi dealul care hotărăşte cătunul Zimbru la apus, nu reuşeşti să afli niciunde, chiar dacă răscoleşti pământul în cruciş şi-n curmeziş, cum zic toate cărţile cu basme şi cum spun toţi bunicii şi străbunicii acestor locuri minunate. Această spinare de cal, această culme, acest ascunziş lin, acest platou mirific m-a făcut praf de fiecar ...