(!) în moldova sunt de toate/ – [radiez şi zic solemn: ia uitaţi-vă mai bine,/ (vă conjur şi vă îndemn)] – sunt de piatră şi de clisă,/ de carton, de tinichea, de argint, de fier, de aur.../ şi hibride, şi sadea... dară sunt şi de ispravă,/ dară sunt şi de nimica – unele-ţi stârnesc respectul,/ altele-ţi dezleagă frica (!)   (!) eu sunt sclavul poeziei.../ şi nu cred că mi se pare, şi nu cred că am vedenii/ – iată ce desfăşurare de frumos şi pur şi simp ...

Mă uit la Maria Sâcâială, dar nu-i dă nici o lacrimă! Oare n-a impresionat-o cu nimic Tulburarea Semantică şi Sintactică şi Morfologică a textului pe care chiar acum l-am terminat de cetit? Cred că are Inimă de Piatră, dacă nici „Un bilet de Tren şi o Carte de Rugăciuni” n-a reuşit s-o răscolească, să-i ude ochii galbeni, să-i pornească Emoţiile, să-i accelereze ritmul cardiac! Mă ia de mănă ca pe-un plod şi mă duce în apropierea unei cruci de granit, pe care v ...

(!) iar Luna care-ţi bate pe obraz când dormi cu Visul în/spre Veşnicie, e tot ce-a fost Frumos şi a Rămas din ce-am Descoperit că Nu (se) Scrie pe nici o Vreme şi pe nici un Timp, pe nici o Carte şi pe nici o Frunte – Talger de Aur, Linişte cu Nimb, Regină a seducţiei Rotunde (!)   (!) trece în Sus şi-n Jos, trece Încet, Plină şi Nouă, Singură şi Movă – mă uit şi mi-amintesc de ce tot Cred că nu se-ntâmplă nici o Catastrofă atâta Vreme şi atâta Timp cât sea ...

Sigur că da! Madam Sâcâială mi-ntinde palma, dar eu nu sărut mâni în public! Nu-i nici igienic şi nici politicos! Femeia se însemnează instantaneu, face o grimasă corespunzătoare, mă vâră-n terenul Neutru, la umbra unui monument funerar enorm şi-mi porunceşte scurt: „Citeşte-mi o poezie lacrimogenă, dacă vrei să te iert!”...Mă conformez şi-i cetesc încet „Un bilet de Tren şi o Carte de Rugăciuni”! Demult...acum, acolo, în grădină,/ atent la Tot, atent şi la ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou” Mult zvon şi bucurie vibrează-n depărtare, la Grupa mititică, dar şi la Grupa mare – se bagă rătăcire la Casa de Nebuni, himere şi speranţe, sticleţi şi gărgăuni! Se bagă cu cisterna, cu graiferul se bagă acelor într-o parte, acelor într-o doagă, acelor duşi cu pluta, acelor care zic: io-s Domnul ăla mare, io-s Regele ăl mic! Se bagă echilibru acelor într-o roată, să le vibreze mintea ...

Sigur că da! Urmez povaţa psihologului Mihai Cărare, îmi telefonez prietenii cei mai apropiaţi, Vasile Cherpedin şi Costică Prăpăd, şi ambii mi-o recomandă pe Maria Sâcâială, fostă Contabilă şefă în Atelierului de Vopsit Ciori, unde am lucrat şi eu între anii 2002-2006, ca expert/cotrobăitor Tehnic de Calitate! Cică madam Sâcâială e cea mai potrivită pentru Leac, poartă 55 de ani tereştri-n trup şi-n suflet, pantofi 44, rochii lungi şi strident imprimate cu mătăc ...

(!) primesc iertare, mă declar înfrânt - [...abia acum cred că era mai bine să fi păstrat un glonte pentru mine căci nu se ştie unde, cum şi când va trebui să încetez, cu el, mărşăluirea mea spre Sărbătoare: locul râvnit de toţi, de fiecare Soldat umplut de Glorie-n Măcel, umplut de Lauri, declarat Erou chiar dacă multe Vieţi, nenumărate, a întrerupt prin faţă şi prin spate, pe lângă testamentul Vechi şi Nou, cum a făcut cel Mare şi (cel) Sfânt, dar nu a dat la ...

Au trecut aproape douăsprezece luni de când, în urma unui ne/aşteptat şi elegant Proces de Evaziune Sentimentală, mă tot vizitează - material şi spiritual, real şi virtual - o Doamnă/Ciudăţenie despre care am mai adus-aminte într-astă rubrică de subsol! Pe actul ei de identitate se poate vedea şi se poate citi foarte limpede: Apatia Lehamite! Desigur, n-am stat cu mâinile-n sân ori cu capul pe tânjală! Şi nici n-am făcut-o pe Zmeul sau pe Făt-frumos în prezenţa-i concre ...

(!) începe nuntire, începe/ de jos până sus şi-napoi - se ştie, se vede, s-aude/ cum tot se împarte la doi, cum tot se adună-ntr-o clipă/ mai lungă decât am crezut în orele noastre astrale,/ atunci, fără nord, fără sud (!) (!) începe aducere-aminte/ cu nalt, cu adânc şi frumos - se ştie, se vede, s-aude/ cum vine candoarea pe jos, pe sus şi pe unde doar gândul/ şi sufletul nostru au fost să caute ceastă nuntire,/ să-şi afle şi noimă şi rost (!) (!) începe uitare ...

Stau culcat cu ochii la cer, în hectarul de răsărită. Beţele în capătul cărora-s roţile cu seminţe mi se par foarte înalte, parcă-şi sprijină galbenul direct de bolta care desparte totul de nimic, totul de tot, nimicul de nimic. Blestemul pământului sau blestemul iubirii (sigur, trebuie să-i mulţumesc lui Ion al lui Liviu Rebreanu) nu (mai) lasă nici un nor să se apropie de tarla. Se aude cum totul se usucă. Se aude cum trosneşte şi cum scârţâie şi cum pârâie şi cum ...