Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
„Mai bine la puşcărie decât la muncă în Bădălan, cu ziua”
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
Eliberat din penitenciar în luna martie 2011, Ionuţ Neagu (30 de ani), din Chiraftei, a dat-o din nou în bară. Asociindu-se, pentru a fura, cu Mihai Benea, de 19 ani, din aceeaşi localitate, ajung amândoi să dea cu subsemnatul la Postul de Poliţie Măstăcani. Fapta săvârşită împreună, gravă: i-au furat consăteanului lor Aurel Popa, în noaptea de 19 spre 20 iulie a.c., calul din ogradă, căruţa şi o roată de Dacia, de rezervă. Calul, bătrân şi ramolit. Atelajul, în star ...
Adie vânt de libertate. Băiculescu, Peneoaşu şi decizia Curţii
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
Primarul ales al Brăhăşeştiului, Vasile Băiculescu (FOTO), a fost pus în libertate de judecătorii Tribunalului, însă aceeaşi instanţă a decis să-l îndepărteze de fotoliul de edil, date fiind faptele de corupţie pe care le-a săvârşit în exercitarea acestei funcţii. Acelaşi vânt de libertate adie şi pe la ferestrele lui Marcel Peneoaşu, arestat în acelaşi dosar cu Băiculescu. Cei doi mai au însă de aşteptat „confirmarea” Curţii de Apel, urmând ca aici să se ju ...
Judecătorii Curţii de Apel au păstrat decizia Tribunalului prin care lui Viorel Gheorghiţă (FOTO) i s-a prelungit pentru a doua oară mandatul de arestare pentru acuzaţiile de corupţie, şantaj şi abuz în serviciu. Asta după o şedinţă în care procurorii gălăţeni Anticorupţie au fost acuzaţi de faptul că ar copia referatele de propunere a arestării fostului şef al Direcţiei Sanitar Vaterinare şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA), Viorel Gheorghiţă, şi că timp de dou ...
„Niciun profesor cu note sub 5.00 nu va primi post”
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 24-26 august va avea loc, la Grupul Şcolar de Marină, repartizarea în şedinţă publică a suplinitorilor calificaţi. Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă avertizează: „Niciun profesor cu note sub 5.00 nu va fi repartizat. Există un ordin al ministrului în acest sens. Orele neacoperite se vor da profesorilor pensionari, titularilor sau suplinitorilor calificaţi care vor putea primi suplimentare până la jumătate de normă”.Planificarea orelor la care sunt aşt ...
Doruleţ Resmeriţă: „Vor fi camere video la bacalaureat în toată ţara”
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectorul general Doruleţ Resmeriţă susţine că în videoconferinţa la care a participat cu ministrul Funeriu şi toţi inspectorii generali din ţară s-a discutat că nu va mai exista sală de clasă în care se va susţine sesiunea a doua de bacalaureat, fără cameră video. „Vor fi condiţii egale pentru toţi candidaţii, iar subiectele vor avea acelaşi grad de dificultate ca şi cele din vară. Bacalaureatul nu va fi mai uşor”, spune şeful învăţământului gălăţean. Pe ...
Un ordin emis recent de ministrul Educaţie i-a determinat pe oamenii din sistem să considere că se fac reduceri mascate de norme în învăţământ. Inspectorii şcolari şi o parte dintre directori nu vor mai beneficia de degrevare de normă, ci vor fi obligaţi, în baza salariului pe care-l au, să intre şi la clasă. Inspectorul general şi inspectorul general-adjunct vor fi obligaţi să susţină 2-4 ore pe săptămână. Aceleaşi prevederi se aplică şi directorului Casei Corpului ...
Am vrut să nu mă refer la acest război al căldurii care se tot desfăşoară, în ultima perioadă, la Galaţi, dar, din păcate, nu pot. Şi nu pot, pentru că acuş trece vara şi o să înceapă cu adevărat nebunia. Oricine ar vrea să îmi explice, negru pe alb, că în povestea Electrocentrale-Apaterm este de vină prima societate sau a doua, ori amândouă, tot nu îmi pasă. La fel cum nu îmi pasă că societăţii Electrocentrale „chibiţii” îi acordă culoarea portocalie, pe ...
Soarta Colegiului Cuza – temă de casă pentru prefect
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, s-a ales cu o temă de casă, din partea liberalului Victor Paul Dobre. Remarcându-i preocuparea pentru rezolvarea unor probleme ale Galaţiului – drum rapid Galaţi-Brăila, pod şi aeroport - deputatul PNL l-a rugat pe prefect să se implice pentru alocarea banilor necesari Colegiului Naţional „A.I. Cuza”.Ce a întrebat Dobre, ce-a răspuns FuneriuÎn luna iunie, Dobre l-a întrebat pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, de situaţia Colegiu ...
Locul de muncă sau votul prin corespondenţă?
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, şi ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ar putea fi chemaţi la audieri de către preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, liberalul Victor Paul Dobre (FOTO). Politicianul va propune comisiei pe care o conduce invitarea celor doi miniştri pentru a spune ce au făcut până acum şi ce vor să facă mai departe în privinţa restricţionării dreptului la muncă al românilor în Spania. „Nu spun că măsurile Spaniei sunt ilegale, d ...
Un pasaj avem şi acela mizerabil! GALERIE FOTO
Vineri, 19 August 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Pasajul de la Dunărea a ajuns iar groapă de gunoi şi monument al nepăsării * O fi criză economică, dar ideile bune unde au fugit? * Pasajul subteran din centrul oraşului a ajuns să fie ocolit de cei care au mai mult timp. Oamenii preferă să meargă până la semaforul de pe colţ, decât să treacă prin pasaj. Nu neapărat din cauza mirosului de urină de aici – o chestie care, din păcate, a devenit tradiţională – ci din cauza tavanului care, pe alocuri, stă să cadă. Stă ...