Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Investiţii la „Paul Dimo” şi „Traian Vuia”

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Colegiul  Tehnic „Paul Dimo” şi Colegiul Tehnic „Traian Vuia” figurează pe lista lucrărilor de intervenţii prevăzute de Primăria Galaţi  pentru anul 2011.  Municipalitatea consideră absolut necesare efectuarea unor reparaţii capitale la punctul termic al Colegiului „Paul Dimo”, unde centrala termică este echipată cu un cazan de oţel afectat de depuneri de piatră şi uzură, cu randament redus. Pentru înlocuirea acestuia cu două cazane moderne, de înalt randament, r ...

Cinci zile până la bacalaureatul „de toamnă”

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Mai sunt 5 zile până când cei peste 3.000 de candidaţi vor lua startul pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat de anul acesta. Fiecare candidat va susţine doar examenele la care nu a reuşit să ia notă de trecere. Liceenii care au luat note peste 5 la toate materiile, însă nu au obţinut media 6,  au dreptul să îşi aleagă o materie la care să fie din nou examinaţi.Luni, 22 august, şi marţi, 23 august, vor fi examinaţi cei care n-au susţinut proba de competenţe la limba ...
Singura gălăţeancă de 10 la bac, Gianina Druţă, a fost premiată de Funeriu
Absolventă a Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, Gianina Druţă (FOTO) este singura elevă din judeţul nostru care a obţinut medie maximă la bacalaureat, în urma contestaţiilor. Ea a participat recent la festivitatea de premiere organizată de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la Bucureşti, în prezenţa unor personalităţi ale culturii şi sportului. „A fost emoţionant. Este pentru prima dată când se organizează o astfel de premiere pentru recunoaşterea perfor ...

Licean la sertarul cu bani

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Licean la sertarul cu bani
Elev la Grupul Şcolar „Paul Bujor” Bereşti, trecut – pe bază de nota 5 – în clasa a XII-a, Mihăiţă-Daniel Năstac, din Găneşti, avea de susţinut săptămâna trecută două examene de corigenţă – la matematică şi la chimie. Prezentându-se la şcoală, este trimis în oraş, să-şi cumpere coli albe. La magazinul cu de toate al Consumcoop, cel de lângă blocul-turn, gestionara Angela Bolea (FOTO), în lipsă de clienţi, ieşise la stradă, să taie nişte fire de iarb ...
Igienizările şi reparaţiile din şcolile gălăţene, cu forţe proprii
* Chiar dacă primesc salarii foarte mici, femeile de serviciu şi mecanicii sunt oamenii de bază când vine vorba de văruit şi reparaţii * „Achiziţionarea de mobilier pentru şcoli e un lux până în 2014”, spune supărată directoarea de la „Economic” * Şi anul acesta, banii pentru igienizările şi reparaţiile din şcoli au venit cu ţârâita. În funcţie de probleme, de influenţa politică a directorilor sau de noroc, unele şcoli au fost avantajate, primind, numai pentru ...

Două şcoli din judeţul Galaţi în top 10

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Două şcoli din judeţul Galaţi în top 10
* Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci se numără printre unităţile cu cele mai bune gimnazii din ţară * Într-un clasament realizat de site-ul www.admitereliceu.ro, două unităţi din judeţul nostru se află în primele 10 instituţii din tară. Clasamentul s-a realizat pe baza mediei aritmetice a tuturor mediilor de admitere ale elevilor care au absolvit anul acesta gimnaziul la şcoala respectivă. Colegiul Naţional „V. Alecs ...

Huiduind haina militară

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL

De când mă ştiu, m-a impresionat haina militară. Tot ce înseamnă uniformă de poliţist, militar, jandarm îmi inspiră un respect amestecat cu ceva frică, probabil provenită din copilăria mea în care mama îmi spunea că, dacă nu sunt cuminte, vine miliţianul şi mă pedepseşte. Iar miliţieni erau peste tot. În ultima perioadă, însă, haina militară, aşa cum o denumesc eu generic – înţelegându-se aici însă angajaţii din toate structurile militarizate, şi nu numai de ...

Scaunul de primar încinge spiritele

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Scaunul de primar încinge spiritele
* PC vrea să tragă turta pe spuza proprie * Liberalul Marius Stan, pregătit să fie ţinta atacurilor sub centură * Oficial sau nu, conservatorii gălăţeni apasă la maxim pedala pentru candidatura lui Eugen Durbacă la Primărie, din partea USL. Mai nou, în presa centrală, au apărut „pe surse” informaţii potrivit cărora PC ar fi negociat cu liberalii la nivelul Alianţei de Centru Dreapta (structură care a precedat formarea Uniunii Social Liberale) şi ar fi ajuns la un acord de ...

Revin Giurgiu şi Ilie

Miercuri, 17 August 2011 03:00 | Publicat în SPORT

Antrenorul Oţelului speră ca la partida cu FC Braşov, de sâmbătă, să-i poată avea la dispoziţie şi pe Gabriel Giurgiu, respectiv, Silviu Ilie, mijlocaşi indisponibili de mai multă vreme. „Sunt jucători care ne ajută foarte mult şi sperăm să-i putem folosi”, comentează Dorinel Munteanu. De asemenea, se aşteaptă ca Adrian Sălăgeanu să fie recuperat după ce durerile de genunchi l-au lăsat în afara lotului la jocul cu Ceahlăul Piatra Neamţ. ...
„Filip era al nimănui!”. Cum a fost descoperit cel mai nou marcator al Oţelului
* Impresarul Ioan Codoban, cel care l-a adus şi pe Emil Jula pe malul Dunării, susţine că revelaţia din lotul lui Dorinel Munteanu rămăsese în vara anului trecut fără echipă şi nimeni nu-i dădea vreo şansă de a juca în Liga I * „Va ajunge fotbalist că e copil bun!”, îl laudă agentul de jucători * Debut la „satelit” ca fundaş dreaptaAdus în vara anului trecut la Oţelul, Ioan Constantin Filip (FOTO), omul care a deschis scorul în partida recentă cu Ceahlăul Piatra ...