EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Tânăr mort de foame în Italia, înmormântat la Iveşti

Scris de Miercuri, 20 Iunie 2012
* Virgil Cristian Pop, tânărul care a murit făcând greva foamei în Italia, va mai protesta o dată, din sicriu, împotriva indiferenţei autorităţilor * Fără Asociaţia Românilor din Italia trupul său nu ar fi putut fi repatriat * Virgil Pop va fi înmormântat alături de mama sa, în cimitirul din…

Trei copii au ajuns la spital după ce au trecut în goană prin faţa unor maşini

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
Minorii lăsaţi fără supraveghere pe străzi şi lipsiţi de cele mai elementare reguli de conduită rutieră continuă să cadă victime în accidente de circulaţie. Într-o singură zi, trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani au ajuns la spital după ce au traversat haotic drumuri intens circulate. Primul…

Canicula a făcut deja o victimă la Galaţi / 70 de apeluri la 112 în doar câteva ore

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
Echipajele Serviciului de Ambulanţă Galaţi au fost solicitate să intervină în 70 de cazuri, pe parcursul a doar câteva ore. Astfel, de marţi dimineaţa şi până în jurul orei 14.00, s-au înregistrat şapte cazuri de leşinuri, trei la domiciliu şi patru în locuri publice. „Am avut şi trei persoane care…

Cod galben de caniculă! Galaţiul se va încinge la 37 de grade Celsius

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru toată ţara, valabilă în perioada 20-22 iunie. "În intervalul 20 - 22 iunie vremea călduroasă va persista în toată ţara. În cursul după-amiezelor va fi caniculă, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35...36 de grade, iar…

Caz tulburător: A murit după ce i s-a făcut un calciu

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
O femeie a murit pe holul unui cabinet medical după ce a primit tratament "de specialitate": două palme pentru leşin şi un calciu Rozica Stan a venit la redacţie cu ochii în lacrimi şi sufletul plin de durere. Trecuse foarte puţin timp de când sora sa decedase într-un cabinet medical…

"Stâna morţii" la Frumuşiţa! Locul unde ciobanii mor pe capete

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
Un ciobănaş de numai 20 de ani care muncea la stâna fraţilor Enache din Frumuşiţa a sfârşit tragic după ce s-a electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune * Blestem sau plată pentru păcatele stâpânilor? În ultimii trei ani, alţi trei ciobani au murit din diverse cauze în serviciul celor…

De marţi şi până vineri: Întârzieri de până la o oră pe calea ferată

Scris de Luni, 18 Iunie 2012
Dacă aveţi de făcut o călătorie cu trenul săptămâna asta, înarmaţi-vă cu răbdare! De marţi şi până vineri, când vom avea parte de vreme caniculară, trenurile vor ajunge la destinaţie cu întârzieri de 40 până la 60 de minute. Garniturile vor circula cu viteze reduse pentru mai multă siguranţă, în…

Grătar încheiat cu un sfert de corp ars

Scris de Luni, 18 Iunie 2012
Un bărbat de 38 de ani a fost adus luni dimineaţa la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, cu arsuri pe un sfert din suprafaţa corpului. „Arsurile erau de gradele I şi II, dispuse pe picioare şi pe abdomen. Bărbatul se afla în stare de ebrietate”, ne-a informat dr. Mihai…

Se caută poliţişti şi jandarmi! Viitorii oameni ai legii sunt aşteptaţi la înscriere

Scris de Luni, 18 Iunie 2012
A început focul admiterii în instituţiile de învăţământ care îi califică pe viitorii ofiţeri sau subofiţeri din Poliţie şi Jandarmerie. Până la sfârşitul lunii august, tinerii gălăţeni care aspiră la o astfel de carieră îşi pot încerca norocul la una dintre şcolile postliceale sau, după caz, la una dintre universităţile…

Zeci de blocuri rămân fără apă calda. Vezi care sunt zonele afectate!

Scris de Luni, 18 Iunie 2012
Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul societăţii Apaterm, etapa a doua a Programului de reparaţii la sistemul urban de termoficare al municipiului Galaţi, pe anul 2012 demarează astăzi şi îi lasă fără apă caldă pe consumatorii Apaterm din cartierele Ţiglina I, II şi parţial Micro 14. Acest program…

Accident grav la Măstăcani! O femeie a murit, iar un copil şi un bărbat sunt în stare gravă

Scris de Duminică, 17 Iunie 2012
Teribila tragedie s-a petrecut în această după amiază, în comuna Măstăcani. Potrivit primelor informaţii, echipajele de la SMURD şi descarcerare au intervenit pentru salvarea a două persoane, un copil şi un bărbat, ambii grav răniţi după ce au fost prinşi între fiarele unei maşini. Din păcate, paramedicii nu au mai…

VIDEO - Incendiu violent la un service de la Vânători! Pagubele se apropie de patru milioane de euro

Scris de Duminică, 17 Iunie 2012
Dezastru la sediul unui service auto de la Vânători! Un incendiu deosebit de violent care a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică a făcut scrum afacerea, dar şi mai multe autoturisme aflate la firmă pentru reparaţii. Focul care a cupriuns toate clădirile service-ului a fost observat de un trecător…

Mişcare pentru sănătate la "Crosul Sănătăţii" - Circulaţia va fi oprită sâmbătă pe Faleză

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
Faleza Superioară a Dunării va fi locul de desfăşurare a „Crosului Sănătăţii”, eveniment organizat sâmbătă, 16 iunie 2012, ora 10.00, de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Toţi gălăţenii, indiferent de vârstă, sunt aşteptaţi să participe la acest cros, care va începe din dreptul aprcului Viva şi se va termina…

UPDATE - Accident de muncă mortal la Şantierul Naval

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
  UPDATE  18:02 - Un bărbat de 53 ani, angajat ca lăcătuş la Şantierul Naval Damen, şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă produs vineri, la orele prânzului. Din primele informaţii furnizate de către Ionel Petrea, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, Viorel Volf a căzut de pe o…

UPDATE - Acţiune de amploare a DIICOT într-un caz de contrabandă cu ţigări (VIDEO)

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
UPDATE 13:00 - Procurorii DIICOT Galaţi au emis mandate de reţinere pentru şase persoane implicate în contrabanda cu ţigări. Ionescu Iorgu, zis „Talanul”, unul dintre liderii lumii interlope din brăila, Stepan Arabadzhy, zis „Stiopa”, cetăţean ucrainean şi moldovean, Nicolae Cheoru, Angelo Cristian Vasile, Costel Morogan şi Florin Ionuţ Pascu vor…

Glumă sau înşelătorie? Şi-a plantat un gândac în sandviş şi a reclamat la Protecţia consumatorului (VIDEO)

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
* După ce a plantat un gândac într-un sandviş cumpărat de la un fast-food, un "băiat de băiat" a încercat "să dea la pace cu vânzătoarea", după care s-a adresat presei şi inspectorilor de la "Protecţia Consumatorilor" * Prins cu mâţa în sac şi ameninţat cu poliţia, tânărul a recunoscut…

Lovitură prin metoda "Detergentul"! O hoaţă a furat 10.000 de lei într-o pauză de puşcărie

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
Tupeu fără limite din partea unei gălăţence care a reuşit să lase cu buza umflată mai mulţi oameni cărora le-a intrat în case sub pretextul că vrea să le vândă produse pentru curăţenie. Gabriela Ş. (23 ani) a ajuns la uşa Elizei M., de 69 de ani, din Galaţi, zilele…

Şi-a dat în stambă la pomana "amicului"! Un gălăţean a fost reţinut pentru furt la parastas

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
Prezent la o pomană a unui cunoscut, un invitat a stricat ceremonia, atentând la telefonul unei sexagenare. Cea care a dat alarma a fost chiar victima, Genica G., de 61 de ani, care a sunat la poliţie şi a spus că, în timp ce se afla la pomana desfăşurată pe…

Căldură mare, mon cher! Canicula a încins Galaţiul (FOTO)

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
36 de grade Celsius la umbră, probabil peste 40, la soare * Asta au avut de suportat ieri gălăţenii, românii cei mai loviţi de valul de căldură care s-a abătut asupra României Cea mai călduroasă zi de la începutul sezonului estival a fost destul de greu de suportat de gălăţeni,…

Romi lăsaţi fără "mijloacele de transport"

Scris de Miercuri, 13 Iunie 2012
Iureş în comunitatea romă de la Toflea, după ce o familie s-a trezit că i-a dispărut din curte caii şi căruţa! "Buba" s-a spart după ce trei persoane s-au prezentat ieri dimineaţă la Secţia 6 Poliţie Rurală, susţinând că în cursul nopţii de luni spre marţi persoane necunoscute au intrat…

Un fost chimist din Combinat a fost reţinut pentru trafic cu mercur

Scris de Miercuri, 13 Iunie 2012
Reţinut chiar în momentul în care se pregătea să livreze peste două kilograme de mercur! Un gălăţean, fost muncitor în combinat, a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost prins de poliţişti într-o parcare din Micro 19 în timp ce încerca să vândă mercur. Vasile C., de 56 de…

Combinatul ar putea face primele concedieri colective de după privatizare

Scris de Miercuri, 13 Iunie 2012
* Varianta este luată în calcul de patronat, care nu exclude nici deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare  ArcelorMittal Galaţi şi-ar putea reduce din nou numărul de angajaţi. După schemele succesive de plecări voluntare lansate după privatizarea din 2001, prin intermediul cărora peste 18.000 de siderurgişti au părăsit combinatul…

VIDEO - O maşină a luat foc după un accident produs la "Păpădie"

Scris de Marți, 12 Iunie 2012
O maşina care s-a izbit puternic de un stâlp din intersecţia de la Palatul Justiţiei a fost cuprinsă de flăcari. Şoferul a reuşit să iasă din maşină ajutat de câţiva trecători, exact în momentul în care de sub capota maşinii a început să iasă un fum gros. Mai multi taximetrişti…

Copiii singuri în trafic sunt victime sigure! Doi minori au fost accidentaţi pe trecerea de pietoni

Scris de Marți, 12 Iunie 2012
Doi minori au ajuns într-o singură zi la spital după ce au fost loviţi de maşini în timp ce încercau să traverseze strada. Prima care a căzut victimă neatenţiei unei şoferiţe a fost o fată de 11 ani, care traversa regulamentar pe Siderurgiştilor. Copila a fost acroşată de maşină şi,…
Pagina 559 din 765