EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

UPDATE Rezultate parţiale la alegerile locale: USL conduce detaşat la Galaţi

Scris de Luni, 11 Iunie 2012
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea, până la ora 14.00 pentru Consiliul Judeţului şi preşedinte al Consiliului Judeţului s-au centralizat şi validat la BEJ Galaţi procesele verbale din 119 de secţii de votare (din totalul de 433), după cum urmează:   Consiliul Judeţului: Uniunea Social Liberală: 62,11% (37.332…

Marius Stan este noul primar al Galaţiului

Scris de Luni, 11 Iunie 2012
Potrivit numărătorii paralele realizate de USL, Marius Stan a câştigat Primăria municipiului Galaţi, în timp ce numărătoarea parţială l-a indicat pe Nicolae Bacalbaşa drept câştigător al şefiei CJ Galaţi. Deşi nu s-a indicat nici un scor, numărătoarea paralelă indică o victorie detaşată a lui Stan faţă de Ciumacenco. Din punct…

Eduard Finkelstain a pierdut Tecuciul. Daniel Ţuchel este noul primar

Scris de Duminică, 10 Iunie 2012
Potrivit numărătorii parţiale paralele a USL, primăria municipiului Tecuci a fost câştigată de Daniel Ţuchel (USL), cu 60 la sută. Ţuchel, care până acum a fost primarul comunei Ţepu, l-a învins pe primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain, cu 30 la sută, mai arată calculele USL. Acesta din urmă a confirmat faptul…

Alegeri locale 2012: Prezenţa la vot în judeţul Galaţi a fost de peste 50 la sută

Scris de Duminică, 10 Iunie 2012
UPDATE 22.55 - Peste jumătate dintre gălăţeni a votat Până la închiderea urnelor mai mult de jumătate dintre gălăţeni, 53,59 la sută îşi exercitaseră dreptul constituţional de a alege. În mediul urban, prezenţa la vot era de 49,86 la sută, în vreme ce în mediul rural sărea de 59 la…

Trei echipe mobile ale Vieţii libere au supravegheat alegerile din judeţ

Scris de Duminică, 10 Iunie 2012
UPDATE ORA 20.50 - Prezenţă mare la vot, în comunele Poiana şi Nicoreşti O prezenţă însemnată la vot s-a înregistrat în comuna Poiana, înfiinţată în urmă cu doar câţiva ani. La Secţia I de votare, până la ora 19.00 se prezentaseră la scrutin 800 de peroane din 1.250 înscrise pe…

A sărit de la etaj după ce i-a luat foc frigiderul

Scris de Sâmbătă, 09 Iunie 2012
Pompierii gălăţeni au fost alertaţi sâmbătă dimineată, la ora 4.00, că pe strada Melodiei, la blocul C9, a luat foc un apartament. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale şi două echipaje SMURD, evitând astfel extinderea focului la apartamentele vecine „Incendiul a pornit de la frigider, din cauza unui scurt…

Nemulţumiri în rândul şoferilor de maxi-taxi

Scris de Sâmbătă, 09 Iunie 2012
Vineri, la 9 dimineaţa, şoferii maxi-taxiurilor de pe linia 77, Depozite - Piaţa Centrală, au tras pe dreapta, nemulţumiţi de încasările mici, cheltuielile mari şi de suma datorată operatorului pentru "foaia de parcurs".Competiţie neloială şi costuri în creştere "La acordarea licenţelor, traseele Transurb nu intrau până în Piaţa Centrală. Noi…

Doar unii dintre pacienţii internaţi vor putea vota

Scris de Sâmbătă, 09 Iunie 2012
Doar o parte dintre pacienţii care vor fi duminică internaţi la Spitalul Judeţean Galaţi vor putea vota la urna de vot mobilă care se va plimba prin secţiile spitalului. Mai exact, este vorba despre acei bolnavi care locuiesc în circumscripţia electorală arondată Secţiei de votare nr. 92, situată la Şcoala…

A plecat din Combinat cu un sfert de tonă de motorină

Scris de Sâmbătă, 09 Iunie 2012
Un angajat al unei societăţi cu punct de lucru pe platforma siderurgică a vrut să dea lovitura zilele trecute, încercând să plece de la locul de muncă nu cu mâna goală, ci cu peste 200 de litri de combustibil. Cătălin G., de 41 de ani, de profesie şofer, a aşteptat…

O minoră a încercat să se sinucidă cu pastile

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
O adolescentă în vârstă de 17 ani, care locuieşte în cartierul gălăţean Micro 40, a încercat să se sinucidă joi noaptea, luând mai multe pastile. Fata a fost descoperită la timp de părinţi, care au anunţat incidentul la 112. La faţa locului a fost trimis un echipaj al Ambulanţei, care…

Atenţie, şoferi! O nouă groapă a apărut pe strada Brăilei!

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
A venit rândul principalei artere rutiere din municipiu să fie ciuruită şi transformată în şantier de lucru! Strada Brăilei, pe sensul de mers dinspre Palatul de Justiţie către centru, ceva mai sus de bănci, a fost vineri inundată din cauza unei avarii la o conductă de apă. Muncitorii de la…

Află aici cum şi unde îţi poţi face buletin, ca să poţi vota!

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
În cazul în care cartea de identitate a expirat sau v-a fost furată, vă puteţi procura un nou act de identitate, întrucât toţi cei 16 angajaţi ai Serviciului de Evidenţa Populaţiei sunt mobilizaţi, astăzi şi în weekend, într-un program special. Potrivit şefului serviciului, Florin Tofan, programul special al biroului de…

ArcelorMittal Galaţi: 400 de angajaţi de la UPSRS, mutaţi în alte sectoare

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
ArcelorMittal Galaţi a anunţat că angajaţii de la fosta UPSRS care lucrau pentru producerea de piese de schimb noi vor fi transferaţi în alte sectoare. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al companiei, Dorian Dumitrescu, activitatea din acest departament va fi oprită în mod treptat, începând cu luna iunie. "Angajaţii vor…

Vezi cine răspunde pentru că un muncitor a fost ucis de un mal de pământ!

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
La aproape două luni de la producerea tragediei soldate cu moartea unui muncitor de la Tancrad care lucra la şantierul de pe strada Oţelarilor, anchetatorii au pus punct anchetei. Conform inspectorilor de la ITM, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, s-a aflat la momentul fatidic într-un şanţ care nu…

Mihail Boldea şi cei şapte inculpaţi rămân în arest

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că Mihail Boldea şi ceilalţi şapte inculpaţi din dosar trebuie să rămână după gratii încă 30 de zile. Judecătorii bucureşteni au luat în discuţie la termenul de joi şi cererea formulată de inculpaţi cu privire la faptul că dosarul nu ar…

La Băneasa se fură în haită! Patru localnici au spart şase case într-o lună

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
Bandele organizate de infractori nu lucrează doar în oraşe, ci şi la ţară. Obiectivele vizate sunt chiar locuinţele localnicilor, despre care infractorii ştiu că au animale, electrocasnice de valoare sau bani. După acest principiu au acţionat şi patru tineri din comuna Băneasa, care în decurs de o lună au reuşit…

Un sudor a căzut de la doi metri înălţime

Scris de Vineri, 08 Iunie 2012
Un angajat al firmei Euman SRL (aceasta are contracte cu Electrocentrale) s-a accidentat ieri dimineaţă în timp ce executa o lucrare de debitare a unei ţevi. Conform informaţiilor furnizate de Ionel Petrea, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), circumstanţele în care s-a produs accidentul vor fi analizate: „Muncitorul este un…

Vaccinaţi-vă înainte să plecaţi la EURO 2012!

Scris de Joi, 07 Iunie 2012
Direcţia de Sănătate Publică atrage atenţia asupra riscului de infecţie cu rujeolă la care se expun cei care se vor deplasa la Campionatul European de fotbal din Ucraina şi Polonia, în perioada 8 iunie -1 iulie 2012. "Pentru că judeţul nostru are graniţă directă cu Ucraina, e indicat să luăm…

INCREDIBIL Căpuşele, "salvate" de campania electorală!

Scris de Joi, 07 Iunie 2012
Campania de dezinsecţie din judeţul Galaţi a fost amânată până după terminarea alegerilor locale. „Nu am dorit să dăm o anumită conotaţie politică acestei campanii, preferând să lăsăm totul până după alegeri. Oricum, numărul cazurilor de muşcături de căpuşă a început să scadă. În perioada următoare se aşteaptă ca numărul…

Căpuşele atacă zilnic: Trei persoane, suspecte de boala Lyme (UPDATE)

Scris de Joi, 07 Iunie 2012
UPDATE 15.20 - Alte trei persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate provizoriu cu boala Lyme. Probele au fost trimise şi la Institutul Cantacuzino, unde rezultatele vor confirma sau vor infirma acest diagnostic. În acest sezon, şapte persoane au fot suspectate de boala Lyme. Până acum, două cazuri au fot…

Mihail Boldea, din nou în faţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Scris de Joi, 07 Iunie 2012
Procurorii DIICOT Galaţi au trimis miercuri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o nouă cerere de prelungire a mandatelor de arestare preventivă pentru toţi cei implicaţi în dosarul Boldea. Noutatea constă în faptul că, de data aceasta, Mihail Boldea va fi prezentat în faţa magistraţilor alături de ceilalţi inculpaţi…

Doi copii au ajuns sub roţile maşinilor după ce au fost lăsaţi nesupravegheaţi pe stradă

Scris de Joi, 07 Iunie 2012
Minorii formează o categorie aparte de participanţi la trafic, copiii cu vârste foarte mici lăsaţi nesupravegheaţi pe străzi devenind foarte vulnerabili în faţa obiceiului numit "traversare neregulamentară". Au dovedit-o, încă o dată, două accidente petrecute într-o singură zi în municipiul Galaţi, ale căror victime au fost doi minori, de 5…

Căpuşele au mai făcut 12 victime în rândul gălăţenilor

Scris de Miercuri, 06 Iunie 2012
12 persoane au ajuns, marţi, la Serviciul Urgenţe al Spitalului Judeţean, din cauza muşcăturilor de căpuşă. După ce insectele au fost extrase şi rănile dezinfectate, pacienţii au fost trimişi la Spitalul de Boli Infecţioase, unde le-a fost prescris un tratament medicamentos profilactic împotriva bolii Lyme. Căpuşele se dezvoltă cel mai…

Doi tineri au jefuit patru autoturisme într-o noapte!

Scris de Miercuri, 06 Iunie 2012
Gălăţeni, păziţi-vă cum trebuie maşinile, hoţii nu au nicio teamă să atenteze la bunurile pe care le lăsaţi în autoturisme! Într-o singură noapte, respectiv cea de 5 spre 6 iunie, patru proprietari de autoturisme din municipiul Galaţi au fost prădaţi în urma acţiunilor unor hoţi specializaţi în acest "domeniu".Daţi de…
Pagina 560 din 765