SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Adamescu ar vrea să mute Oţelul în alt oraş, iar în replică se discută despre venirea clubului lui Hagi la Galaţi

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2013
Dupa ce Marius Stan a devenit primarul Galatiului şi acţiunile FC Oţelul SA au fost preluate de societatea TNG, unde omul de afaceri Dan Adamescu deţine pachetul majoritar, situaţia tensionată în care se afla clubul părea că a dispărut, însă liniştea nu a durat decât câteva luni. Disensiunile au apărut…

Petre Grigoraş a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2013
Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului, a fost supus unei intervenţii chirurgicale prin care medicii de la clinica de cardiologie Clinicco din Braşov i-au implantat un stimulator cardiac, urmând ca în zilele următoare să fie externat. "În urma coronarografiei pe care Petre Grigoraş a făcut-o marţi, echipa de medici a clinicii a…

Vot favorabil pentru HC Danubius, cresc şansele rămânerii în Liga Naţională

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2013
La şedinţa consultativă de la Federaţie Română de Handbal, zece din cele 11 cluburi din Liga Naţională feminină au fost de acord cu mărirea numărului de participante de la 12 la 14 Preşedinţii cluburilor din Liga Naţională de handbal feminin s-au adunat luni la sediul Federaţiei Române de Handbal (FRH),…

Biletul zilei: Nicoliţă versus Mutu

Scris de Miercuri, 24 Aprilie 2013
Am avut ghinion cu carul la biletul de luni. Din nou, Oţelul ne-a jucat feste, s-a marcat cu un gol mai mult la Braşov, în timp ce Aston Villa a ratat cu nemiluita şansa de a ne fructifica o cotă frumoasă pe Old Trafford. Slavia Praga şi-a făcut treaba prin…

FUTSAL: Naţionala de tineret se bazează pe doi gălăţeni

Scris de Marți, 23 Aprilie 2013
Doi jucători ai echipei de futsal United, portarul Petrişor Toniţă şi George Buleandră au fost convocaţi la reprezentativa sub 21 de ani a României, în vederea jocurilor amicale pe care selecţionata tricoloră le va susţine miercuri şi joi, la Călăraşi, contra Macedoniei. De altfel, portarul Toniţă este şi căpitanul României…

Petre Grigoraş e la spital, Brăneţ a ajuns acasă

Scris de Marți, 23 Aprilie 2013
Două evenimente nefericite au marcat partida de ieri a Oţelului de la Braşov, pe lângă înfrângerea gălăţenilor, scor 2-3. Mai întâi, antrenorul Petre Grigoraş n-a fost prezent la meci, după ce s-a simţit rău, iar în timpul jocului, portarul Cristian Brăneţ s-a accidentat în urma unei ciocniri cu Păun şi…

Biletul zilei: Prudenţă extremă

Scris de Marți, 23 Aprilie 2013
Mizăm doar pe prudenţă, după ce am primit lovituri puternice în weekend din partea celor de la Roma şi Nurnberg, care n-au învins două echipe deja retrogradate, plus ghinionul de la Dortmund, unde mai aveam nevoie de un gol până în pauză. Dan Petrescu face numai împotriva noastră, de această…

Oţelul Galaţi, start perfect, joc bun, înfrângere

Scris de Luni, 22 Aprilie 2013
O zi începută prost, cu probleme medicale pentru antrenorul Petre Grigoraş, s-a terminat şi mai prost * Oţelul a deschis scorul în minutul 2, a condus cu 2-1, a dominat copios repriza secundă, dar a pierdut meciul de la Braşov Ziua a început cum nu se poate mai prost pentru…

Medalii de bronz pentru popicarii de la ICMRS Galaţi, în ciuda dificultăţilor financiare

Scris de Luni, 22 Aprilie 2013
În această perioadă de austeritate pentru sporturile de mâna a doua (sau a treia!) orice succes al acestor categorii de sportivi are o valoare amplificată. Astfel pot fi considerate şi realizările recente ale popicarilor gălăţeni. Plecaţi la Petrila cu două autoturisme proprietate personală, juniorii mari ai Clubului ICMRSG s-au comportat…

Teo Crăciunescu arbitrează meciul Oţelului de la Braşov

Scris de Luni, 22 Aprilie 2013
Partida pe care Oţelul o va disputa în această seară, de la ora 19.00, la Braşov, va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de Teodor Crăciunescu (Râmnicu-Vâlcea), fiul fostului mare arbitru Ion Crăciunescu. Acesta va fi asistat de Bogdan Velicu şi Vlad Bârleanu din Bucureşti. Meciul FC Braşov…

În această seară, la Braşov: Meciul revenirii pentru Oţelul

Scris de Luni, 22 Aprilie 2013
Formaţia antrenată de Petre Grigoraş trebuie să-şi revină după înfrângerea din Cupa României pentru a nu da în alte probleme şi în campionat Cu fanii dezamăgiţi şi un sezon aproape comprimis după 0-3 cu Petrolul în Cupa României, Oţelul merge la Braşov pentru a obţine cât mai repede confirmarea matematică…

Biletul zilei: Victime colaterale

Scris de Luni, 22 Aprilie 2013
Cei de la Hull trăiesc periculos finalul de sezon, după ce şi-au scos la licitaţie locul de promovare în urma rezultatului de 0-0, acasă, cu deja retrogradata Bristol. Noi suntem nişte victime colaterale, dar ne doare rău de tot pentru că celelate cinci ponturi au fost corecte: “Galata”, Braga şi…

Gălăţeanul Florin Cernat a marcat pentru Caykur Rizespor în liga secundă din Turcia

Scris de Duminică, 21 Aprilie 2013
Fotbalistul echipei Caykur Rizespor, gălăţeanul Florin Cernat, a înscris un gol, duminică, în meciul încheiat la egalitate, scor 2-2, în deplasare, cu formaţia Şanliurfaspor, în etapa XXXI-a a ligii secunde din Turcia. Cernat marcat din penalti în minutul 8, celălalt gol fiind înscris de Yarkin '90. Pentru Şanliurfaspor au marcat…

FCM Dunărea Galaţi a regăsit plăcerea de a juca! Victorie la scor cu Farul Constanţa

Scris de Duminică, 21 Aprilie 2013
Cu noul antrenor Octavian Grigore la timonă, dunărenii au arătat o mare disponibilitate la efort, dar şi multă poftă de joc. În aceste condiţii au venit şi golurile care au pecetluit una dintre cele mai clare victorii din acest sezon: 4-1 cu Farul Constanţa, echipă care încheie plutonul celor 13…

Voleiul masculin gălăţean poate reveni în prima ligă! Arcada s-a calificat la turneul de promovare

Scris de Duminică, 21 Aprilie 2013
Voleibaliştii de la Arcada Galaţi au obţinut biletele pentru turneul de promovare în Divizia A1, după două victorii cu CSV Dacia Buzău. În primul meci dintre cele două echipe, Arcada s-a impus, la Galaţi, cu scorul de 3-0. Sâmbătă s-a disputat a doua confruntare, de această dată la Buzău. Victoria…

Oţelul încheie prematur socotelile acestui sezon

Scris de Sâmbătă, 20 Aprilie 2013
Din campioană şi câştigătoare a Supercupei cu numai doi ani în urmă, echipa roş-alb-albastră a devenit o echipă modestă, de pluton, fără pretenţii la performanţa adevărată   Extrem de dureros pentru fanii adevăraţi ce s-au încăpăţânat să spere că echipa lor poate rămâne o forţă a fotbalului românesc, eşecul cu…

Biletul zilei: Cote mari pentru câştig

Scris de Sâmbătă, 20 Aprilie 2013
Tichetul de joi s-a dus pea pa sâmbetei încă de la înfrângerea drastică a Oţelului în faţa Petrolului, după ce arbitrul a avut o contribuţie importantă la stabilirea învingătoarei. Nici Brugge sau San Jose nu s-au descurcat mai bine, dar am punctat la impresia artistică prin succesul celor de la…

FCM Dunărea Galaţi întâlneşte, sâmbătă, "lanterna"

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2013
Sâmbătă, FCM Dunărea susţine un nou examen în disputa pe care o duce pentru menţinerea în eşalonul al doilea. Gălăţenii (locul VIII, cu 18 puncte) întâlnesc Farul Constanţa, echipă aflată pe ultimul loc, cu doar 13 puncte. Cu toate acestea conducerea tehnică a gazdelor acordă cea mai mare atenţie unor…

Biletul zilei: Bogaţii ne-au luat banii

Scris de Vineri, 19 Aprilie 2013
Ne-au păcălit bogaţii de la PSG la biletul de miercuri, într-o zi în care puteam să facem bani buni pentru zilele libere ce urmează. Lavezzi, Ibrahimovici şi ceilalţi au făcut doar egal cu Evian în Cupa Franţei şi au pierdut apoi la penaltiuri calificarea. În rest, toate bune şi frumoase:…

Oţelul, knock-out! Petrolul şi-a asigurat calificarea în finală încă din tur

Scris de Joi, 18 Aprilie 2013
* Petrolul s-a calificat practic în finala Cupei României chiar din tur, câştigând joi seară cu 3-0 în faţa unei echipe gălăţene lipsite de şansă şi puţin „ciupită” de arbitru Am început de la 0-1 Nici bine nu se aşezaseră gălăţenii în teren, că fundaşul Alves s-a poziţionat perfect la…

HC Danubius Galaţi, eşec pe terenul campioanei Oltchim Rm. Vâlcea

Scris de Joi, 18 Aprilie 2013
Handbalistele de la Danubius au suferit, joi seară, cel de-al 14-lea eşec din actuala ediţie a Ligii Naţionale. Gălăţencele au cedat pe terenul campioanelor de la Oltchim Rm. Vâlcea, scor 20-32, după ce la pauză tabela indica 9-18, în cadrul etapei a 20-a a campionatului. În partida disputată în Sala…

Arcada Galaţi, un prim pas spre turneul de promovare în prima divizie

Scris de Joi, 18 Aprilie 2013
Miercuri seara, echipa masculină de volei Arcada Galaţi a susţinut primul joc din faza a II-a a turneului play-off (locurile I-IV). Parteneră de joc i-a fost C.V. Dacia Buzău - o echipă ambiţioasă, cu câţiva foşti campioni naţionali de juniori în componenţă. Disputa a generat un joc interesant, cu suficiente…

Oţelul – Petrolul, cu arbitru din Bucureşti la centru

Scris de Joi, 18 Aprilie 2013
Comisia Centrală a Arbitrilor a desemnat brigada arbitrilor pentru meciul din această seară, Oţelul – Petrolul, în turul semifinalei Cupei României. Centralul partidei a fost ales bucureşteanul Radu Petrescu, iar acesta va fi asistat de Aurel Oniţa din Constanţa şi Vasile Marinescu din Bucureşti. Rezervă va fi Sebastian Colţescu din…

În această seară, la Galaţi: Meciul sezonului pentru Oţelul

Scris de Joi, 18 Aprilie 2013
Trupa lui Grigoraş se află în faţa celui mai important meci din actualul sezon, turul semifinalei Cupei României, cu Petrolul   Atmosfera de mare meci a cuprins din nou Galaţiul înaintea partidei din această seară împotriva Petrolul. Şansa Oţelului de a pune mâna pe singurul trofeu intern care-i lipseşte din…
Pagina 340 din 470