Sonia Baciu

Sonia Baciu

”Alerg pentru Unire”, pe 1 Decembrie | CARITABIL

Marți, 27 Noiembrie 2018 23:30 | Publicat în SOCIETATE
Câțiva militari din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată "Sfântul Andrei" din Galaţi vor alerga, pe 1 decembrie, de la Poligonul Smârdan până în centrul Brăilei, la statuia Ecaterinei Teodoroiu, unind astfel cele două comunități. Evenimentul este dedicat Zilei Naţionale, dar are în același timp o latură caritabilă. Participanţii vor încerca astfel să atragă atenţia asupra unei campanii caritabile dedicate unui coleg de-al lor, Marcel Roșu, diagnosticat cu o afec ...

Dansatorii gălățeni, pe val. Rareș Vădană și Tea Neculae au câştigat ”Cupa României”

Miercuri, 28 Noiembrie 2018 06:00 | Publicat în SPORT
Dansul sportiv gălățean s-a făcut încă o dată remarcat la nivel național, după ce Rareș Vădană și Tea Neculae (Fantezia) au câştigat "Cupa României", secțiunea Latino - juniori II (14-15 ani). Pentru cei doi sportivi este al patrulea an consecutiv în care reușesc "eventul". În competiția care a avut loc la Brăila au mai fost finaliste încă trei perechi de la Fantezia. Cosmin Lupoae și Mitzura Pentiuc au câștigat argintul secțiunii Standard la categoria 16-18 ani, în ...

Cupa Davis | Croația, noua campioană a lumii

Luni, 26 Noiembrie 2018 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marin Cilici a adus punctul decisiv pentru Croația în finala Cupei Davis, câştigată cu 3-1 în faţa Franţei, campioana ediţiei trecute. Cilici a trecut în trei seturi, scor 7-6(3), 6-3, 6-3, de Lucas Pouille. Celelalte puncte ale croaților au fost reușite de Cilici și Borna Corici, în timp ce francezii au luat punctul de onoare prin perechea de dublu Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut. Croații au cucerit pentru a doua oară în istorie Salatiera de Argint, după o pauză de 13 an ...

MARATON | Onofrei și Vlasie pleacă de la Brașov spre Alba

Luni, 26 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în SPORT
După o zi de pauză la Brașov, cei doi temerari gălățeni, jandarmul Cristi Onofrei și fruntașul Alexandru Vlasie - fostul portar al echipei de fotbal Oțelul, vor pleca astăzi în ultima parte a cursei dedicate Centenarului - ”Maratonul Unirii”. Ei și-au propus să ajungă pe 1 decembrie în locul ce a devenit istorie pentru o nație, pentru un popor - Alba Iulia. ”Maratonul Unirii” este un proiect iniţiat de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ”Dunărea de Jos” Ga ...

FUTSAL | United, victorie în ultimul meci din an, acasă

Sâmbătă, 24 Noiembrie 2018 14:00 | Publicat în SPORT
UPDATE: Fotbaliștii de la United au câștigat, categoric, scor 5-1 (3-0), cu Poli Iași, în ultimul meci disputat pe teren propriu în acest an. Scorul a fost deschis de antrenorul-jucător Florin Ignat, în minutul 14. Kailon Borges a mărit avantajul, printr-un gol de generic, o ”foarfecă” din zero grade, iar Cojoc a ”închis” tabela primei reprize cu un alt gol deosebit. În a doua repriză, Kailon a mai marcat încă două goluri, cu care a reușit primul său hat-trick. Adversar ...

BASCHET | CSM Phoenix CSU, încă o victorie în campionatul național

Joi, 22 Noiembrie 2018 17:30 | Publicat în SPORT
Baschetbaliștii de la CSM Phoenix CSU Galaţi au câștigat, scor 82-77 (48-35), în fața formației ACS Tg. Jiu, în ultimul meci din turul Ligii Naționale. Cu acest succes, al optulea consecutiv, gălățenii antrenați de muntenegreanul Dragan Radovici au încheiat prima parte a competiției pe locul secund, cu 17 puncte, la doar unul singur în urma liderului, CSM Tg. Mureș. Meciul a fost unul cu foarte multe ratări, cu procentaje sub nivelul cu care gălăţenii erau obișnuiți, doar ...

FC Universitatea - calificare în premieră în sferturile Cupei României

Joi, 22 Noiembrie 2018 16:30 | Publicat în SPORT
Fotbalistele de la FC Universitatea (Liga I) s-au calificat în sferturile de finală ale "Cupei României", după ce au câștigat, scor 4-0 (2-0), în fața formației Selena Constanța. Golurile gălățencelor au fost marcate de Adelina Ion, Nina Anca, Maria Stamate și Carmen Marcu. Alexandru Caracaș, antrenorul FC Universitatea, spunea că se aștepta la un astfel de rezultat din partea echipei sale. "Ne așteptam la o victorie de la Constanța, mai ales că nici Selena nu mai este cea d ...

Onofrei și Vlasie trec munții

Miercuri, 21 Noiembrie 2018 17:00 | Publicat în SPORT
Cei doi gălățeni, jandarmul Cristian Onofrei și militarul Alexandru Vlasie - fost portar la echipa de fotbal Oțelul, au reușit să parcurgă deja o treime din cursa vieții lor, "Maratonul Unirii", o cursă pornită sâmbătă de la Galați și care se va încheia pe 1 decembrie, la Alba Iulia. În anul Centenarului, cu sprijinul Ministerului Culturii, Onofrei și Vlasie vor să îi omagieze pe dorobanții Regimentului 11 "Siret", așa cum știu ei cel mai bine, promovând sportului și mi ...

Șah Club Galați vrea să urce pe podiumul național

Joi, 22 Noiembrie 2018 14:00 | Publicat în SPORT
Începând de mâine și până la finalul săptămânii viitoare (23 noiembrie - 2 decembrie), zeci de șahiști vor participa la Campionatele Naționale de șah pe echipe - masculin și feminin, competiție ce se va desfășura la Sovata. Sportivii de la Șah Club vor participa numai în Superliga masculină, fiind prezenţi pentru al cincilea an consecutiv în primul eșalon românesc. Anul trecut, Şah Club a încheiat competiția pe locul 6, cea mai bună clasare a unei echipe gălățene ...

Halep începe sezonul la Sydney

Joi, 22 Noiembrie 2018 12:30 | Publicat în SPORT
Românca Simona Halep, liderul mondial pentru a 55-a săptămână, va deschide sezonul următor cu turneul de categorie Premier de la Sydney (din 7 ianuarie). Halep nu s-a înscris la turneul de la Shenzhen (30 decembrie - 5 ianuarie), la care este deţinătoarea trofeului, atât la simplu, cât şi la dublu (alături de Irina Begu).În 2017 şi în 2018, Halep a început sezonul la Shenzhen Open, turneu de categorie WTA International. Actualul lider WTA a mai câştigat competiţia chineză î ...
Pagina 63 din 201