Anca Spânu

Anca Spânu

Cine mai e şef la Ecosal?

Marți, 23 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Acum aproape două decenii, pe când îmi începeam cariera de jurnalist, era o chestiune de bun-simţ să ştii cine sunt miniştrii României şi, la nivel local, directorii deconcentratelor. Poate era acceptabil să nu-i ştii pe toţi în prima lună de după învestire (de regulă, printam o listă cu ei şi o ţineam la îndemână), dar, după o lună, dacă nu erai sigur măcar de prim-ministru, miniştrii de Interne, Externe, Apărare Naţională, Economie şi/ sau Finanţe, Sănătate ...

Iarna vrajbei de la Interne

Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Parafrazându-l pe Topârceanu, putem spune, cu mâna pe inimă, că iarna asta nu-i decât o copie. Nu-mi amintesc să mai fi înflorit în ianuarie ghioceii şi alte asemenea cadouri de martie. Dar, desigur, temperaturile pozitive pe timpul zilei explică fenomenul, nu-i cazul să ne gândim la miracole. Mai mult mă preocupă - dincolo de faptul că lipsa gerului face virusurile să înflorească, chestiune extrem de supărătoare în sine - toate celelalte lucruri care sunt pe dos în iarna ...

Bine cu de-a sila nu se poate

Joi, 11 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cred că nu există, în viaţa şi cariera unui ziarist (deşi cariera înseamnă de cele mai multe ori viaţa, iar reciproca e şi ea valabilă), o misiune mai grea decât să scrie un articol umanitar - sau o serie, fiindcă de obicei este nevoie de asta. E greu fiindcă omul aflat în nevoie suferă, fie ea o suferinţă medicală, fie una izvorâtă dintr-un accident ori poate una care să înglobeze în mod direct întreaga familie, ca în cazul incendiilor care mistuie case întregi sau a ...

Oficialii, optimişti, jucătorii bancari, prudenţi

Luni, 08 Ianuarie 2018 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) are, potrivit site-ului cursdeguvernare.ro, o viziune optimistă privind indicatorii economici în 2018, în vreme ce marii jucători bancari sunt mult mai prudenţi şi au, uneori, perspective mai severe, din cauza presiunii dobânzilor şi a deprecierii monedei naţionale. Diferenţa majoră dintre cele două perspective este că, în timp ce băncileiferenţa majoră dintre cele două perspective este că, în timp ce băncile finanţează atât economi ...

Perspective macroeconomice în România în 2018

Luni, 08 Ianuarie 2018 14:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Mâine, 9 ianuarie 2018, la sediul Bursei de Valori București, etaj 14, începând cu ora 9,30, are loc, potrivit unui comunicat sosit pe adresa redacţiei, un eveniment destinat analiştilor din zona finanţe-bănci. Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și Bursa de Valori București (BVB) invită presa la o dezbatere cu analiștii financiar-bancari pentru a discuta despre perspectivele macroeconomice ale României în 2018. Care vor fi motoarele creșterii economice ...

Parcurile nu sunt coşuri de gunoi

Luni, 08 Ianuarie 2018 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Aproape că nu mai poţi, cel puţin după sărbătorile mari, să te plimbi prin parcurile gălăţene, mai ales cele de la periferia oraşului, fără să faci slalom printre gunoaie, sticle de plastic sau, mai rău, sticle şi pahare sparte de tot felul de petrecăreţi pe domeniul public, fie el parc amenajat sau trotuar ori plină stradă. Imaginea de mai sus a fost surprinsă de o gălăţeancă de Sf. Ion, în parcul din Micro 21 (în spatele SELGROS), despre care a scris de nenumărate ...

Criza de încredere

Vineri, 05 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În timp ce, pe de o parte, sărbătorim centenarul Marii Uniri şi avem, chipurile, creştere economică, motive de reală bucurie şi mândrie naţională, pe de altă parte, 2018 începe pentru români cu o criză profundă a încrederii reciproce. Nu mai avem încredere în politicieni, indiferent de ce parte a spectrului se află, fiindcă am constatat că au o singură agendă, aceea a salvării propriului dos. Nu mai avem încredere în Justiție, fiindcă se străduiesc foarte mult tocma ...

ALERTĂ | Costul muncii, mult mai mare la bugetari decât în afaceri

Joi, 04 Ianuarie 2018 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Potrivit datelor publicate de Eurostat, în trimestrul III al anului trecut, România s-a situat pe primul loc între statele membre UE în ceea ce priveşte creşterea costului orar al muncii (+16,5 la sută nominal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent). Podiumul a fost completat de vecinele noastre Ungaria (+12,6 la sută) şi Bulgaria (+10,7 la sută), ceea ce semnifică o tendinţă regională, dar mult mai pronunţată la noi. Valori semnificative de majorare a costurilor cu for ...

Deasupra tuturor, chiar şi în moarte

Joi, 14 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Regele s-a întors acasă, pe pământul patriei sale. Dacă, în nefericiţii şapte ani de după '90, întoarcerea Regelui a fost imposibilă, iar, ulterior, i s-au refuzat, pentru încă neruşinat de mulţi ani, drepturi recunoscute deplin altor cetăţeni români care avuseseră de suferit din cauza comunismului, acum, când face, din păcate, ultimul drum, se găseşte puterea unui consens. Prea târziu, vor spune unii. În zadar, vor susţine alţii. Eu, cu înţelepciunea pe care am avu ...

Ruşinea de a fi ales

Vineri, 08 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ieri, pe Facebook circula o filmare din Parlamentul Ugandei, unde nişte reprezentanţi ai poporului se luaseră la bătaie pentru ceva chestiuni importante, fără îndoială. În mediul on-line românesc, toată lumea se hlizea amar, spunând că măcar de s-ar bate şi ai noştri deputaţi şi senatori aşa, că ar fi cel puţin amuzanţi. Sincer, mie nu mi-a venit deloc să râd la vederea filmului din Uganda. Asta pentru că ştiu că, dincolo de acei aleşi care îşi băteau joc de mandat ...
Pagina 108 din 164