Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Siderurgie - Paramjit Kahlon, noul şef al operaţiunilor combinatului Liberty Galaţi

Sâmbătă, 23 Mai 2020 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Grupul Liberty Steel a anunțat vineri, 22 mai, numirea lui Paramjit Kahlon în funcția de Director General pentru Siderurgie Primară și Minerit Integrat, calitate în care va supraveghea inclusiv toate operațiunile combinatului siderurgic de la Galaţi. Paramjit Kahlon se numără printre cei mai importanți specialiști din industria siderurgică mondială. El a ocupat funcții de conducere la ArcelorMittal în perioada 2008 - 2019, inclusiv cea de Director Tehnic, Director de Operațiuni ...

Reducere a numărului de locuri de muncă vacante

Duminică, 24 Mai 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Numărul locurilor de muncă vacante în primul trimestru a scăzut, la nivel naţional, la 41.800, iar 29 la sută dintre acestea sunt în sectorul bugetar, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Faţă de trimestrul patru al anului trecut, numărul locurilor de muncă vacante s-a redus cu 5.300, în timp ce comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019 declinul este de 16.400. Rata locurilor de muncă vacante (raportul dintre numărul locurilor de muncă vacante şi n ...

Mai mulţi angajaţi, dar cu bani mai puţini. Piaţa muncii din Galaţi, salariaţi şi venituri

Vineri, 22 Mai 2020 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Efectivul salariaţilor din judeţul Galaţi a ajuns la 119.682 de persoane, potrivit datelor corespunzătoare sfârşitului lunii februarie, centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi. În acelaşi timp, salariul mediu nominal net din judeţul Galaţi era, după primele două luni ale acestui an, cu 223 de lei mai mic decât salariul mediu nominal net la nivel naţional. Ca număr de salariaţi, trendul în judeţul Galaţi a fost pe parcursul ultimelor 12 luni unul cre ...

Polonia, variantă pentru arsenalul nuclear SUA din Europa

Vineri, 22 Mai 2020 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mai multe oficialităţi americane au în vedere Polonia ca viitoare gazdă a arsenalului nuclear al SUA în Europa, după ce social-democraţii germani au redeschis dezbaterea despre ţara care ar trebui să rămână sub umbrela protectoare a Washingtonului. Ultimele evoluţii au nemulţumit însă Rusia, puternicul vecin al Poloniei, relatează euractiv.com. Repoziţionare a armamentului strategic Germania trebuie "să excludă staţionarea armelor nucleare ale SUA în viitor", a susţinut ...

Torpile americane pentru Taiwan

Vineri, 22 Mai 2020 01:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Unite au anunţat aprobarea vânzării a 18 torpile grele MK-48, ce pot fi lansate de pe submarine, către Taiwan, pentru suma de 180 milioane de dolari, tranzacţie care este de aşteptat să deranjeze China, informează joi AFP. Vânzarea "serveşte intereselor economice şi de securitate naţională ale Statelor Unite, ajutând (Taiwanul) să îşi modernizeze forţele armate şi să menţină o capacitate de apărare credibilă", a anunţat Departamentul de Stat, într-un comunicat. ...

Turism internaţional, din iulie

Vineri, 22 Mai 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Vicepremierul spaniol Teresa Ribera, responsabilă cu măsurile de relaxare, a estimat că reluarea în condiţii de siguranţă a turismului internaţional în Spania va avea loc în luna iulie, relatează joi EFE. Într-un interviu acordat EFE, Ribera a avertizat că o deschidere prematură masivă ar fi "o lipsă de responsabilitate", care ar putea pune în pericol populaţia locală. "Trebuie să avem mare grijă ca cei care intră în ţară să nu rişte niciun pericol, deoarece vin într- ...

Comandant ISIS, capturat în Irak

Vineri, 22 Mai 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciul de informaţii irakian (INIS) a anunţat miercuri capturarea unuia dintre principalii comandanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, potrivit Xinhua. "Teroristul cu numele Abdul-Nasser Qardash, fost candidat la succesiunea lui Abu Bakr al-Baghdadi (liderul decedat al Statului Islamic), a fost arestat", indică INIS, într-un comunicat postat pe contul său oficial de pe Twitter. ...

Investiţiile din afara UE, excluse din domeniile strategice

Vineri, 22 Mai 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul de la Varşovia a aprobat miercuri reglementări menite să îngreuneze preluarea companiilor pe care Polonia le consideră de importanţă strategică pentru economia sa de către investitori din afara Uniunii Europene, transmite Reuters. Reglementările fac parte din planul de salvare în valoare de 330 miliarde de zloţi (78,9 miliarde de dolari) adoptat de Executivul polonez, pentru a atenua potenţialele daune provocate de pandemie asupra celei mai mari economii din Europa Central ...

Tensiuni în creştere, în teritoriile palestiniene

Miercuri, 20 Mai 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat că pune capăt tuturor acordurilor şi înţelegerilor cu Israelul şi SUA, conform agenţiei palestiniene de ştiri Wafa, citată de DPA. "Organizaţia de Eliberare a Palestinei şi statul Palestina renunţă începând de astăzi (marţi - n.r.) la toate acordurile şi înţelegerile cu guvernele american şi israelian", a spus Abbas, la o reuniune de urgenţă, citat de Wafa.Liderul palestinian a precizat că decizia vizează şi înţeleger ...

Consiliul de Securitate ONU, paralizat de rivalitatea SUA - China

Miercuri, 20 Mai 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Inacţiunea Consiliului de Securitate al ONU în faţa pandemiei de COVID-19, paralizat de confruntarea dintre SUA şi China, “ce par incapabile de leadership” la Naţiunile Unite, este “ruşinoasă”, subliniază mai multe ONG-uri internaţionale, într-un comunicat de presă comun, transmite AFP. După două luni de la apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la o încetare a focului în zonele de conflict din lume, pentru a se putea lupta mai bine împotriva pandemiei, Co ...
Pagina 543 din 913