Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Negocieri între Iran şi China, pentru un parteneriat strategic

Luni, 06 Iulie 2020 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Iranul discută cu China un acord de parteneriat strategic pe termen lung, iar acesta nu are "nimic secret", a declarat ministrul iranian de Externe într-un discurs rostit în parlamentul de la Teheran, potrivit AFP. "Cu încredere şi convingere, negociem cu China un acord strategic pe 25 de ani", privind investiţiile în diverse sectoare, a declarat Mohammad Javad Zarif, pe un ton foarte combativ.China este primul partener comercial al Iranului şi era unul dintre principalii cumpărători ...

Un rapper pentru Casa Albă

Luni, 06 Iulie 2020 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rapperul american Kanye West a anunţat sâmbătă pe Twitter că va candida la scrutinul prezidenţial din SUA, din noiembrie. "Acum trebuie să îndeplinim promisiunea Americii, având încredere în Dumnezeu, unindu-ne viziunile şi construindu-ne un viitor. Candidez la funcţia de preşedinte al Statelor Unite", a scris West, chiar de Ziua Independenţei SUA, sub hashtagul #2020VISION. Muzician şi om de afaceri, West, în vârstă de 43 de ani, este cunoscut pentru declaraţiile sale excent ...

Grecia nu acceptă Planul UE de Relansare

Luni, 06 Iulie 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de UE pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen Kyriakos Mitsotakis, pentru Financial Times. "Grecii s-au maturizat mult. Şi vrem să ne facem propriile reforme". O revizuire semestrială a performanţelor economice desfăşurată de Comisia Europeană a fost suficientă şi nu este nevoie de "condiţionalităţi stricte suplimentare". Mitsotakis a anunţat noi m ...

Pactul UE pentru Migraţie, mai la toamnă...

Luni, 06 Iulie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisarul european pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, care are ca sarcină elaborarea mult anticipatei propuneri a Comisiei Europene de revizuire a sistemului de migraţie în blocul comunitar, a declarat duminică că, probabil, planul va fi gata abia în toamnă. Statele membre ale UE trebuie mai întâi să se pună de acord asupra planului de relansare economică după pandemia de coronavirus şi asupra bugetului multianual, a explicat Johansson. "Sunt gata să prezint Pactul pe ...

Donald Trump, discurs virulent de Ziua Independenţei

Luni, 06 Iulie 2020 01:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Donald Trump a celebrat sâmbătă, 4 iulie, sărbătoarea naţională a Zilei Independenţei cu un discurs în stilul unui miting de campanie, într-o Americă divizată, pe fundalul unui nou val de îmbolnăviri cu COVID-19 şi a manifestaţiilor împotriva rasismului, transmite duminică AFP. Festivităţile organizate cu ocazia zilei de 4 iulie, marcată în mod tradiţional de parade, fanfare, grătare şi artificii impresionante într-o atmosferă prietenoasă au fost revizu ...

Inculpaţi pentru uciderea lui Khashoggi

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În Turcia, la Istanbul, începe vineri procesul în care 20 de cetăţeni saudiţi inculpaţi pentru rolul lor în uciderea scriitorului disident Jamal Khashoggi în 2018 vor fi judecaţi în contumacie, relatează dpa. Potrivit actului de inculpare, Ahmed al-Asiri, fost şef adjunct al informaţiilor saudite, şi Saud al-Qahtani, fost consilier al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, sunt acuzaţi de "instigare la crimă cu premeditare cu intenţie monstruoasă". Khashoggi a fos ...

Doi foşti preşedinţi, inculpaţi pentru corupţie

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 02:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi foşti preşedinţi ai statului Panama, Ricardo Martinelli (2009-2014) şi Juan Carlos Varela (2014-2019), au fost inculpaţi joi, 2 iulie 2020, pentru “spălare de capitaluri”, după ce au compărut în faţa Parchetului Special Anticorupţie, transmite AFP. Martinelli “a fost inculpat pentru spălare de bani pentru cumpărarea unui grup de presă”, potrivit avocatului său. Parchetul Special Anticorupţie a confirmat inculparea lui Varela pentru spălare de capitaluri în afacerea ...

Apel german pentru ”o singură voce” în relaţiile cu China

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană trebuie să vorbească pe o singură voce cu China, dacă vrea să încheie acorduri ambiţioase care să garanteze interesele blocului comunitar, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, exprimându-şi totodată îngrijorarea cu privire la noua lege asupra securităţii în Hong Kong, informează Reuters. "Pentru a avea relaţii de succes cu China şi pentru a reprezenta eficient interesele noastre europene, Europa trebuie să vorbească ferm într-un singur glas" ...

UPDATE Guvernul francez al lui Edouard Philippe a demisionat | Jean Castex, desemnat prim-ministru

Vineri, 03 Iulie 2020 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
UPDATE. Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a desemnat vineri în funcţia de prim-ministru pe Jean Castex, înalt funcţionar şi primar, care a coordonat strategia de redeschidere a societăţii după izolarea impusă de criza coronavirusului, transmit agenţiile internaţionale de presă. Castex va fi însărcinat cu formarea noului guvern, a anunţat Palatul Elysee într-un scurt comunicat. Jean Castex îl înlocuieşte pe Edouard Philippe, care a demisionat în cursul zilei. Noului guv ...

Unii nu se mai fac bine…

Vineri, 03 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În autobuz, vreo zece persoane, căldură mare, coronavirus… O cucoană, cu destui ani în buletin cât să o suspectezi că are şi ceva glagorie la cap, se face însă că plouă. Ce mască, ce izolare? Reuşeşte, aşa „aerisit” cum e autobuzul, să dea vreo două, trei coate unor călători care n-au apucat să păstreze „distanţa socială”, înainte să se aşeze ea, ţanţoşă, chiar lângă uşa din mijloc… Mască? Are una pe figură, dar aşa, mai până la bărbie, să n ...
Pagina 545 din 924