mă uit în jos: e clar, e foarte clar – n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” minor – urc să ascult...urc pe la coborâre !!!   nu mi se pare: da, sigur că da – m-apropii, dar se face mai departe, se face prea devreme mai târziu decât a fost (vro)dată n-altă parte !!!   şi dau peste ruina unui vis uitat lângă o stea întunecată, peste o clipă-n faşă – mă opresc şi văd cum orizontul stă să cadă !!!   mă uit în sus: e cinic şi b ...

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe crucea mormântului în care „doarme” grangurul „întrerupt” de cel mai straniu, dar şi sincer cetăţean de „onoare” al celui mai sigur/potrivit „loc de parcare”, al Cimitirului „Sfântul Lazăr”, adicătelea! Citiţi şi vă cruciţi corect! „am să te prind că vii să furi zarzăre.../ fir-ai să fii, moarte de pasăre!/ nici n-am crezut cu tu vreodată/ ai să opr ...

Aşadar, viteazul Vasile Vindereu a ucis un grangur! Cu premeditare şi cu sânge rece l-a ucis! Şi a ţinut neapărat să se „descarce” de păcat, povestindu-mi aceste amănunte spăimântătoare! Sigur că da! N-am cum să nu-l condamn pentru ce a fost în stare! Chiar dacă aş vrea să-l ajut spunându-i că-l iert şi eu şi toată lumea sa, nu-l ajută cu nimic! Fiindcă, din cât cred şi ştiu eu, Iertătorul Universal nu-l va ierta niciodată! Această faptă groaznică nu se presc ...

îmi stă fireşte în bocancii mei, în pielea mea şi-n locul meu de bază, nu zic nici aoleu, nici alelei – sunt pur şi simplu anonim de vază !!!   merg pe alături mult – chiar înconjur desfăşurarea zilei, gunoioasă, pipăi adâncul nopţii pe contur şi luna pe tăcere şi pe rază !!!   nu am nimica-n plus, dar mă feresc din pricina chezaşilor la greaţă, trec pe sub zebră, şi regret, şi ştiu că nesimţirea nu se mai dezvaţă !!!   ce măscărie-n toi şi-n valvârte ...

Şi uite ce-mi destăinuieşte/povesteşte Vasile Vindereu! „Chiar sunt convins că nu-ţi vine să crezi, dar pot să jur că eu l-am ucis pe cel de sub crucea asta! Pot să jur pe cuvântul meu de onoare, pe seriozitatea mea de onoare şi pe sufletul meu de onoare! Pot să-ţi aduc şi martori oculari, de atunci: Ion Mutelcă, Vasile Cherpedin şi Costică Prăpăd erau de faţă la această ucidere cu premeditare! L-am ucis într-o pădure cu salcâmi! De multă vreme pusesem la cale asasin ...

mi-ai spus DEMULT - să am şi eu habar chiar dacă nu-i NIMIC de înţeles - să caut DES ce se găseşte RAR, să caut RAR ce se găseşte DES fiindcă - altfel - în zadar am strâns atâta ne/răbdare în scrisori, şi dor, şi aşteptare... şi - în plâns - cald, să nu-ngheţe răsuflarea-n MORI de apă, de iubire şi de vânt, de pâine şi de sare şi de cer, de viaţă şi de moarte până când NIMIC şi TOT se strâng în PUNCT... şi pier !!! mi-ai spus ATUNCI să am până ACUM, � ...

Tovarăşul Vasile Vindereu face la stânga, spre intrarea-n Cimitirul/ Dormitorul „Sfântul Lazăr”! Fac şi eu la stânga... şi-l urmez cam la un pas mai în urmă! Că doar sunt invitatul său, nu? Că doar are să-mi mărturisească „ceva” care nu mai suportă amânare, nu? Cred că are „ceva” pe suflet şi vrea să nu mai aibă! Cred că vrea să scape de-o povară care-l macină, probabil!... Sigur că da! Cred că nu mai poate suporta o remuşcare, o mustrare de conştiinţă ...

vă rog frumos, vă rog foarte frumos, porniţi filarmonica şi fiţi gata de mare bucurie: iat-o, vine, sigur o aude şi o vede fiecare cum se apropie pe sus şi pe jos tocmai când credeam că nu va fi să mai fie atâta frumuseţe în atât de mult nimic în mişcare!!! vă rog mult, vă rog foarte mult, zvârliţi cenuşiul din ochi şi din toate veşmintele pe care le-aţi purtat atâta vreme şi pe care nu mai vreau să le ştiu şi să le ascult foşnindu-se şi trăncănindu-se cum cuvin ...

În fiecare dimineaţă, exact la ora când clopotele şi toaca (se) bat pentru chemare la utrenie, cetăţeanul Vasile Vindereu trece-nspre nord-vestul cartierului Ţiglina a IV-a, unde se întinde Dormitorul "Sfântul Lazăr"! Trece cu mers târâş-grăpiş, cu paşi mici şi egali, cu destulă prudenţă, dar şi siguranţă în sistemul său osos şi muscular, în pofida vârstei sale de octogenar lămurit! Şi nu merge cu fruntea-n pământ! Şi nu scuipă pe caldarâm! Şi nu ronţăie ac ...

cele mai triste despărţiri sunt în gară, când chiuie locomotiva mult şi bine şi te anunţă că pleacă maria, că e greu, foarte greu să te desparţi chiar de tine !!! ce bestie şi locomotiva asta - fluieră, de parcă maria s-ar duce la nuntă şi tu rămâi ca un mire abandonat într-o singurătate măruntă, măruntă, măruntă !!! mai stai în gară o zi, două zile, mai stai câteva nopţi nenumărate, fără să ştii că - după ce pleacă maria - toate trenurile, absolut toate ...