Odată cu prăbuşirea Imperiului Otoman, Albania îşi declară independenţa, mai ales cu sprijinul puterilor occidentale, Austro-Ungaria şi Italia, dar şi al ţării care voia să-şi protejeze interesele în regiune, mai exact conservarea şi dezvoltarea comunităţii aromâne, considerată o ramură a poporului român. Conform documentelor din arhive, România a avut un rol activ în crearea unui stat independent albanez, considerând drepturile acestui popor la fel de importante precum cele ale aromânilor din Balcani.
„Pe-al nostru steag e scris unire”
Dincolo de teoriile originii comune îndepărtate traco-ilirice şi de similitudinile de limbă şi istorie, relaţiile între aceste popoare sunt marcate de multe interacţiuni diverse şi interesante.
Neputând să nege faptul că imnul naţional al Albaniei rămâne până astăzi „Pe-al nostru steag e scris unire”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Andrei Bârseanu, adaptate în albaneză de către aromânul Asdreni, mulţi critici muzicali neagă originalitatea acestei creaţii. Fiindcă nu aveau cum să nege faptul că Porumbescu era român, albanezii spuneau că muzica imnului era inspirată din marşurile vieneze, în consecinţă era austriacă.
Ajutorul pe care guvernul lui Take Ionescu şi regatul României i l-au dat lui Ismail Kemal bei Vlora, care a pornit de la Bucureşti, împuternicit de aromâni şi albanezi, pentru a declara independenţa Albaniei în cele patru vilaiete aflate sub dominaţia Imperiului Otoman, în 1912, nu se menţionează nicăieri, iar când acest fapt iese la iveală, este considerat ajutorul unui albanez pentru ţara-mamă.
Nicolae Iorga a descoperit prima frază scrisă în albaneză
Un alt caz similar este cel al istoricului român Nicolae Iorga (1871-1940). El a descoperit, în cercetările sale la Biblioteca Laurenţiană din Florenţa prima frază scrisă vreodată în limba albaneză, cunoscută drept „Formula botezului”, scrisă în 1462 de către episcopul Pal Anghel (1416-1470). În timpul vizitei sale la Mat,
episcopul Anghel, colaborator al lui Scanderbeg, a observat nişte nereguli şi de aceea a lăsat scrise aceste recomandări pentru clericii catolici, printre ele numărându-se şi Formula Botezului, pe care şi părinţii o puteau folosi pentru a-şi boteza copiii, atunci când condiţiile vitrege (turcii, iernile grele etc) îi împiedicau să ajungă la biserică. Este doar o scurtă propoziţie „Unte’ paghezont premenit Atit et birit et spertit senit” care se găseşte într-o circulară în latină, scrisă în alfabet latin şi în dialectul gheg (de nord).
Pentru aceste servicii, apreciindu-l drept albanolog, Regele Zog I al Albaniei i-a dăruit lui Iorga un teren la Saranda, pe care în 15 noiembrie 1935 a fost inaugurat Institutul Arheologic Român. În presa albaneză se inventează „originea albaneză” a lui Iorga, şi nu se fac referiri la operele sale, în care menţionează legăturile puternice între albanezi şi România, bazate tocmai pe existenţa comunităţii aromâne în spaţiul albanez.
Primul rege al principatului neutru al Albaniei, imediat dupa trasarea graniţelor noului stat, era nepotul Reginei Elisabeta a României, principele Wilhelm von Wied. El a rămas în istoria Albaniei drept monarhul cu cea mai scurtă domnie (martie - septembrie 1914), aceasta fiind exact perioada când Regele Carol I al României aprecia relaţia cu albanezii drept cea a „naşului cu finii”.
.
Ce a făcut la Galați întâiul prim ministru albanez
Printre cele mai importante figuri istorice albaneze se află, fără niciun dubiu, Ismail Kemal bei Vlora, întâiul prim-ministru al nou-înfiinţatului stat independent albanez (1912).
Alegerile şi manevrele lui politice, criticate de către contemporanii săi, care au dus la dizolvarea guvernului condus de el de către Comisia celor şase Mari Puteri, nu au diminuat cu nimic importanţa acestei figuri complexe, nici în timpul dictaturii comuniste, nici după.
De obicei, despre el s-a scris într-un context naţionalist, lăsând la o parte multe trăsături, precum înţelegerea lui cu grecii pentru a le ceda acestora regiunea Epirului sau, la polul opus, cea cu Bekir Grebena pentru a readuce Albania sub influenţa Turciei.
În special aceasta din urmă este posibil să se fi datorat unei multitudini de factori, printre care nostalgia lui pentru gloria Imperiului Otoman sau simpla convingere că aceasta era cea mai bună soluţie pentru menţinerea integrităţii Albaniei.
Şi, fiindcă Dunărea nu trece prin Albania, istoriei ei îi lipsesc tocmai acele elemente care îl leagă pe Ismail Kemal bei Vlora de Comisia Europeană a Dunării şi de Galaţi, unde a fost primul sediu al acestui organism.
Ismail Kemal bei Vlora vine în acest oraş, în aprilie 1870, drept reprezentant al delegaţiei turce. În „Memoires”, pe lângă aceste momente „gălăţene”, când vorbeşte despre numirea şi sosirea sa la Galaţi, despre prietenia pe care a avut-o mai ales cu reprezentantul Marii Britanii, cu colonelul John Stokes şi despre importanţa pe care Imperiul Otoman o acordase Dunării, spre deosebire de Rusia, el menţionează şi întâlnirile cu Regele Carol I al României şi Carmen Sylva.
Toate aceste detalii, care se găsesc în „Memoires” te fac să înţelegi că el era un bun cunoscător al României, al culturii şi istoriei ei şi, bineînţeles, având în vedere poziţia importantă pe care o deţinea în guvernul turc, discuţiile lungi cu grecii pentru trasarea graniţelor statului albanez etc, nu putem să nu menţionăm, chiar şi indirect, că, dincolo de toate, el s-a bazat pe această cunoaştere profundă a realităţilor româneşti când a plecat de la Bucureşti în 1912, pentru a declara independenţa Albaniei.
Cum a contribuit V. A. Urechia la sprijinirea românilor din Balcani
O altă figură importantă pentru mişcarea naţională albaneză, deşi nu este menţionată nicăieri în materialele pe care cercetătorii albanezi au ales să le publice sau asupra cărora s-au aplecat, este şi Dimitrie C. Butculescu (1845-1916). În diferite cercetări care îl privesc nu este foarte întâlnită legătura cu Galaţiul; mai mult se vorbeşte despre pasiunile lui, dar foarte puţin despre faptul că el a fost vicepreşedinte al Societăţii albaneze „Drita” până la moartea lui Nicola Nacio, în 1914.
În corespondenţa lui Nacio cu alţi patrioţi albanezi, cât şi în cartea lui „Viitorul românismului în Balcani”, acesta îl apreciază, mai ales, pe V. A. Urechia, dar nu lipsesc nici aprecierile referitoare la Regele Carol I, B.P. Haşdeu şi Butculescu, amiciţia cu acesta din urmă ţinând până la moarte.
Mult s-a vorbit şi se ştie despre contribuţia lui Urechia la sprijinirea cauzei românilor din Balcani (aromânilor), înfiinţarea Societăţii Culturale Macedo-Române şi publicarea primului album macedo-român.
Dar ceea ce nu se ştie (cel puţin de către cei care au trăit în Albania) este că V.A. Urechia a fost preşedintele primei Societăţi albaneze (aromâne) din România, „Drita”.
Aşa cum reiese din corespondenţa cu cel ce avea să fie mai târziu preşedintele acestei societăţi, aromânul N. Nacio, Urechia se conturează şi mai clar ca un mentor al acestuia, dar şi al multor alte personalităţi naţionaliste albaneze, precum Dervish Hima, Murat bei Toptani etc.
Odată cu instalarea regimurilor dictatoriale în aceste ţări, începe şi transformarea relaţiei, nu mai era cea a naşului cu finii, ci precum cea a două surori de Comintern.
Regimul comunist a presupus reinventarea istoriei naţionale, albanizarea elementului aromân fiind doar un detaliu în această metamorfoză a întregii societăţi.
Carte de vizită
Elsa Stavro s-a născut în Tirana, Albania, pe 25 aprilie 1976. Pentru ea, literatura şi istoria sunt interconectate în mod natural, fiind o parte importantă a formării sale academice. Cu două volume de versuri publicate în Albania (1996 şi 2012), este inclusă în Antologia Poeziei Contemporane Albaneze în Suedia. Elsa Stavro este autoarea unor articole ştiinţifice apărute în publicaţii universitare din România, Ucraina şi Republica Moldova. Licenţiată în psihologie, cu un master în Administraţie Publică şi Integrare Europeană, ea are o specializare în Relaţiile Rusia-UE de la Universitatea din Tartu, Estonia. A obţinut, în septembrie 2022, titlul de doctor în istorie la Universitatea „Dunărea de Jos“.