Monarhie revăzută şi adăugită

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Căsătoria dintre Prinţul William şi Kate Middleton a redeschis dezbaterile pe tema legii succesiunii din Marea Britanie. Acum, când există un cuplu princiar ce reprezentă viitorul monarhiei, opinia publică are şi la ce să se raporteze în momentul în care adoptă o anumită poziţie. Nu puţine sunt vocile care, de altfel, susţineau că monarhia britanică trebuie să se reformeze, pentru a face faţă provocărilor societăţii moderne. Chiar şi nunta princiară a avut pe această linie un moment îndelung comentat, cel în care Chaterine a exclus „supunerea” din jurământul matrimonial. Acum, iată, ţările din Commonwelth au decis să aprobe legea succesiunii monarhiei în sensul că întâiul născut, fie el fată sau băiat, poate urca pe tron. Mai mult, în schimbările de reguli intră şi eliminarea prevederii prin care monarhului i se interzice să se căsătorească cu o persoană de religie romano-catolică. Deşi aparent astfel de modificări par facile, nu este deloc aşa.

De exemplu, Regina Elisabeta a II-a deţine funcţia de şef al statului în cazul a 16 dintre membrii Commonwealth şi, chiar dacă este vorba de un titlu pur simbolic, are implicaţii constituţionale şi politice importante. Desigur, a pune egalitate între femei şi bărbaţi este în trendul timpurilor moderne, dar pe de altă parte, a te atinge de fundamentele juridice ale statului precum Declaraţia Drepturilor (Bill of Rights), din 1689, are o încărcătură emoţională foarte puternică. Un alt document important ce va fi amendat este „Act of Settlement” ce a fost gândit ca o garanţie a unei succesiuni protestante la tron.

De altfel, în legătură cu acest act s-a făcut doar în parte o concesie. Un monarh poate în noile condiţii să se căsătorească şi cu o persoană de confesiune romano-catolică, dar acest lucru nu exclude faptul că monarhul trebuie să rămână capul Bisericii Anglicane. Altfel spus, chiar şi în forma modificată a regulilor succesiunii,  un romano-catolic nu va avea dreptul să urce pe tronul monarhilor britanici. Unii s-au grăbit deja să vorbească de „discriminare”, un termen care, pe vremea lui Henric al VIII-lea, când a intervenit ruptura de biserica de la Roma, nu avea practic nici un sens… Drept este că în ultimii 300 ani s-au întâmplat multe, iar vocea poporului a devenit din ce în ce mai puternică în raport cu cea a monarhiei. Pe de altă parte, monarhia britanică întruchipează acele valori la care britanicii revin în momentele în care simt că au nevoie de repere ferme. Egalitatea din faţa altarului sugerată şi acceptată la nunta princiară a fost transferată acum şi în regulile succesiunii. Monarhia constituţională şi-a întărit astfel unul dintre atributele statului de drept, cel al egalităţii indiferent de sex. E ceva normal astăzi, chiar dacă Henric al VIII-lea nu ne-ar înţelege.

Citit 7096 ori Ultima modificare Vineri, 28 Octombrie 2011 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.