„Nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău” | Otilia Stoica n-a reuşit la o facultate britanică. Ci… la cinci!

„Nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău” | Otilia Stoica n-a reuşit la o facultate britanică. Ci… la cinci!
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Gălăţeanca a ajuns în Scoţia în 2011: „Viaţa mea în Edinburgh mi-a prins enorm de bine şi mi-a deschis porţi către multe oportunităţi. Pur şi simplu, am observat o schimbare. Pe lângă o educaţie mult mai realistă, am câştigat multă experienţă şi aptitudini ce nu le-aş fi dobândit acasă. Ştiu că pentru mulţi e greu să lase confortul de acasă pentru nesiguranţa unei alte ţări. Şi cu mine a fost aşa la început, dar, dacă aş fi dat înapoi, aş fi regretat mult. Pe zi ce trece sunt uimită de ceea ce viaţa îmi înapoiază.”

De la Otilia-Violeta Stoica am învăţat că o carieră reuşită trebuie începută din grădiniţă şi, după o victorie, trebuie să continui! Aflasem despre succesele ei de la bunic. Ea mi-a răspuns pe mail într-o duminică târziu: „De-abia la această oră am ajuns acasă. Am lucrat şi în weekend, tot până la ore atât de târzii... După cum vedeţi, aici doctoratul se obţine greu, după multe ore de practică în laborator”. Mi-a răspuns ordonat, ca la teză: „Eu în general sunt o persoană modestă, considerând că povestea mea seamănă perfect cu poveştile tuturor colegilor mei din Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” care au ales să studieze în străinătate.” 

„Personal, decizia de a pleca mi-a aparţinut mie şi părinţii m-au susţinut întotdeauna, deşi familia lărgită (mă refer aici la bunici şi mătuşi) nu a fost de acord la început, dar pe parcurs au fost alături de mine, şi moral, şi financiar. Chimia mi-a plăcut totdeauna, dar s-a concretizat în liceu, când am avut-o profesoară pe dna Lidia Mînza, căreia vreau să-i mulţumesc şi cu această ocazie, pentru nota mea de 9,80 la chimie organică de la bacalaureat. În acel moment m-am hotărât pentru chimie.”

Cinci ani, studii plătite de Guvern. Cel scoţian!

A ales o ţintă grea: o universitate cu istorie - între primele zece din lume, a patra fondată în Scoţia – la 1582, pe vremea când la noi domnea Mihai Viteazu! Aici a studiat Graham Bell, James Clerk Maxwell sau Principesa Margareta. Taxa anuală (nu pentru Otilia!) e de 1.820 lire. „Aplicasem la cinci universităţi britanice şi am fost acceptată la toate, dar am ales Universitatea din Edinburgh, Scoţia, specializarea „Chimie Medicinală şi Farmacologie”, un program de cinci ani cu Master integrat. Am fost motivată de faptul că Guvernul Scoţian urma să îmi plătească studiile pe parcursul a cinci ani, lucru care s-a şi întâmplat.” A atras-o vechimea şi notorietatea instituţiei (locul 17 în World University Rankings, anul acesta). Oraşul - „pitoresc, cu munţi şi aşezat la Marea Nordului”, a impresionat-o cu „atmosfera internaţională”. Peste 30.000 studenţi din toată lumea, care te încarcă cu puţin din cultura lor - mi s-a părut fascinant. Toţi aveau un nivel de limbă engleză superior, având şi eu prilejul să practic această limbă pe care am adorat-o încă de la grădiniţă. M-am perfecţionat acum şi în privinţa limbajului de specialitate. Am fost tratată exemplar de colegi, dar şi de către domnii profesori, care nu au făcut niciodată diferenţa între studenţii internaţionali şi cei britanici. Profesorii sunt carismatici, nu sunt rigizi, încercând permanent să te facă să te simţi confortabil şi sunt disponibili mereu în a oferi sfaturi şi sugestii de îmbunătăţire a proiectelor noastre, prin asta câştigându-şi respectul studenţilor. Păstrez o amintire unui domn profesor, prof. Steven Henderson, care a crezut în mine şi m-a susţinut să urmez studiile de doctorat.”

Altă ţară, altă limbă, altă mare

În anul IV s-a înscris într-un program Erasmus. A mers în Spania, la Universitatea „Rovira I Virgili” din Tarragona, pentru proiectul dezvoltării unor agenţi anticancer, alături de doctoranzi şi masteranzi din lume. Fiind vorbitoare de spaniolă din copilărie, s-a adaptat. „Acolo, făcând comparaţie, am realizat că nu îmi mai place să locuiesc într-un oraş gri, cu ploaie, că am găsit ce mi-am dorit întotdeauna – un oraş cu soare, cu plajă, palmieri, oameni calzi şi proiecte frumoase.” Vara trecută a câştigat o bursă de vară pentru Instituto Catalan de Investigaciones Quimicas din Tarragona. „După acea perioadă de trei luni, am ştiut că locul meu este acolo şi asta m-a determinat să muncesc foarte mult în anul V, pentru ca rezultatele mele să îmi permită să urmez studiile de doctorat în Spania.” Ultimul an la Edinburgh a fost „foarte dificil, cu şapte examene grele, fiecare din domenii diferite ale chimiei”.

În echipa „de elită mondială”

„Acum, la începutul primului meu an de doctorat, mă mândresc că fac parte dintr-o echipă de elită mondială în chimie şi de aceea voi încerca şi aici să câştig respectul colegilor şi profesorilor care m-au ales şi mi-au dat aceasta oportunitate. Vede doctoratul ca „o rampă de lansare”.

Important e să ai idei proprii!

„Plecarea mi-a schimbat total percepţia, pentru că a trebuit să vad lucrurile altfel, să mă adaptez, să-mi dau seama care sunt punctele mele forte. În mediul academic am învăţat că munca în echipă este cea mai importantă, făcând comparaţie cu studenţii români, care lucrează individual. Acasă, în România, dacă memorezi totul, eşti cel mai bun, aici, dacă nu gândeşti pentru tine şi dacă nu critici sau nu analizezi ceea ce înveţi şi ceea ce ai memorat, nu valorezi nimic. Dacă mergi să lucrezi undeva şi nu ai idei proprii, nu vei ajunge departe. E foarte important să îţi argumentezi opiniile: pentru asta eşti punctat cel mai bine. Aici am învăţat că pentru orice problemă există o soluţie şi că nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău”.

O linguriţă cu miere din patria ta  

„M-aţi întrebat dacă foştii mei colegi, dar şi actualii au auzit de România, dacă suntem promovaţi. Poate o să vă surprindă, dar nu am observat la nimeni vreun interes pentru ţara mea, pentru cultura ţării mele. Unii colegi studenţi în alte ţări s-au plâns că românii ar fi discriminaţi, având greutăţi la acomodare, eu nu am avut. Mi-aduc aminte că prin anul II, într-o dimineaţă când îmi pregăteam cafeaua şi îi adăugam linguriţa de miere aferentă, o colegă britanică din apartament a vrut să guste şi apoi m-a întrebat dacă e miere autentică, deoarece avea un gust deosebit. S-a mirat când i-am povestit că bunicul meu are albine adevărate, că românii consumă mult produse din natură. Ea ştia că mierea e doar la supermarket.”

Citit 7185 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2016 10:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.