M-am bucurat să aud că guvernator al Clubului Kiwanis, asociaţie internaţională de binefacere, este de curând o doamnă gălăţeancă, Galaţiul fiind şi cea mai veche filială din ţară a organizaţiei americane - cu o „vârstă” de binefaceri de două decenii! Martor la înfiinţarea clubului, m-am gândit că aş putea avea norocul să aflu câte ceva şi despre prima preşedintă a clubului, americanca venită la Galaţi să fondeze, în 1996, filiala de aici, prima din ţară, ea fiind cofondatoare şi în SUA.
O femeie admirabilă, o româncă născută în Ardeal, care, emigrând la numai un an în Statele Unite, dusă de părinţi, s-a păstrat mai româncă decât mulţi alţii din România, vorbind, timp de 87 de ani, o română impecabilă, mai mult, culegând un extraordinar folclor românesc şi cercetând istoria emigraţiei române în SUA, publicând şi în ţara noastră o carte ştiinţifică pe această temă, ajutând România după Revoluţie. Este vorba de doamna doctor în Educaţie şi Filozofie Mary Leuca.
Din nefericire, am aflat că omul care m-a fascinat cu vorba şi m-a emoţionat prin fapte s-a stins în urmă cu numai câţiva ani. Un necrolog din 2014 aducea vestea. Scriam şi în 1997 în „Viaţa liberă” despre cea care înfiinţase la noi Clubul Kiwanis, asociaţie astăzi cu peste 400 de membri în ţară, cu acţiuni de voluntariat, strângeri de fonduri, tabere pentru copii suferinzi şi alte opere mari de binefacere. În ´97, doamna Leuca îl adusese la Galaţi pe profesorul Harry Lepinske, de la Purdue Universitay (care a conferenţiat la Universitatea „Dunărea de Jos”), şi pe soţia sa, Lee, precum şi pe primarul oraşului Hammond, Douane Dedelow. Doamna susţinuse şi o conferinţă în aula ASE, despre emigraţia românească în State, începând cu 1880. A lăsat Bibliotecii „V. A. Urechia” teza sa de doctorat în Filozofie din ´79, la Purdue University. A publicat mai târziu, în 2006, la Bucureşti, volumul „Imigraţia românească în America - Primul val - Românii din America”.
Îmi amintesc că ne-a povestit, de pildă, cum a cules şi înregistrat pe disc „Învârtita de la Indiana Harbour”. A cules mult folclor românesc american. Chiar şi sprinţar, precum acestă inedită doină de dus pe pustii: „Dragostea de englezoaică/ E ca nuca care-i seacă./ Eu îi spun de sărutat,/ Ea nu stă din mestecat.” Apare chiar cuvântul „chewing-gum”, căci „englezoaica”, de fapt americanca, asta mesteca.
1919: cum sărbătoreau românii americani România
În textul tezei de doctorat (bătută la maşină) este descrisă o paradă a Clubului tineretului „Nicolae Iorga” din portul Indiana (îi plăcea portul, îi plăcuse mult şi portul Galaţi), pe 8 iunie 1919. Abia se încheiase Conferinţa de Pace de la Paris. Nu poate fi o coincidenţă că, la aceeaşi dată, în Senatul României, avea loc Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, cu iniţiativa construirii Mausoleului de la Mărăşeşti. Iată programul „jubileului” organizat de Clubul tinerilor „Nicolae Iorga”, din portul Indiana: la 7.00 dimineaţă, garda de onoare se alinia în faţa Sălii „Transilvania” de pe Pennsylvania Avenue, cu tricolorul nostru ridicat, cu ceremonial, la 8.30. Preşedintele clubului, Iacob Nan, rostea cuvântul de bun-venit (fiecare participant primea steguleţe româneşti şi americane). Urma imnul (regal) al României şi cel american. Aranjamentul paradei - strict! Preşedintele şi „reprezentatives” (lumea importantă din asociaţia naţională) şi, la distanţă de zece paşi, oficialii, alţi zece paşi, fete reprezentându-i pe americani şi români, apoi primarul, apoi garda tricolorului, condusă de N. Ciulei şi I. Sârbu, apoi steagurile organizaţiei şi, la cinci paşi, fetiţe în costume naţionale româneşti, drapelele societăţii „Iorga”, apoi membre ale clubului, în costume populare, urmate de doamne în haine obişnuite. Căluşarii veneau în al zecelea rând şi pe ultimul loc - automobile în şir. Parada începea la 10.30, pe traseul Pennsylvania Avenue - casa lui P. Ciobanu de pe strada James Street - Block Avenue - Washington Street, până la Biserica Sf. Dumitru. La 11.30: slujbă pentru membrii petrecuţi ai clubului. Apoi parada continua pe 139-th Street, către strada Cedar - strada Guthrie - Michigan Avenue, spre Sala Auditorium. La 13,30, acolo începea banchetul, prezidat de Ilie Mărgineanu. Bucate româneşti. Avem şi meniul, tradus şi în engleză: şuncă şi salam de Sibiu, friptură de viţel a la Bucureşti, salată din Blaj, prăjituri de la Capşa, fructe din Arad, bere de Trei Stejari, limonadă de Ploieşti, pâinea bucătăriei româneşti a lui Nicolae Cristescu - ce mai, o hartă gastronomică a ţării! Un 1,75 de dolari biletul de persoană. Scumpuţ, la banii de atunci! Dar cu melodii româneşti… După-amiază, teatru şi concert, cu doar 75 de cenţi: deschiderea de N. Bechea, cântec cu micuţe românce din şcoli americane, cor mixt, cu imnul naţional românesc. La flaut (fluier), John Lupean. Dna Silvia Sabău a cântat „Mama Angeluşa”, acompaniată la pian de mama sa. Ea cântase şi în faţa regelui Carol I, la Expoziţia naţională din 1906 - atunci din opera „Ştefan cel Mare”. Dna Maria Sibian cânta „La noi” (poate pe versurile lui Goga). O piesă într-un act, „Suflet românesc”, cu acţiunea pe frontul românesc, în 1907. Cor mixt cu „La arme”, de Şt. O. Iosif, dirijat de Nicolae Bechea. Urmau dansuri: horă, vals, sârbă, step.
Dedicaţia făcută bibliotecii pe 26 mai 1977 era: „Deoarece îmi place Galaţiul şi-l iubesc, ofer această carte celor ce vor să cunoască ceva din viaţa românilor de la Indiana, SUA. Cu multă dragoste, Mary Leuca”. De ce s-o uităm pe această minunată româncă?
