Anca Melinte

Anca Melinte

SMURD Galaţi şi Ambulanţa din Namibia şi-au dat mâna. Salvatori de vieţi, întâlnire peste continente

Marți, 01 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Viaţa liberă” şi Asociaţia Danube Media Center au organizat o întâlnire între gălăţeanca Gabriela Teleman, fondatoarea celui mai eficient serviciu de ambulanţă din Namibia şi dr. Angel Trifan, coordonatorul UPU-SMURD Galaţi„Mi-aş dori o întâlnire cu colegii mei de la SMURD Galaţi. Uniformele noastre sunt tot roşii. M-aş bucura dacă aş primi uniforme cu tricolorul pe mânecă. M-aş simţi ca acasă, pentru că şi ambulanţele noastre au, la oglinzi, tricolorul în ...

Ce alte exproprieri pentru fluidizarea traficului propun arhitecţii pe strada Traian

Luni, 31 August 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Exproprierile pentru lărgirea la patru benzi a străzii Traian nu sunt singurele măsuri de acest tip propuse de arhitecţi * Pentru punerea în valoare a clădirii Colegiului Cuza şi pentru fluidizarea traficului ar fi necesare noi exproprieri Modernizarea dorită de Primăria Galaţi pentru una dintre cele mai importante artere ale oraşului, strada Traian, nu se reduce doar la asfalt şi la lărgirea acesteia la patru benzi. Planul urbanistic (PUZ) elaborat pentru această zonă de Asocie ...

SE CIRCULĂ DIN NOU pe strada STADIONULUI, după mai bine de un an

Sâmbătă, 29 August 2015 07:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După mai bine de un an de când a fost închisă circulaţiei rutiere, autoturismele rulează din nou pe strada Stadionului. Dar asta nu înseamnă că lucrările s-au încheiat. Potrivit lui Silviu Bacalum, care este, temporar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, încă nu s-a făcut recepţia lucrării. Echipele de muncitori de la SC Servland mai au de lucru la borduri şi la trotuarele afectate de accidentul de teren şi de lucrările de remediere a acestuia. De asemenea, trebuie r ...

Galaţiul va ajuta Brăila să devină Capitala culturală europeană în 2021

Sâmbătă, 29 August 2015 00:00 | Publicat în CULTURA
Primarii Marius Stan şi Aurel Simionescu au semnat, joi, un acord de colaborare între municipiile Galaţi şi Brăila. Acordul vizează colaborarea în domeniul culturii, tineretului şi sportului: teatru, muzică, operă, balet, folclor, expoziţii, cooperare în domeniul arheologiei şi patrimoniului cultural, biblioteci, schimburi de expoziţii, ansambluri muzicale etc. "Este un acord care sperăm să-i ajute pe cei de la Brăila în tentativa lor curajoasă de a fi declaraţi Capitală cu ...

Primarul Marius Stan propune REFERENDUM pentru TERMOFICAREA Galaţiului

Sâmbătă, 29 August 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Se justifică sau nu menţinerea în viaţă a sistemului centralizat de încălzire?Gălăţenii ar putea fi chemaţi să răspundă la întrebarea dacă mai vor sau nu sistemul centralizat de termoficare. În prezent, la nivelul oraşului este în derulare un referendum privind numărul cetăţenilor racordaţi la sistemul de termoficare şi posibilităţile lor de plată a facturilor. "În funcţie de aceste date, intenţionăm să facem un recensământ pentru a supune atenţiei tuturor g ...

Ce câştigă Primăria de pe urma Kombat Fest

Duminică, 30 August 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cu o singură abţinere, din partea consilierului local independent Alin Mihai, Consiliul Local a aprobat, joi, acordul de parteneriat dintre Primăria municipiului Galaţi şi Federaţia Română de Kempo, în vederea desfăşurării Kombat Fest, în perioada 27 august - 1 septembrie. Aleşii n-au avut nimic de zis, mai ales că au primit cu toţii invitaţii la evenimentul aflat deja în desfăşurare la momentul votului lor.Aşa cum v-am informat, prin acest acord, Primăria se obligă să pu ...

Demisie şi jurământ/ Consiliul Local are un nou membru

Sâmbătă, 29 August 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de joi, Consiliul Local are un nou membru PP-DD, pe Paul Popa, tehnician electronist, în vârstă de 60 de ani. "Un om extrem de serios şi extrem de muncitor. Felicitări, dl Popa", i-a spus primarul Marius Stan, după ce Popa a depus jurământul.Paul Popa i-a luat locul în legislativ lui Marian Avramescu, care şi-a prezentat demisia. După cum am mai scris, Avramescu, ales consilier pe listele PP-DD şi transferat la UNPR, a lipsit, în ultima vreme, la şedinţele de consiliu, ...

Câţi BANI în plus au acordat aleşii gălăţeni pentru cluburile sportive

Sâmbătă, 29 August 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Conducerea Fundaţiei "Sportul Gălăţean" a fost schimbatăConsilieri locali ai Galaţiului au alocat, în şedinţa ordinară de joi, bani în plus pentru nouă cluburi sportive finanţate deja, de la finele lunii martie 2015, de la bugetul local. Precizăm că fiecare dintre aceste structuri sportive a cerut suplimentarea sumei alocate pentru susţinerea activităţii, iar banii s-au dat prin acte adiţionale la contractele de asociere existente. Cea mai mare sumă de bani, 700.000 de lei ...

"Noul stadion"? Primăria vrea să cumpere Stadionul "Oţelul"

Sâmbătă, 29 August 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul Marius Stan este interesat ca Baza sportivă "Oţelul" să aparţină comunităţii locale. Declaraţia a fost făcută joi, în şedinţa Consiliului Local, edilul anunţându-i pe aleşi că le va prezenta o ofertă de cumpărare a bazei. "Sperăm că, în această perioadă, aparatul de specialitate din Primărie vă va prezenta o ofertă de cumpărare a acelei baze, care, în mod normal, trebuie să revină comunităţii locale. Condiţiile negocierilor vă vor fi aduse la cunoştin ...

Colegiul "Radu Negru", scos de sub sechestru cu bani de la bugetul local. Primarul vrea identificarea vinovaţilor

Vineri, 28 August 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Aleşii locali au fost de acord să plătească pentru scoaterea de sub sechestru a Colegiului „Radu Negru”Situaţia Colegiului Tehnic „Radu Negru”, pus sub sechestru şi rămas utilităţi în prag de nou an şcolar, în urma procesului intentat de firma Moldovulcan, care a realizat lucrări de reabilitare termică rămase neachitate, a fost cel mai fierbinte subiect al şedinţei de ieri a Consiliului Local.Primarul Marius Stan le-a prezentat aleşilor concluziile unui audit intern r ...
Pagina 918 din 1581