Remus Basalic

Remus Basalic

Dictatura incompetenţilor

Sâmbătă, 19 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Provenit din psihologie, efectul Dunning-Kruger se referă la o eroare de apreciere în care o persoană incompetentă îşi apreciază eronat competenţa, ca fiind mult mai mare decât este în realitate. Pe lângă faptul că nu-şi dă seama de propriile limite, incompetentul nu este dispus să recunoască nici înalta competenţă a celor competenţi în realitate. Autorii acestor observaţii, psihologii americani David Dunning şi Justin Kruger, ar găsi fără îndoială în România mater ...

Noi cu ai ”noştrii”, voi cu ai ”voştrii”

Vineri, 18 Octombrie 2019 11:30 | Publicat în MAGAZIN
O glumă apărută în mediul virtual în urmă cu ceva ani spunea că pentru a nu mai apărea confuzii legate de numărul de "i" din cuvântul "copii", se instituie o nouă regulă gramaticală: pentru fiecare copil, câte un i; astfel, un copil, doi copii, trei copiii, patru copiiii ş.a.m.d.Dincolo de poantă ne confruntăm însă cu o situaţie cât se poate de serioasă. Vocala "i" prelungeşte de atâtea ori eronat unele cuvinte sau, din contră, le scurtează nepermis pe altele, încât v ...

O familie cu opt copii a primit o casă nouă

Joi, 17 Octombrie 2019 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Familia Andrei s-a mutat într-o locuinţă nouă, la începutul acestei săptămâni. Sebastian şi Ionela, alături de cei opt copii ai lor au de-acum un cămin pe care să-l poată numi acasă. Până de curând, cei zece locuiau cu chirie într-o cocioabă din cartierul Fileşti. Clubul Kiwanis Galaţi a reuşit să găsească o casă încăpătoare în comuna Braniştea. Datorită implicării membrelor acestui club, familia Andrei îşi va putea petrece pentru prima oară iarna în condiţi ...

Proconsul cântă la Galaţi pentru ”O şansă la viaţă!”

Joi, 17 Octombrie 2019 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Vineri, 18 octombrie, va avea loc Gala caritabilă „O şansă la viaţă!”, organizată de cluburile Rotary din Galaţi, în beneficiul asistenţei copiilor născuţi prematur. Scopul evenimentului este strângerea de fonduri pentru achiziţionarea de incubatoare pentru secţia de neonatologie de la Spitalul Judeţean "Sf. Apostol Andrei". Şi-au anunţat participarea trupa Proconsul, grupul vocal Voces, dansatorii juniori de la Clubul Fantezia, trupa Andante, Atelierul de modă Monsas. Comu ...

Vouchere de vacanţă după noi reguli

Miercuri, 16 Octombrie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Se schimbă radical modul de acordare şi valoarea voucherelor de vacanţă, potrivit unui proiect postat recent pe site-ul Ministerului Turismului. Astfel, vor fi introduse voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie, având o valoare mai mare decât cea a voucherelor acordate pentru sezon. Angajaţii pot opta pentru o singură variantă de vouchere, iar firmele care vor accepta vouchere extra-sezon în alte perioade decât cele prev ...

Telemeaua de Sibiu, al şaptelea produs românesc înregistrat la Bruxelles

Miercuri, 16 Octombrie 2019 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Telemeaua de Sibiu devine al şaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană (UE), a informat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă, conform Agerpres.Potrivit sursei citate, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate pentru produsul "Telemea de Sibiu" (IGP) a fost publicată, miercuri, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. "Telemeaua de Si ...

Clinică de chirurgie plastică şi arsuri, la Iaşi

Miercuri, 16 Octombrie 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Clinica de Chirurgie Plastică şi Arsuri din Iaşi, care va funcţiona în cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon", a fost inaugurată miercuri, după opt ani de la începerea lucrărilor, investiţia ridicându-se la 50 de milioane de lei, scrie news.ro. La inaugurare au fost prezenţi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, autorităţi locale şi judeţene, dar şi parlamentari ai PNL şi PMP. Noua clinică de la Iaşi are 2.500 de metri pătraţi, cinci paturi pentru tratarea cazurilor grave ...

Control făcut de inspectorii sanitari la Spitalul de Psihiatrie

Joi, 17 Octombrie 2019 07:45 | Publicat în SĂNĂTATE
Incidentele grave petrecute în august la Spitalul de psihiatrie Săpoca au determinat Ministerul Sănătăţii să facă o serie de controale în spitalele de psihiatrie din ţară. Publicate recent, rezultatele acestor inspecţii au scos la iveală nereguli grave descoperite de inspectorii sanitari în unităţile medicale verificate. În Galaţi, spitalul de profil situat pe strada Traian a fost controlat de Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Pe parcursul verificărilor făcute la Spita ...

Supraveghere pentru angajaţii expuşi agenţilor cancerigeni

Joi, 17 Octombrie 2019 11:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care prevede că lucrătorii expuşi agenţilor cancerigeni sau mutageni, precum şi la pulberi minerale pneumoconiogene vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea acestei activităţi profesionale. Camera Deputaţilor este for decizional."În cursul activităţii profesionale, lucrătorii pot fi expuşi anumitor riscuri ale căror repercusiuni asupra sănătăţii pot să apară la mulţi ani după î ...

Noi medicamente inovative pentru bolnavii cronici

Joi, 17 Octombrie 2019 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că au fost introduse noi medicamente inovative pe lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni cronice, în urma unei hotărâri adoptate de Guvern. Astfel, lista s-a îmbogăţit cu 17 molecule noi, din care zece vizează tratamentul unor afecţiuni rare, şase sunt pentru boli oncologice şi oncohematologice, iar unul pentru infecţia HIV/SIDA. Potrivit unui comunicat de presă transmis de MS, Guvernul a aprobat luni Hotărârea p ...
Pagina 255 din 692