Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: „să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!”...şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că că-i împătimită ...

Eu n-am avut nimic...şi nici nu am... şi pot să spun că totul mi-i totuna: şi-aproape, şi departe, şi egal cu viaţa, cu deşertul, cu minciuna!   Mă uit la cer şi-mi zic frumos: e „sus”... dar dacă-i „jos”, şi eu n-am nici o ştire?... mă mir, admir, de/scriu, adun şi scad mulţime de tandreţe şi iubire!   Mă-ndoi, mă îndoiesc şi mă învârt... [abia mai poate eu(l) să respire]... şi nici un punct nu văd la orizont, dar tot mai sper să ies din cercuire!   Flui ...

Da...femeia frumoasă şi (încă mai cred) inteligentă mă lasă câteva minute lungi în suspans. Nu articulează nici un cuvinţel. Oare de ce? Nu cumva şi-a dat sama că-s cel de Atunci şi de Acolo? Şi oare de ce nu-mi spune să-i citesc ce-am scris în conformitate cu ce mi-a pozat? Şi oare ce ascunde-n tăcerea asta criminală? Chiar o rog foarte frumos: „Te rog foarte frumos să nu mai taci atâta! Şi te rog la fel de foarte frumos pentru ca să mă laşi să-ţi spun poezia asta, ...

Am astă clipă...o păstrez întruna, ca pe-un secret curat, ca pe-un odor... (e prima...celelalte sunt murdare...)... s-o am atuncea, când va fi să mor!   Am astă clipă...o ascund în suflet... numai acolo-i locul cel mai sfânt... în rest, e destrămare şi minciună, timp sfărâmat şi steauă fumegând!   Am astă clipă...clipa cea mai lungă şi grea printre devreme şi târziu şi printre minus/plus...ultima clipă... s-o am atuncea, când va fi să fiu!...   Vezi ce frumos vibr ...

Învăţătorul meu m-a învăţat cum să primesc şi cum să-mi dau citire la naştere şi moarte... cum să trec pe linia precară şi subţire dintre acestea, spre adânc, spre nalt, în rugăciune simplă, cuvioasă, de ploaie şi zăpadă pentru grâu... şi cum să stau cu fulgerul la masă! Învăţătorul meu m-a dezvăţat să nu-mi opresc pierzania-n clondire, să nu mă uit la cel de sus când jos e trist şi n-are cine să se mire, când cel de jos e orb şi surd şi mut, şi-şi ...

Da... uite-aşa scrie femeia asta frumoasă, în caietul cu linii paralele şi orizontale, Acolo, pe mirabila şi admirabila margine sudică a mijlocului dintre Moldova de sus şi Moldova de jos! uite-aşa: „Te rog să ierţi că nu te-am aşteptat/ şi am fugit cu-n fante de spatie,/ crezând că mă iubeşte până când/ m-oi dezbăra-ntru veci de poezie!// N-a fost aşa, cum am crezut... a fost/ o glumă proastă, o nenorocire,/ un vis urât...!... Numai nălţimea ta/ îmi poate-aduce pac ...

Da, sigur că da... în ziarul de ieri ziceam că intru-n cimitir să întâlnesc o femeie frumoasă şi deşteaptă! Da, iată banca de rezerve! Iată banca pe care stă ea, acea căutată pentru ca să-mi pozeze întru Arta Cuvântului! Da, ea este! N-are cum să fie alta! Că-i frumoasă până dincolo de turla bisericii, până dincolo de văzduh şi până dincolo de ce cred eu că se numeşte Cer! Oare-o fi şi deşteaptă pe măsură, corespunzătoare aşteptărilor, visurilor şi căută ...

!un copac în mijlocul furtunii strigă plin cu păsări către cer doamne dumnezeule mă iartă dacă până mâine am să pier! !cred că-n noaptea asta se termină zilele pe care mi le-ai dat sunt bătrân dar cuiburile-s pline cu-nceputuri gata de cântat! !simt că mi se smulge rădăcina crengile cum toate mi se frâng vântu-mi intră-n inimă şi-mi taie răsuflarea de salcâm nătâng! !nimenea nu trece să mă vadă nimenea n-aude cum te rog doamne dumnezeule fii mare sparge-mă şi ...

Timp coşcovit... uitare-n gara veche... şi murmuială-n podul cu paingi... o scară pusă numai la suire... de ce să urci? pe cine să învingi? Pereţi murdari de lene şi de vreme, linii, zigzaguri spre neant, încet... poţi să citeşti memorii... şi să numeri câţi oameni (n)-au rămas fără bilet! Câţi oameni s-au tot dus fără oprire, câţi s-au întors şi câţi nu s-au întors, câte batiste s-au scăldat în lacrimi... şi câte despărţiri în sus şi-n jos! Sprijini o ...

Într-o după-amiază, nu chiar de mult... (să tot fie unsprezece kilometri liniari de atunci)... hotărăsc să agăţ o femeie frumoasă şi deşteaptă. Nu pentru ce crede ori speră nu ştiu care (oarecare) cititor împătimit de cancanuri aiuritoare, nu pentru ce gândeşte un amator de mondenităţi stupide, ci pentru a-mi poza (metaforic şi serios vorbind) întru intenţia mea de a de/scrie cel mai frumos poem despre cea mai importantă şi in/descriptibilă zi din viaţa unui substanti ...