S-au dus vremurile frumoase. Parcă prea repede s-au dus. S-au dus pentru că nu am ştiut să avem grijă de ele, să le păstrăm cu sfinţenie. Acum, când se vede ce fără dumnezeire se desfăşoară în fiecare clipă, la fiecare pas şi pe oricare stradă, cum să mai speri în cumsecădenie? Cum să-ţi mai permiţi să mergi cu iubita în parc, noaptea, la plimbare, când tot soiul de şmecheri dezmăţaţi şi teribilişti şi ostentativi îţi suflă fum de ţigară în nas, te scuip� ...

Bună seara... bună seara-(i) doamna mea... sunt nimic umplut frumos cu mucava, sunt un zero supra tot, sunt loz în plic... şi mă joc, şi mă tot joc, şi nu câştig! Toată viaţa m-am jucat şi am pierdut... (ce zadarnic, ce naiv, ce belzebut!)... sunt un prost risipitor, nu am noroc... (lumea râde că nu ştiu nici să mă joc!) Am jurat să mă opresc, să stau frumos şi cu minte, şi să pun dispreţ pe loz, dar năravu-i tot nărav, indiferent că mă lasă moartea-n viaţă repe ...

Hei, tu, care eşti acolo! Hei, tu, care eşti Aici! Te strig de-o viaţă întreagă, însă nu mă auzi, nu vrei să mă auzi, nu ştii să mă auzi... chiar nimic, nimic, nimic nu catadicseşti să-(mi) zici! Te rog să-(mi) spui măcar dacă ţi-am greşit cu ceva! Te rog să-(mi) spui măcar dacă am atins vreodată numele tău! Te rog să nu mai stai pe gânduri şi să mă anunţi care-i diferenţa dintre bine şi rău! Adică, e rău că am fost născut, ori e bine? Oare trebuie să-(mi) ...

!gândurile tale-s trupuri plămădite chiar la rădăcina firului de grâu, unde ciocârlia mugureşte cânturi, mirosind a pâine până mai târziu, când porneşte zborul fără vro tocmeală, fără ostenire, de la cald la frig, ocrotindu-şi puii pe pământ şi-n ceruri, ca o frumuseţe-a marelui nimic! !gândurile mele-s amăgeli aflate chiar la rădăcina firului de mac, unde greierimea doarme şi visează vreme fără toamnă, vară fără leac, mirosind a lene, numărându-şi pâi ...

!şi ieri, şi-alaltăieri... demult... demult... mă aflu-ntr-o răscruce, ca-n poveste, şi stau aşa, n-am încotro, nu ştiu pe care drum se află cine este!... !pe care să apuc? - mă tot întreb - căci toate sunt la fel, şi fiecare e lung, e scurt, misterios, ne/drept - mă-nlănţuie această întrebare... şi nimeni nu s-arată (dincotro) să-mi dea răspuns, lumină, dezlegare! !măcar un ochi din cer sau din tartar, un hohot, un surâs, o fulgerare ca semn de mers pe drumul cel m ...

„Am un prieten care nu are nici un prieten!” - aşa îmi şopteşte (de fiecare dată) scriitorul (şi prietenul) meu amărui. Şi nu numai atâta îmi spune. Chiar îmi zice şi „mor, deci exist!”... Mergem pe stradă, ne târcolesc amicii şi duşmanii. Mă uit frumos la sărmanii de ei. Se uită frumos la sărmanii de ei. Şi tot la fel îi şoptesc (şi eu) lui. Nimic mai trist şi mai adevărat. Nimic mai adevărat şi mai trist! Împreună, de câte ori dă dezlegare cel de Sus ori ...

Aşa se auzea în toată România: „enigmatici şi cuminţi, terminându-şi rostul lor, lângă noi se sting şi mor dragii noştri, dragi părinţi”...Şi consider că tot poporul normal ştie cine a scris aceste versuri răscolitoare, când le-a scris, cine şi cum şi unde le-a cântat prima oară, a mia oară...! Aşa, spre luare-aminte! Aşa, spre tot ce mai poate însemna recunoştinţă şi grijă „pentru ce-i ce ne-au făcut”! Aşa, să nu mai vedem bătrâni şi bătrâne cu m� ...

Pe marginea Cărării din/spre tine sunt lacrimi fără glas, şi rugăciuni... la capete-s biserici care-aşteaptă, şi clopote pe care să le suni când vii sau când te duci în căutarea timpului tău amestecat cu-al meu, s-audă începutul şi sfârşitul unde-i stăpân şi iartă Dumnezeu... şi unde totul stă într-o secundă, sub semnul sfânt al tristului Mereu!   Pe marginea Iubirii din/spre tine sunt numai ochi de pasăre cântând n-întâmpinarea trecerilor noastre spre mâine, ...

Din când în când, aşa, ca-ntr-un ritual de care nu mă pot elibera-n vecii vecilor (vecii vecilor din viaţă, nu din moarte) iau autobuzul şi mă duc în gara asta, în gara cealaltă, în toate gările prin care a fost şi a trecut şi Mama. Fiindcă, exact în centrul Sinelui, hrănesc Ideea că Născătoarea mea şi a ta şi a lui a lăsat în urmă o infinitate de Cuvinte frumoase şi curate, nespuse şi nebănuite de mine. Ieri, la ora când ultimul stol de gâşte a trecut spre apa c ...

Iartă-mă, părinte...sunt încet, viaţa asta-ncepe să mă doară şi-mi aduce-aminte cum, atunci, nu credeam c-aud ultima oară   o tăcere ca un fel de-adânc în odaia dinspre miazănoapte, şi un fel de strigăt lung şi surd, şi un fel de multe alte şoapte,   nu credeam că văd un început de plecare printre „ce” şi „cine”, printre lăcrămioare şi cicori,  printre dumitriţe şi gherghine!   Iartă-mă, părinte...n-am ştiut să mă rog pentru măcar şi încă o secu ...