Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* Ruxandra, fiica de doar 21 de ani a doctorilor Chiscăneanu, a murit joi noaptea, într-un cumplit accident * Niciun părinte n-ar trebui să-şi îngroape copilul. Cine poate trece printr-o astfel de încercare şi cum, sunt întrebări fără răspuns. Şi totuşi, se întâmplă. Numai Dumnezeu ştie cum poate primi cel care a dat viaţă moartea copilului său. Ne scurgem blând în copiii noştri ca într-o clepsidră care ne măsoară echilibrat timpul doar atât cât îi avem alături.A ...
Internauţii cu blog sau cei înscrişi pe forumurile din Galaţi ştiu că în fiecare lună, timp de câteva ore, îşi aleg statusul „offline” ori închid de tot computerul şi se întâlnesc să discute faţă în faţă. A zecea reuniune a forumiştilor www.galateni.net e programată sâmbătă, 20 iunie, în Clubul „Essence”, de la ora 16,00. ...
(pastel postum)Pe strada îngustă şi vecheşi încă frumoasă şi vie,de când n-o mai văd pe Maria,nici floarea de tei nu mai ştie.Ferestre deschise şi rarescot muzici aproape uitate,simt vremuri ascunse în pietre,ascult şi mă uit la muşcate.Sunt multe şi roşii şi albela geamuri muşcate de vreme…aud că Maria se-ntoarcesă-mi dea la cules crizanteme.Aud cum răsare Mariape strada cu şcoală pustie…Sunt sau nu sunt pân-la toamnă?Nici floarea de tei nu mai ştie. ...
Întâlnirea „Schimb de cărţi” din luna iunie are loc în acest sfârşit de săptămână. Participanţii, de obicei liceeni şi studenţi gălăţeni, îi aşteaptă duminică, 21 iunie, de la ora 16,00, în Biffi’s (Str. Domnească), pe toţi cei interesaţi de o discuţie antrenantă, pe marginea unei cărţi şi nu numai. ...
La acest sfârşit de sătămână nu ar trebui să rataţi să mergeţi măcar la unul dintre spectacolele Teatrului Dramatic «Fani Tardini», care îşi va încheia stagiunea 2008/2009 în curând. Vineri seară, 19 iunie, de la ora 19,00 se joacă „Afacerea Protar” (Ultima oră) de Mihail Sebastian, în regia artistică a binecunoscutului George Motoi. Sâmbătă, 20 iunie, de la aceeaşi oră, la Sala Studio aveţi ocazia să vedeţi ultima premieră a teatrului. Este vorba despre „Le ...
Capela Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”, pregătită de sfinţire
Vineri, 19 Iunie 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
În Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi se fac pregătiri intense de sfinţire de biserică, de cununie a acelei Biserici cu Hristos. În această idee, sfântul locaş este pregătit în haine noi, bizantine, precum o mireasă - şi nu orice mireasă, ci o „Mireasă a lui Hristos”. „Împreună cu creştinii din parohia noastră am reuşit în ultimi ani să ridicăm şi să pregătim mult-aşteptatul moment al sfinţirii noii capele de la demisolul bisericii mari, ne ...
Medicii secţiei ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă din Galaţi au rezolvat cu succes un caz mai puţin obişnuit, cu accente tragicomice, cel al unui bărbat în vârstă de 70 de ani, care, în timp ce mânca, şi-a înghiţit accidental proteza dentară. Încercând să o scoată din „fundul gâtului”, soţia lui a reuşit să împingă corpul străin până în esofag, agravând astfel situaţia. S-a speriat şi a chemat ambulanţa. Chinuindu-se cumplit, aproape sufocat, în cele din ...
Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF), Colegiul Farmaciştilor din judeţul Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii "Dunărea de Jos" organizează, la Galaţi, a XV-a ediţie a Reuniunii Naţionale de Istoria Farmaciei. Participă personalităţi de marcă în domeniul farmaciei şi al medicinei, atât din ţară, cât şi din Republica Moldova, precum prof. univ dr. Ana Carata, preşedintele SRIF, prof dr. Elena Butnaru, vicepreşedintele SRIF, conf dr. Nade ...
* Spitalul Judeţean din Galaţi are un nou director medical * Directorul adjunct medical al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” , prof. dr. Nicolae Bacalbaşa, şi-a depus miercuri demisia din această funcţie. După cum ne-a informat managerul unităţii, dr Călina Lazarovici, în locul doctorului Bacalbaşa, a fost numit prof. dr. Dorel Firescu, care trece din funcţia de director de cercetare în cea de director medical.„Domnul profesor Bacalbaşa îşi reia activit ...
După încheierea urmăririi penale în cauza în care au fost implicaţi cei 14 membri violenţi şi scandalagii ai „grupului de la Folteşti” despre care noi am scris în mai multe rânduri, prin rechizitoriul întocmit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au fost trimise în judecată cinci persoane. E vorba de Paler Ştefan, zis „Dodu”, de 35 de ani, Necula Aurel, fost Maravela, de 33 de ani, Florea Cornel Picu, de 28 de ani, Diaconu Alexandru, de 24 de ani şi Neacşu Ghe ...