Regăsire de Taină (I)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 05 Octombrie 2019 00:00

Ieri...[taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie...şi taman după fireasca (şi de la sine) împrăştiere a enoriaşilor conform zicerii latineşti „mens sana in corpore sano”...(adicătelea „mergeţi sănătoşi pe la casele voastre”)...şi exact sub sfântul acoperiş al clopotniţei care apără clopotul cel dăngănitor/servitor la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”...şi exact când mă pregăteam să încerc a hotărî încotro să-mi transport pantofii cu scârţ şi parpalacul negru ca pana cioroiului deprimat fiindcă l-a părăsit cioara adulteră, şi concomitent cu gândul de a face o vizită de documentare la crâşma din colţul celălalt, unde toată ziua se fac alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, totale, matrimoniale, agricole şi sentimentale]...mă fluieră Costică Prăpăd, prietenul şi adeptul meu din cele mai vechi timpuri ale vieţii noastre, din întâmplare şi din ziar, bineînţeles! Mă fluieră şi-mi face semn să mă apropii de preajma lui, căci veşti importante are să-mi dea! Prăpăd nu-i singur! E cu nenea Neculai Furtună, un cirac de-al său mai tânăr şi mai entuziasmat, pe care l-a cunoscut pe vremea când Cenaclul „Flacăra” făcea valuri mari şi serioase de Cultură şi Artă, chiar dacă Adrian Păunescu era înjurat şi bârfit şi blestemat cum este şi acuma, după moarte! Furtună e scriitor de poezii! Are cu el, în permanenţă, un maculator şi un creion chimic! Cică scrie sonete, gazeluri, rondeluri, glose şi pantumuri pe tonuri elegiace, în registre profunde, dar şi ironice, chiar sarcastice pot a spune! În toate întâlnirile anterioare, cam puţine, dar încărcate cu metaforă înaltă şi cu declamări răscolitoare din „fixele” sale şi din marii clasici ai genului/speciei, cum ar fi Ronsard, Petrarca, Eminescu, Shakespeare, Macedonski, Codreanu şi alţii, am văzut că am de-a face cu-n talentat, cu-n teribil bătător la porţi de Parnas!...Şi iată-l din nou sub aripa ocrotitoare a lui Prăpăd, iată-l din nou bucuros că ne regăsim, că ne vom duce unde ne vom duce şi vom sta unde vom sta, că vom re/citi şi vom re/cita, că vom descânta câte una mică şi cu fundul lat, câte una naltă şi cu picior subţire...că vom bate câmpii pe dealuri şi vom umbla creanga prin pădure, cum Atunci, în acel Demult, Ion şi Mihai umblau pe Dealul Ciricului, cu gândul tocmai la Tinca şi la Bălăuca, la sarmale şi la chişleag, la îngeri şi la demoni, la cireşele multe şi chemătoare din cânepa mătuşii Mărioara, la Smărăndiţa popii şi la Calul Bălan, dar şi cu Stelele perpendiculare pe Creştetul destinului dumnealor!...Da, sigur că da! Ies de sub clopotniţă, însă nu înainte de a-l ruga frumos pe psaltul Mihai Goia să bată clopotul în dungă, aşa, în onoarea cestei Regăsiri de Taină, în cinstea cestei im/previzibile întâlniri cu Furtună şi Prăpăd!...(Stai să vezi!)