Sfârşitul mirării cu pene (III)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, iau arcul, pun săgeata în el, întind uşor şi ochesc între mine şi soare! trebuie să nimeresc cioara! s-o nimeresc bine şi să moară! dac-o nimeresc rău şi nu moare, cu ce mă mai laud pe drumul satului? mă şi imaginez cu mirarea neagră la brâu, defilând prin colb, prin ochii plini de lacrimi şi de invidie ai prietenilor şi ai duşmanilor mei! mă şi imaginez aplaudat de cei care urăsc păsările, de cei care urăsc trilul şi cântecul, fie el şi croncănit! chiar consider, în mintea mea criminală, că voi primi ordine şi medalii, că tot satul va ieşi pe drum să-mi sărbătorească izbânda!...ştiu că mama va fi împotriva victoriei mele, va pune în aplicare nuiaua de alun, îmi va da de cheltuială cât cuprinde spinarea mea încăpăţânată...dar nu pot renunţa la moartea negresei din salcâm!...când, tot în salcâmii lui bădia Iancu Cujbă, am omorât cu praştia, mai de mult,  grangurul acela auriu şi minunat, mi-a dat mama o bătălie soră cu moartea, însă nu am murit de tot! chiar am m-am simţit victima unui sistem împotriva mea, victima unei foarte lungi conspiraţii, victima unor oameni care nu pot să înţeleagă ce însemnează gloria, ce conotaţii are cununa de lauri în creierul meu aprins şi încântat de spectrul morţii unor păsări care îmi tulbură somnul şi visarea şi îmi ciugulesc mălaiul din grădină!...Gata, cioara-i ochită bine, poate să-şi facă ultima cruce, poate să-şi zvârle în salcâmi ultimul croncănit!...gata, pasăre fără căpătâi, ia-ţi adio de la viaţă, de la libertate, de la zbor, de la suratele tale!...nu vrei să te uiţi şi să vezi cine te ucide? eşti indiferentă? te crezi invulnerabilă? te crezi nemuritoare? o faci pe grozava? stai că-ţi arăt eu acuş cine sunt şi cum mă cheamă! în loc să termini cârâitul şi să cazi în genunchi şi să-mi ceri iertare, tu te faci că nu mă vezi? te comporţi ca şi cum nu aş avea nici o importanţă? habar nu ai cât m-am rugat de tata să-mi facă arcul ăsta! habar nu ai de câte ori am visat că te port prin sat, prin lume, străpunsă cu săgeata, cu penele zburlite, cu pliscul atârnând şi închis pentru totdeauna, ca şi cum te-aş purta înşirată pe o rază de lună! iar tu, lungă şi neagră mirare, te faci că nu exist?! nu ştii şi nu ai curaj să-ţi primeşti moartea cu demnitate, cu ochii deschişi!...gata, eşti ori nu eşti atentă, dau drumul săgeţii!...Şi mă pregătesc să încep să mă uit şi să admir zbârnâitul şi zborul săgeţii între mine şi soare, spre uciderea acestei grozăvii întunecate! şi mă pregătesc de glorie şi de marşul triumfal prin satul cu trei fântâni şi cu un drum scurt până la capăt!...Stai să vezi!

Citit 3632 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Ianuarie 2013 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.