Nimic nu ştiu!... Ce să învăţ, dacă-s trecut
la nepăsare cu făptaş necunoscut?
Nu am fost surd, nu am fost chior,
n-am stat cu cei care nu vor
să mă priceapă cum, de ce, cât (n)-am pierdut!
A fost devreme? Când a fost? De ce nu ştiu?
Nu-mi amintesc dacă a fost măcar târziu,
dacă a fost ce va fi fost
chiar fără haz şi fără rost
să-nvăţ ce (nu)-s şi ce (n)-oi fi din tată-n fiu!
Nimic nu ştiu!... De ce şi cât şi cum să cat
şi iertăciune şi osândă la păcat?
Mă pedepsesc să (nu) mai mor
fiindc-am stat nepăsător
când mi s-a spus că (nu)-s prezent la predicat!
Nimic nu am... şi nici nu-mi trebuie nimic,
şi nu mai vreau nici să blestem şi nici să strig:
dă-mi ce nu am, ia-mi ce mi-ai dat,
(nu) mă lăsa la dezvăţat
cât timp am spaţiu-n lumânare şi-n covrig!
