Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări! Am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsare! Am mai văzut trenul acesta: nu era indiferent şi nu trecea ca glonţul prin gări! Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof, iar toţi îndrăgostiţii se prăbuşeau fulgeraţi la picioarele ei! Zâmbetul era lege! Încă nu se descoperise Indiferenţa! Şi abia şapte cercuri crescuseră la tei! Am mai văzut bărbatul acesta: era plin numai şi numai cu ochi albaştri. ...

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacrămii trimise spre-adâncul meu mărunt, din naltul VEȘNICIEI pe care n-o ascund de-a lungul ori de-a latul vreunei vorbe goale, pe care-o duc în Crâşme şi o duc şi-n Catedrale, o duc şi în ISPITĂ, şi-n braţe...şi-n CUVÂNT îi caut LOC de LEAGĂN pe veci...din când în când (!)   (!) sub ochiul Resemnării, sever şi dinadins, aud şi văd Surpare continuă-n Cuprins, surp ...

Da, toată poezia din lume şi de dincolo de lume se aude! Se aude toată poezia şi toată curăţenia din univers şi de dincolo de univers! Şi toate basmele se aud! Şi numai candoare! Nostalgia candorii, adică!...Aşa trece şi a doua noapte! Tonitza a fumat juma de hectar de mahorcă! Şi a şi aţipit rezemat de trupul şi de sufletul unui stejar secular! Şi eu, mi se pare, am închis ochii, puţin! Fiindcă, altfel, nu-mi explic de ce, uite, chiar acum...o văd pe Mama în loc de Muma ...

Motto: „Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,/ meduzele când plimbă sub clopotele verzi!” (Ion Barbu – Joc secund)   De ce trăieşti gândindu-te că mori devreme sau târziu sau totdeauna? că ţi se face silă, uneori, de cum răsare şi apune luna indiferentă, rece la urât şi la frumos şi la eternitate? Nu-i mai uşor să fii, numaidecât, nepăsător la cele ne/curate, la toate ...

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o palmă/ ruptă din dragoste sau rai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o vacă/ la iarbă pe picior de plai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi ne dădea câte o carte/ cu zmei şi logofeţi şi crai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa o ai! Şi câte-o lacrimă curată/ pe vis, pe s ...

Da...mă latră un câine! Şi pe Tonitza-l scheaună! Pe Maica n-o latră! Ne spune că-l cunoaşte! Ne spune că se numeşte căţelul pământului! Şi-i de dinaintea lui Dumnezeu în această împărăţie! Şi în alte împărăţii! Da...căţelul pământului se aude! Tăcem! Îl ascultăm! Parcă latră anume! Parcă lătratu-i cu vorbe clare! Cu articulaţii limpezi! Mi se zburlesc pletele! Pentru că-n glasul câinelui disting o minune a liricii universale, a mentorului meu, poetul ie� ...

Aşa, ca dintr-un somn frate cu moartea, mă şterg la ochi... şi nu-mi vine să cred ce nu mai... văd! În afară de Muma Pădurii şi de Tudor Tonitza nu zăresc nimic! Şi doar n-am dormit, ca să-mi justific ipoteza că a fost un vis! Atunci, unde sunt ceilalţi? Unde au dispărut? De ce s-au ascuns? E o farsă? A fost adevărat? Oare cine se joacă de-a realul/abstractul, de-a fuga din sferă, de-a fuga din cub? Nu cumva sunt cel ce nu-s? Nu cumva nu-s cel ce sunt? Oare cine se ţine de � ...

secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă s-aude, se vede-n sub/straturi... se află că taina aceasta-i zidită cu morţii când mâinile lor îndreptau adâncimea din templul iubirii, din lemnele po ...

Da, cum ar zice Caragiale, aprobăm pozitiv această întâmplare de lângă Poiana Vântului! Fiindcă, aşa trist şi adevărat, dinspre sudul Olteniei de nord, se aude Adrian Păunescu: „Se urcă Basarabia pe cruce/ şi cuie pentru ea se pregătesc/ şi primăvara jertfe ne aduce/ şi plânge iarăşi neamul românesc!// Noi n-avem nici un drept la fericire,/ mereu în casă moare cineva/ şi n-are ţara dreptul să respire/ şi nici pe-acela, simplu, de-a visa!// De-acolo unde s-a sfârşi ...

(!) şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cer cum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-i unde „nu-i” a mai fost/ să-l învăţ pe de rost şi mai este şi-acum/ sigur singurul drum (!) (!) sigur singurul drum/ drept acu drept acu pentru cei care „da”/ pentru cei care „nu” printre mine şi tu/ printre tine şi eu dacă vrea dumnezeu/ astfel vrea dumnezeu (!) (!) şi mă uit cum tot pieri/ şi rămâi fără ieri şi rămâi fără azi/ şi tot (s)cazi şi tot (s)cazi ş ...