frumoaselor femei din totdeauna,/ cămaşa voastră o descântă luna, pe gâtul vostru, lacrimi catedrale/ vă cer iertare şi se duc la vale! adeseori, cu dorurile voastre/ turnaţi în vii globule mov-albastre şi viii le răstoarnă în pahare,/ crezând că beau mătăsuri viitoare! şi vă uitaţi încolo, pe fereastră,/ cum vine-ncoace umbra dumneavoastră, să norocească flori şi oameni care/ se duc la vale şi vă cer iertare! sunteţi iisuse, doamnelor frumoase!/ fără de voi, ar b ...

Cică nu-i bine să mori în vreme de iarnă, că-i tare greu şi pentru mort şi pentru cei care-l au. Acu', o fi el (mortul) ţeapăn, că de aia-i mort, da' să mergi ţeapăn de frig după el, nu-i aşa de simplu, nu-i la basca oricui. Da' cică nu-i bine nici în vreme de primăvară să mori, că muncile dau năvală, nu te aşteaptă să te ocupi de mortăciuni şi abia apoi să ari, să cultivi, să tai via, să aia, să ailaltă. Oare-i bine să mori când e vară? Cică nici aşa nu-i ...

Moto: „se năruie oglinda şi zeii intră-n stânci/ cresc aripile tainei şi putrezeşte cina/           ce negură se lasă de-acum tocmai atunci/ sunt iarbă până unde a ostenit lumina”                                                                                                 (Iolanda Cremene)    îţi scriu direct pe dimineaţă/ – nu mai am bani pentru hârtie – direct pe zi, direct pe seară.../ îţi scriu direct p ...

Sigur că da! Soacră-mea s-a ţinut de cuvânt! Când a spus că nu mai poate ţine decât până joi, nu m-a păcălit! A venit joia ceea...şi, gata, a murit aşa cum a promis! Pentru ea, bag samă, moartea nu-i alternativă, nu-i opţiune şi nu-i aflare în treabă...cum, de altfel, nici viaţa nu i-a fost! A ştiut, a vrut şi a putut să moară cu aleasă responsabilitate! A crezut şi a fost convinsă că sfârşitul vieţii este egal cu începutul morţii, că moartea durează doar o cl ...

Uite-aşa să mă primească/ Nenea Guru: sunt Haihui, sunt Zadarnic, sunt Degeaba,/ sun vasalul Nimănui, sunt un Zero, sunt un Fante,/ sunt un Crai fără Cusur, sunt un Don Juan aiurea,/ rodul unui Nevărmur, o Sămânţă care face/ poame „am” şi poame „n-am”, un butuc de De-Viţă-Vie/ cum a fost Omar Khayyam, cum a fost şi Milarepa/ – puri şi simpli mari sub frunţi, care-au pus Dealuri pe Vale/ şi au pus Valea pe Munţi, nişte Oameni – o, ce Oameni!/ – care s-au retras ...

Nici nu-mi vine să cred ce-mi răspunde soacră-mea! N-am mai auzit şi n-am mai văzut pe nimeni, niciodată, vorbind aşa de calm şi de liniştit, mai ales când e vorba de moarte! Eu îi spun că nu merg drumurile din cauza cestei zăpezi cât copacii, o rog să mai aştepte până se face oleacă de urmă şi oleacă de pârtie, iar ea mă ascultă şi mă înţelege, dar îmi răspunde ca şi cum ar şti ce necaz înseamnă (pentru mine) să moară în toiul iernii...şi ce necaz înseamn ...

acuma ştiu că este totul!.../ atunci credeam că (nu)-i nimica!... [între aceste două puncte/ (mi)-am numărat cât mai am până ajung sau nu ajung acolo/ – adică-n celălalt aicea, să văd ce mare mi-i curajul/ ori cât mi-i de măruntă frica, să văd ce spune egoismul/ şi dacă vrea să mai rămână în cârdăşie cu minciuna/ ori spadă-n spadă cu matricea!...] printre aceste două puncte/ – ca printre scylla şi charybda, ca printre alfa şi omega/ – am vrut să fug de pă ...

Decembrie. Iarnă grea, minunată, autentică, pentru toate sufletele sărace şi bogate, pentru toate buzunarele pline şi goale. Troienele-s cât casa ta, cât casa mea, cât casa lui. Toate-s încremenite sub alb. Chiar şi ciorile-s albe de atâta ninsoare, de atâta bucurie că-i ger şi că verişorii lor, corbii, se înmulţesc în linişte şi în voie. Nu circulă nimic. Doar fumul din sobe. Doar sângele-n carotide. Drumurile-s înfundate. Şi cele care duc, şi cele care vin. Şi cele ...

Îl salut pe Nenea Guru,/ îl salut şi îl admir: el m-a pus în legătură/ cu Ainştain şi cu Şecspir, el mi-a spus cum se păşeşte/ pe cărarea Doi Pi Er, cum e si(n)gură distanţa/ de la Terra pân-la Cer, cât de tare este plasma,/ câte de mare-i cel Mărunt, cât de mic este cel Mare.../ şi cum „eu sunt cel ce sunt” şi cum „cel ce este - astăzi,/ mâine - „m-a trimis la voi” să iau Grâul din neghină/ şi Curatul din gunoi, să-l cetesc pe Maharişi,/ Dante, Brunton, ...

Deschid toate geamurile. Fumul se năpusteşte afară. Mă uit pe pereţi, pe tavan, pe jos. E ca-n galeria de huilă. E ca într-un Iad modern. Ca într-o pictură suprarealistă. Ca într-o casă de nebuni cu un singur nebun. Nu se mai aud puii de vrabie din cuiburile pitite-n firidele de aerisire. Au murit, sărmanii! Numai păsările-mame îi jelesc pe antena-satelit. Mă caţăr să-i văd. Sunt ca nişte cărbuni mărunţei, cu ochii deschişi pentru totdeauna, înainte de primul zbor. Şi ...