(!?) hai să fim ai nimănui/ chiar „la cotul donului” – crâşma noastră veche-veche,/ unde zice la ureche ionică (moş scripcarul)/ despre cum ne bem amarul şi dulceaţa, despre cele/ mai uşoare şi mai grele zile, nopţi, câte ni-s date/ – hai să bem (pe săturate) câte una mică...tare.../ dacă n-avem bani...de mare... şi să ne-amintim de-atuncea,/ când abia-ncolţise crucea noastră de voinici, când lumea/ se-ntreba cine anume-a dat să ne-ntâlnim într-astă/ bucurie ...

La o privire atentă, în fiecare poezie a gălăţencei Marilena Apostu se vede şi se aude o Lacrimă! Se vede şi se aude fiindcă-i Mare şi Amară şi Adevărată! Aşa, cum şi ochii Mari şi Amari şi Adevăraţi ai Poeziei, adică ochii acestei Autoare, care mă situează în dificultatea in/acceptării unei Invidii frumoase, însă departe de orice Ipocrizie! Şi nu pot să nu-mi aduc n-aminte unul dintre cele mai curate poeme despre Lumină: „Izvorul nopţii”, de Lucian Blaga! Şi ...

(!) punct Alb şi punct Negru în Careul de Nuntă: nimic mai frumos decât o Crizantemireasă şi un Crizantemire în mijlocul unui Început, poate cel mai Înalt şi Adânc început pe Linia Subţire dintre a fi şi a nu fi Ne/Cunoscut, dintre Alfa şi Omega, Sosire şi Plecare, Nepăsare şi Iubire (!) (!) punct Alb şi punct Negru în Careul de Nuntă: două Vârtejuri ne/cunoscute şi adunate într-o singură Valsare, pe Cărarea Infinitezimală şi Unică şi Călăuză spre tot ce mai î ...

Sigur că da! Versurile/Cuvintele pe care Marilena Apostu le aşează într-această Ordine (vă) ating şi (vă) aduc Liniştire cum numai o floare rară/deosebită (mâna maicii domnului) o poate face, nu? Şi cum să nu crezi că Dumnezeul Poeziei i-a pus şi dumneaei mâna pe creştet? Şi cum să nu-ţi treacă starea de euforie şi cum să nu te apuce starea de Meditaţie când „toamna-n oglindă/ se sparge în ţăndări” şi „pe buzele mele îngerul a ruginit/ şi nici măcar nu ş ...

(!) prietene drag, am feştelit-o rău de tot/ cu toate mariile şi victoriile şi anele:/ am un junghi în sternocleidomastoidianul dintre genunchi şi cot.../ sunt sigur că am încurcat borcanele (!) (!) aseară, maria mi-a sugerat un borcan cu gem!/ la plecare, din cauză că... am luat unul cu vişinată/ şi m-am dus la victoria! ziceai că-s polifem/ cu faruri de ceaţă şi alarmă exagerată (!) (!) victoria m-a primit cu braţele deschise/ şi pline cu substantive contondente, cu venin ...

Am curaj să mărturisesc vehement că mă număr printre şi puţinii norocoşi ai galaxiei Lactee, dacă nu ai Universului ne/numărat! Şi jur cu mâna pe Albastru de Nu(Mă)Uitare că în fiecare Clipă le mulţumesc frumos Părinţilor mei pentru acest uriaş Noroc! Fiindcă ei, doi Dumnezei cu pestelcă şi opinci, au ştiut să-mi arate ce face, ce este şi cum este Sapa, Respectul, Grebla, Ruşinea, Hârleţul, Răbdarea, Vaca, Fulgerul, Capra, Curcubeul, Alfa şi Omega, Şcoala şi Înv ...

(!) ce trup de marie cioplită cu dalta!.../ sar aşchii din coapse-vestale!... ce ochi/ ridică pe sâni animale flămânde!.../ am grijă, am grijă să nu le deochi (!) (!) o cheie de sol prin solstiţii curate/ îşi caută poarta şi drumul spre cer!/ maria cu lacrimi aşterne vrăjire/ pe muzici rotunde, mister cu mister (!) (!) şi parcă îmi dă orizontul aproape!/ şi parcă mi-i teamă că-l pierd şi că n-am/ s-o văd pe maria scriindu-mi sonete/ şi glose şi gânduri curate pe gea ...

Carevasăzică... Maria n-a mai avut răbdare! Ori eu am fost delăsător şi am făcut-o să aştepte atâta amar de vreme şi de timp?... Da, sigur că da! Eu sunt vinovatul într-această Ecuaţie Existenţială! Eu am fost neserios! Eu am fost acel nesimţit! Până la urmă, douăzeci de ani la rând, s-o fi săturat aşteptându-mă... şi şi-a scris singură Poeziile pentru Părinţi, adică Lucrările de Control la Singurătate! Iar eu nici măcar nu am cui să cer Iertare! Cui să mai ...

(!) am găsit-o pe maria:/ simplă, pură şi cu minte, murmura cântec de leagăn/ printre substantive sfinte (!) (!) şi a zis: ce faci, ioane?/... şi am zis: ce faci, marie?... şi-am tăcut de tulburare/... şi am plâns de bucurie...(!)... (!) ochi în ochi - o clipă lungă/ şi înaltă şi divină, numai binecuvântare,/ iertăciune şi lumină dinspre steauă se revarsă-n/ timpul nostru şi în toate timpurile pline-pline/ cu greşeli şi cu păcate (!)... (!) murmură maria printr ...

Sigur că da! Aşa am cunoscut-o pe Maria! Maria Aceea, nu Alta! De atunci, au trecut douăzeci de ani! Şi, cum ziceam în primul episod din desfăşurarea acestei întâmplări cu Nişte Salcâmi, a venit timpul şi vremea să văd Locul Acela! Chiar mâine, când clopotele bat pentru chemarea la utrenie, mă duc la Locul Faptei, la Locul Mirării, la Locul Supliciului, la Locul Revelaţiei! E prima zi de Paşti! Mă duc s-o văd pe Maria şi să-i duc cele mai frumoase poezii despre Mamă şi ...