(!) ieri ai crezut că-i tocmai mâine-seară, fără să ştii că eşti alaltăieri... mâine-ai aflat - fără să ştii că-i astăzi - cum să nu dai, dacă n-ai cum să ceri, ce să mai faci, deşi nu se mai face nimic în iad şi tot nimic în rai, cum să rămâi, dacă mai poţi rămâne, cum n-ai să ceri, dacă n-ai cum să dai (!) (!) mâine-ai crezut că-i astăzi-dimineaţă, fără să ştii c-a fost alaltăieri pentru cei duşi să facă mai încoace clipe umplute cu apropieri pe ...

Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc, n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare...(de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)...Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas î ...

(!) şi uită-te cât de fericiţi sunt în punctul lor de vedere,/ şi cum stau exact pe marginea pământului,/ şi nu se ascund,/ şi nu le pasă de nimeni şi de nimic,/ şi tot mănâncă mere,/ şi tot mănâncă mere (!) (!) şi uită-te cum sămânţa fericirii nu piere niciodată,/ şi cum râd şi se joacă şi calcă pe ţâncul pământului,/ şi ea nu vrea să ştie că nu-i pasăre nestemată,/ şi că zadarnic face exerciţii de zbor pe aripile vântului (!) (!) şi uită-te cum a ...

Sigur că da! Îi aud plânsul. Îi aud lacrimile cum cad pe ciment şi se sparg în zeci şi sute şi mii de lacrimi mai mici. Şi, în fiecare dintre acestea, văd câte o ţigăncuşă plângând după mamaia plecată să vândă "aur" la proşti. Iulia, barmaniţa, se uită şi ea, vede şi ea ce văd eu. Ne uităm şi între noi, şi nu ştim ce să facem, cum să ajutăm oacheşa cu splendoare şi ciocolată. Ţigăncuşa Marsilia îmi aminteşte de filmul lui Emil Loteanu, "Tabor uhaditi ...

Şi dacă nimeni nu-şi mai poate-aduce-aminte ce am făcut când n-am făcut altă ceva, să înflorească dumitriţe pe morminte şi lumânări şi licurici din Steaua mea! Din când în când, s-o iscodească şi pe Mama – ea ştie bine ce-am făcut, ştie mai mult decât credeam când flutura pe deal, năframa, şi eu plecam cu trenul timpului pierdut! Din când în când, să-l iscodească şi pe Tata – el ştie tot ce n-am făcut când am făcut altă ceva decât cu mintea şi lopa ...

Sunt în stare să-mi aduc aminte şi să vă scriu o poveste răscolitoare prin frumuseţe şi imprevizibil. O poveste din Galaţi. O poveste din gară. Nu chiar de unde se ia sau se pierde trenul, ci dintr-o cârciumă-n drum, foarte aproape de gară!...Sigur să da! stau la taclale cu Iulia, crâşmăreasa!  fumez şi beau pe datorie !...(apucături de scriitor, na !)...(dar nu-i nici o problemă! la câte datorii am, cred că am să dau colţul foarte târziu!)... E devreme. Cam pe la prâ ...

(!) de-a lungul şi de-a latul Vremelniciei mele, am dat cu pietre-n Cântec, în Lună şi în Stele, am azvârlit cu flăcări în Ruguri şi în Rugi... şi am furat Cuvinte şi Lacrimi de pe Cruci (!) (!) ce-i cu atâta Lună? – i-am zis (în gura mare) iubitei mele – uite cum umblă pe Cărare şi-şi târâie Bocancii, pândeşte, bate-n Geam şi vrea să-i spun oleacă nişte Omar Khayyam (!) (!) ce-i cu atâtea Triluri? ce-i cu atâtea Stele? – îmi tulbură Iubirea, nu pot să d ...

Sigur că da!...Cum spuneam, la întâlnirile pensionarilor în diferite locaţii oficiale, se mai găseşte câte unul cu capul gol şi cu buzunarul plin, care sfărâmă licurici, hăcuieşte libelule, terorizează păpădii...(pe scurt, în cinci cuvinte, îşi suflă mucii în fasole, cum ar zice un mucalit!)...Sigur că da!...Iată, e sâmbătă, e seară, e frumos, e animaţie...în Locaţia X! Unul câte unul, mai rar doi câte doi... soseşte vârsta a treia, urcă scările şi umple sal ...

(!) cade seara peste casă/ şi tu eşti foarte frumoasă hai să dăm vaca la apă/ şi să ne culcăm degrabă că mi-i dor până la oase/ de cuvinte mincinoase că mi-i dor de toate cele/ ghiduşii şi jucărele sâni hapsâni picioare lunge/ uite parcă n-ar ajunge hai să dăm iarbă la vacă/ să ne fie dor oleacă (!)   (!) hai să dăm lumină lunii/ să se scuture alunii să ne cadă pe spinare/ fructe care mai de care şi gutui din alea bune/ cum e soarele-apune cum e soarele-răsare ...

Pe bună dreptate, după cum comentează puţinii deştepţi ai Pământului, copacii şi pensionarii constituie ultima linie de apărare şi de salvare a Liniştii şi a Respectului aflat, vezi bine, pe cale de dispariţie! Nu-i cazul să repetăm ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu pădurile, ce a fost în stare să facă "homo sapiens" din verdele fost dominant, fără de care nu se poate! Şi, tot la fel, ce a făcut şi ce face mai tânărul şi mai "inteligentul" nostru contemporan di ...