Strict Autentic (II)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Mai am un bibic. Tot în Ţiglina 17 îl am. Şi acesta, ca şi cel din ziarul de ieri, e băiat "giorno", cum îi place să se alinte în limba lui Giani Morandi. Că a fost în Italia, la muncă. Şi nu numai în Italia a fost. Şi în Anglia, şi în Elveţia, şi în Olanda a fost. Ultima dată a fost în Belgia, chiar în oraşul în care se petrece Parlamentul UE, adică unde nişte „băieţi” politici şi nişte „fete” aidoma ne-au făcut de "rahatul/râsul universului cosmic", aşa, să repet ce-a zis actorul Valentin Uritescu, fiindcă tare bine şi adevărat a zis. Cest bibic locuieşte la optzeci de javre distanţă de mine, cu patruzeci de javre mai departe decât bibicul cu motocicleta parcată aiurea-n patria doamnei Angela Merkel şi amendată drastic, fără drept de apel. Să se-nveţe minte domnişoara Motocicletă şi să nu mai care târtani prin ţara lui Heidegger. Mai ales că, în "Repere pe drumul gândirii", filozoful din Freiburg a dat (ne-a dat) cea mai limpede definiţie a ceea ce suntem, ori, cu certitudine, devenim: "Nimicul este absenţa totală a deosebirii!"... Nu?

Cum ziceam, revenind la bibicul încondeiat, şi acesta-i bun ca pâinea cea caldă, şi acesta-i bun de pus pe rană, şi acestuia-i place să mă coase şi să mă descoase, să mă iscodească... dar, în special, are o poftă diavolească să mă informeze milimetric despre ce a păţit, ce a văzut şi auzit prin regatul poetului Emile Verhaeren, din care citesc şi citez "Porcii", un sonet tradus de Lazăr Iliescu, sonet umplut cu miez şi sugestii apetisante: "Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,/ Împestriţau livada şi grohăiau sonor;/ Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,/ Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele./ În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,/ Intrau până la burtă în zeama puturoasă;/ Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,/ Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat./ Noiembrie era luna tăierilor. Prin curţi, îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi./ Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă./ Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,/ Curgea printre şezuturi osânza de la noadă.../ Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor".//... Nu?... Orice asemănare (nu) este întâmplătoare?!...

Şi mă informează: "Nea Ionule, eram, într-o zi, prin marginea oraşului Bruxelles, în apropierea unui grup de pubele!... iar un palicar se piteşte printre ele şi începe să urineze, fără nici o ruşine!... şi, aşa, deodată, ca din senin, au părut antrenorii de civilizaţie!... şi au pus furtunurile cu apă pe nesimţit!... Ai văzut la noi aşa?... Suntem gasteropode!"... (Stai să vezi!)

Citit 690 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2019 17:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.