(!) extrag o rădăcină pătrată din vedere şi-o pun pe foc, sub oala cu luna mea de miere, să scadă, să rămână cât mai puţină, dar curată, să nu-mi lase – la urmă – gust amar (!) (!) ca să nu mi se plece, pun murături pe lună, şi-i pun şi epitete, să fie şi mai bună, şi-i suflu la ureche: o, luna mea, rămâi!... ca să nu-mi vină greaţă, îi storc lămâi, lămâi (!) (!) nu vreau această miere să fie miere nouă, dar sper să-mi ţină luna măcar o noapte, do ...

Ea, dansatoarea de lângă aripile vântului, poartă suflet de vioară în trup de trestie. Cu o privire atentă şi ascuţită, de Argus, realizezi că seamănă leit cu Isadora Duncan, splendoarea care i-a mâncat zilele şi nopţile lui Serghei Esenin. El, dansatorul de lângă aceleaşi aripi, poartă suflet de mesteacăn în trup de măceş. Dacă ai o sută de ochi, te convingi că-i leit Serghei Esenin, "ultimul poet cu satu-n glas", romanticul devastator, care i-a mâncat nopţile şi z ...

Şi abia mai aud un tic-tac ostenit şi o flacără-ncet cum se-ntoarce-n chibrit – hai să mergem pe dealuri, la noapte, haihui, hai, marmora mea, hai să facem statui! Hai să facem statuile celor ce-au fost şi mi-au dat şi mi-au spus nu cumva fără rost să trăiesc pe această mărgică de lut – ale celor întorşi de la moarte, pe scut! Hai, marmora mea – nu auzi cum se zbat din zadar în zadar, din păcat în păcat atâtea silabe pe ruguri şi-n rugi? – nu-i mai bine să ...

Cum te duci încolo, în jos, dinspre marele Nord al Moldovei de Sud, cam pe unde crezi că stă locul unde nu se întâmplă nimic, drumul/şoseaua face la dreapta. Întrebare posibilă: ce face drumul la dreapta? Răspuns sigur: la dreapta, drumul coteşte. Coteşte aproape brusc, n-are vreme de pierdut cu sinusuri dulci, cu eleganţe rutiere. Apoi, drumul nu se grăbeşte, şi nici nu se opreşte. Continuă drept, drept tare, mai drept decât adevărul căutat şi reparat zilnic în Palatul d ...

(!) am vorbit azi-noapte despre tine şi mi-am spus că eşti cea mai frumoasă dintre toate cele pentru care domnul dumnezeu vine la masă, cântă şi descântă şi încântă de/spre steaua ta pururea-n frunte - trup şi suflet sacru al tăcerii, simfonie albă până unde am să-ţi spun că eşti cea mai frumoasă chiar şi după ce cuvântul piere, că rămâi - în templul amintirii - scump simbol de naltă-ngenunchere (!) (!) m-am rugat să fiu atent cu tine vecinic, nu cumva te sfăr� ...

Nu-i aproape. Ţi se pare departe? Ţi se pare sau nu ţi se pare, dar  poţi fi sigur că tocmai acolo trebuie să ajungem. N-avem încotro. Nu am auzit să existe vreun loc mai sigur decât acesta, dar să nu se intereseze nimeni de el, să nu ademenească pe nimeni, să nu fie cumpărat de cei bogaţi, ori să nu fie râvnit de cei săraci. Ăsta, despre care-ţi vorbesc, e gratis. Ai sau n-ai parale, nu te doare capul, nu-ţi ia nimeni locul. Acolo, unde stă acest loc, totu-i plin de respe ...

Mă dau de Ceasul Morţii... aşa de mult îmi este a duce-ntr-o pădure... s-o dau cu tine peste, peste ce vrei... să zică văleu! să facă zâng! să-i trag şapte zăvoare pe nalt şi pe adânc! Aş duce-o mult, pe toată şi fără îndurare, aşa, într-o pădure întunecoasă tare... peste s-o dăm... să facă văleu! să facă bang!... să nu mai saliveze... în veci... la Yin şi Yang! Să-i piară dorul, pofta şi foamea de iubire... tocmai la dracu-n praznic, tocmai la monastire ...

M-a "uscat" ploaia asta. Până la os. Stau în mijlocul ei şi mă rog să nu se oprească. Fiindcă, vorba aia, dacă ploaie nu e... nu-i aşa?! Mocofanii stau în faţa garajelor, clocotiţi şi întunecaţi de rachiuri, şi suduie ploaia. O suduie în ordine alfabetică, mult, cu duşmănie demnă de cauze mai înalte, dacă demnitatea poate intra în legătură cu ura. Iată, peste drum de biserică se află un garaj. Un garaj deschis toată ziua. Chiar şi noaptea, deseori. Şi, în faţa ...

Atunci, demult, la Masa cea cu trei Picioare, sub un Salcâm dintre Matale şi o Stea, ziceai că Viaţa e un fel de Închisoare, că orice Viu e obligat să şadă-n Ea! Steaua aceea foarte Lungă şi Departe, cea dinspre Stânga, mai din Colo, cum priveşti din Dreapta asta - (vezi ce mult şi bine Arde? aşa ziceai printre Celeste şi Lumeşti!)... Sigur că da! cum să nu cred? se vede-n toate că-i Închisoare... şi n-avem Nimic de-ales - (sigur, suntem nişte Cuvinte Condamnate! aşa z ...

Eu, când vreau să mănânc pere, nu mă ating de mere nici să mă rogi, nici să mă pici cu ceară. Nici măcar mere interzise nu poftesc, deşi sunt mult mai tentante, da? Eu, când vreau să mănânc pere, şi n-am, încerc să caut undeva, cât mai aproape de locul în care stau şi nu mi-i poftă de mere. Să aflu pomul ne/lăudat cât mai aproape, fiindcă, la vârsta mea ne/meritată, metaforic vorbind, astă râvnă mă poate scăpa mortăciune, dacă poamele sunt departe!... Sigur c� ...