Auzi, doamnă? Auzi, domnule? Catastiful Nemuririi! Ce foarte frumos şi serios şi nemaipomenit „sună”! Oare-or mai fi Catastife ale Nemuririi în Lumea ceasta Muritoare, în Lumea asta adusă/semănată cu Forţa pe o Planetă din ce în ce mai sufocată de mizerie Fizică şi Morală? Auzi, domnule? Auzi, doamnă? Cicoare şi Catastiful Nemuririi! Ce tămăduitor „sună”! Şi ce fel de a scrie! Să scrii şi să îngâni Cuvintele! Ca pe nişte Copii să le îngâni! Aşa scria Ion C ...

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie: la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştie că sunt umplut până-n refuz/ cu milă şi candoare, că tolerez şi iert şi scuz/ în orice-mprejurare, că n-am nimic în plus decât/ o genă generoasă, care mă-nvaţă să nu râd/ când mortul stă pe masă, care mă-nvaţă să nu joc/ trădare, ură, sfadă... şi să nu-mi ţin pe lângă foc/ statuia de zăpadă! Absenţă dragă, dacă poţi, să fii şi tu prezentă la trei � ...

Ia spune-mi, Marghioală de-o viaţă, îţi place această epistolie scrisă şi îngânată în acelaşi timp? Nu-i aşa că am dreptate? Nu-i aşa că Naşterea-i unul dintre cele mai frumoase blesteme ale Firii Universale? Nu-i aşa că şi Moartea-i  o componentă indispensabilă a cestei Firi? Şi ştii foarte bine, binevenito, că la fiecare naştere omenească se naşte şi o Steauă, nu? Tu de când nu te-ai mai uitat la Steaua ta? În ce fază se află? Se încadrează în viteza de r ...

Numai aşa cred că mai pot/ deschide uşile la tot ce n-a venit sau n-a plecat/ (ne)săvârşit, (cu)tremurat! Numai atât mai am de scris:/ iluminatul interzis încurcă roţile la ceas/ şi asfinţeşte pas cu pas! Numai atât mai am de spus:/ sunt liniştit ca un obuz defect şi fără orizont,/ nefolosit, lăsat pe front! Numai atât mai am de zis:/ mă pregătesc de paradis, dau dezlegare la păcat,/ la subiect şi predicat! Sătul de tot, mi s-a făcut/ sete şi foame de bătut la po ...

Onorabila şi venerabila Marghioala, ca să fie-n ton cu onorabilul şi venerabilul Cicoare, îşi face trei semne de cruce şi strigă şi ea...şoptit: „Jos Guvernul!”...Şi, desigur, după cum aţi cetit în ziarul/rubrica de ieri, Palatul Victoriei împotriva noastră a rămas în picioare, în pofida cestor strigăte la Cer, adicătelea...în Van! Apoi, Costică scoate călimara şi condeiul din sertarul scrinului negru şi începe să scrie-n catastif, de faţă cu tovarăşa Mânătar ...

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă cale dinspre unde vine de o viaţă-ntreagă, râde şi mă paşte! Ce-i o viaţă-ntreagă? poate să (n)-ajungă, poate să şi moară, să şi treacă peste...!… cât ar fi de scurtă, cât ar fi de lungă, este tot aceeaşi, tot întreagă este! Oare cui plăteşte printr-această crudă, printr-această crudă osândire-n care pleacă şi se-ntoarce chioară, surdomută, râurâ ...

Emoţionaţi şi tăcători, C.C. şi M.M. se apropie de palatul străvechi, dar destul de impozant, aflat pe strada Caragiale, la numărul 13 A/bis, încă de pe vremea când tânărul poet Barbu Nemţeanu, mort la doar treizeci şi doi de ani, nemurea Galaţii prin celebrele versuri de pomină „Galaţi, oraş cumplit de negustori,/ la tine stă poetul ca-n Sodoma...”!...Zidurile acestui palat cu aer cvasi/medieval sunt învelite-n iederi misterioase! Uşile mari, grele şi uşor scârţâi ...

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simplu, mă cutremur şi mă întreb scurt, clar, precis, concis: al Cui e-acest Rotund plin cu Extaz şi Agonie, ne/cruţător, ne/răbdător şi des/frânat? Cine-i sau Ce-i Acel cu musca pe căciulă? [nici un răspuns!...tăcerea sună OCUPAT!]   cred că (nu) ştiu, însă nu cred că nu se poate pune Accent pe-un Cine/Ce ne/controlat, (nu) crede că (n)-am atâta inimă şi minte să (nu) m ...

Mitingu-i gata! Prosperitatea-i gata! Fericirea-i gata! Toate se citesc pe frunţile ne/încreţite şi ne/învinse şi ne/norocoase ale protestatarilor străbătuţi de Soartă, de Guvern, de Sistem! Un aer de Resemnare, un huruit de Lehamite pluteşte şi convinge că Putreziciunea-i rezistentă la „antibioticele” Străzii, chiar imună...aş putea pentru ca să zic! „Numai chirurgical se mai poate scăpa dintr-această şuie şi pârdalnică Orânduială!” – bodogăneşte Costică C ...

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături... i-au murit de puşcă şi de frig!   Toţi ai săi s-au dus într-altă lume, unde nu sunt oameni care n-au nici o milă...iară ea, sărmana, nu mai zice nici măcar hau! hau!   Trece spre amurg...şi nu mai vede: are-un ochi bolnav şi unul spart... ce destin de fiară la cheremul unui trist şi crud şi lung hazard!   Vine întunericul şi-o pierde-n nesfârşirea şi-n desimea ...