Întâlnire cu „Alice în Wonderland”, la „Gulliver”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tinerii sunt aşteptaţi astăzi, 21 aprilie, de la ora 19,00, la Teatrul Dramatic, pentru a vedea cea mai nouă producție de la Teatrul "Gulliver", "Alice în Wonderland", care se remarcă, în primul rând, prin faptul că abordează o temă pe cât de sensibilă, pe atât de necesară pentru tineri: fenomenul bullying și felul în care acesta afectează dezvoltarea adolescentului, starea de sănătate mentală și emoțională a acestuia. Deopotrivă, sunt atinse și alte subiecte implicite, de o importanță majoră pentru adolescenți, precum: provocările relației copil - părinte și gestionarea acestora, nevoia de comunicare, de relaționare și de conectare, nevoia de apartenență, de acceptare și de a fi înțeles, descoperirea și asumarea propriei identități, acceptarea de sine, dobândirea încrederii de sine etc. Regia este semnată de Ana Crăciun Lambru.
Spectacolul include întregul colectiv artistic al teatrului, aducând în scenă o distribuție numeroasă: Elena Emandi, Adina Ariton, Andrei Ciugulea, Cosmin Cosma, Miruna Dobrotă, Andrei Dombrovschi, Aurelian Iorga, Nicole Lungu, Andrei Midișan, Nicoleta Miru-Cosma, Eduard Șișu, Valeria Taban, Lică Dănilă, Elena Marin, Ramona Păuc, Gina Geru.

Citit 7900 ori Ultima modificare Vineri, 21 Aprilie 2023 09:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.