Creșterea dobânzii de politică monetară este o măsură la care băncile centrale, inclusiv BNR, apelează când vor să încerce să reducă inflația. Pentru a reduce lichiditatea, se are în vedere creșterea dobânzilor ce ar descuraja creditarea, însă acest lucru se repercutează și asupra creditelor vechi, prin majorarea dobânzilor variabile. Cu cât banca centrală dă băncilor comerciale credite mai scumpe, cu atât acestea vor începe să aplice dobânzi mai ridicate pe piața interbancară. Aici este vorba de un volum uriaș de bani, deoarece băncile se împrumută aproape zilnic una de la alta pentru a-și putea derula operațiunile în curs.
În prezent, în România se aplică doi indici bancari care determină dobânda creditelor, alături de marja băncii. Este vorba, mai întâi, de ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate), cel mai răspândit și calculat zilnic în baza mediei aritmetice a dobânzilor oferite de cele mai mari zece bănci din România pentru împrumuturile interbancare în lei. Acesta a cunoscut mai mult decât o dublare de la începutul anului: în ianuarie era puțin peste 3%, iar acum depășește 7%. În România există în jur de o jumătate de milion de credite cu dobânda calculată în funcție de ROBOR, conform celor mai recente date publicate de BNR.
La începutul lunii mai 2019, a fost introdus și IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor), ca o alternativă mai stabilă, care să-i protejeze pe clienți de volatilitatea și eventualele șocuri ale pieței. Acest indice se calculează trimestrial, nu zilnic, precum ROBOR. Cei care au credite cu dobândă variabilă calculată în baza IRCC vor avea un interval de respiro până vor "beneficia" de scumpirea creditului și, eventual, vor căuta în această perioadă o soluție de refinanțare. Practic, IRCC va reflecta cu o întârziere de până la trei luni nivelul pieței și nu este o soluție pe termen lung.
Cum se poate gestiona creșterea ratelor la credite: dobânda fixă este "sfântă"
La modul concret, responsabilitatea băncilor comerciale - altfel entități economice generatoare de profit - se transpune în descurajarea creditării cu dobândă variabilă atunci când inflația crește. Este vorba, însă, în principal, doar de noi împrumuturi contractate cu dobândă fixă sau de soluții de refinanțare oferite în același sens clienților rămași pe costuri fluctuante, cu rate generate de dobânda variabilă.
Pe de altă parte, în cazul creditelor imobiliare, inclusiv cele gen "Prima Casă", clienții beneficiază doar de o perioadă de grație de maximum zece ani, timp în care plătesc ratele calculate la o dobândă fixă. Ulterior, aceasta se "ajustează" la nivelul pieței, devenind variabilă, cu riscurile de rigoare pentru debitori. Dincolo de acest fenomen, refinanțarea presupune o procedură complicată, inclusiv reevaluări de imobile și întocmirea de noi acte notariale, fapt ce descurajează inițiativele plătitorilor de rate în acest sens.
Concret, un simplu calcul arată că rata lunară ce ar putut fi obținută la începutul anului în cazul unui credit în valoare de 50.000 de lei (să zicem echivalentul a 10.000 de euro) cu dobândă variabilă de 8% ar fi fost de circa 1.013 lei, în timp ce, în prezent, în urma creșterii ROBOR, aceasta ar ajunge la 1.112 lei, "sporul" lunar fiind de peste 100 de lei.
La finele anului trecut, gălățenii aveau credite în valoare de aproape 3,97 miliarde de lei, restanțele la plată fiind de puțin peste 58 de milioane de lei (sub 1,5%).
Se pot amâna ratele la bancă, dar există riscuri
Altfel, de la 1 iulie, românilor li se permite, din nou, amânarea ratelor la bancă, de această dată, pentru o perioadă de nouă luni. Pentru că au apărut foarte multe controverse în legătură cu această măsură, ministrul de Finanțe a anunțat că nu toți românii vor beneficia de ea, ci doar cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare majore. Mai exact, doar acele persoane care pot dovedi că au înregistrat o creștere a cheltuielilor cu 25% față de anul trecut vor putea să amâne ratele.
Mai mult decât atât, o astfel de măsură, pentru că facilitate nu o putem numi, nu este niciodată pe gratis. Amânând o rată sau mai multe, dobânda se acumulează și va trebui plătită cândva, iar reluarea plăților riscă să se producă exact la un moment când dobânzile să fie chiar majorate față de nivelul actual. Uniunea Europeană se așteaptă ca acest "puseu" inflaționist să aibă o durată de aproximativ doi ani. În context, poate că soluția de amânare a ratelor s-ar preta doar celor care și-au pierdut locul de muncă.
