Unde nu-i apă, vai de diplomatie - Dunărea, deblocată cu intervenţii de la Bruxelles!
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Unde nu-i apă, vai de diplomatie - Dunărea, deblocată cu intervenţii de la Bruxelles!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • CE a somat Bulgaria să permită autorităţilor române executarea unor lucrări de dragaj în punctele critice de pe sectorul comun al fluviului

Cotele scăzute ale Dunării ridică probleme din ce în ce mai mari pentru armatori, în special pe sectorul româno-bulgar al Dunării, acolo unde, din cauză că partea bulgară nu a efectuat lucrări care să asigure adâncimile minime pentru navigaţie, apar mai multe puncte critice. Bulgarii acuză lipsa fondurilor şi a utilajelor specializate, dar pe de altă parte, a fost nevoie de negocieri destul de lungi pentru a permite măcar ca lucrările să fie făcute de partea română. „Prin intermediul Ministerul Transporturilor s-au făcut demersuri pe lângă partea bulgară şi, de asemenea, prin intermediul unei asociaţii de armatori din Viena, o serie de informaţii au fost trimise şi la Comisia Europeană. În cele din urmă, s-a ajuns ca instituţiile europene să someze Bulgaria să accepte intervenţia noastră. Acordul a venit la sfârşitul săptămânii trecute şi, în câteva zile, vom putea interveni şi în sectorul bulgar al Dunării”, ne-a declarat directorul general al AFDJ Galaţi, Mircea Cristea. Acesta a precizat că acordul părţii bulgare a venit abia după ce gravitatea situaţiei a fost, practic, de necontestat. Săptămâna trecută două nave de pasageri au eşuat pe nisip în dreptul localităţii Belene (în apropiere de Giurgiu)! În urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Guvernul român a alocat încă de la sfârşitul lunii trecute din fondul de rezervă suma de trei milioane de lei, AFDJ Galaţi fiind mandat să execute în regim de urgenţă unele operaţiuni de dragare a fluviului Dunărea. Din păcate, ideea de „situaţie de urgenţă” a avut alte conotaţii pentru partea bulgară. Acest dezinteres vine, poate, şi din faptul că blocajele de pe Dunăre au adesea ca rezultat redirijarea fluxurilor de marfă pe căile rutiere, prin Bulgaria, până la Burgas sau Varna, porturile româneşti precum Galaţi, Brăila sau Constanţa fiind astfel „şuntate”. În fine, acum că situaţia s-a deblocat, AFDJ Galaţi speră ca în perioada următoare să fie asigurată o cale de trecere pentru nave, chiar şi în condiţiile unor ape scăzute. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât prognozele hidrometeorologice sunt pesimiste. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), debitul Dunării la intrarea în ţară era ieri de 2.500 mc/s, mult sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s). În aceste condiţii, la Bechet se înregistra ieri o cotă de 23 cm (-15 cm), la Giurgiu s-a ajuns la –16 cm (-6 cm), iar la Cernavodă –53 cm (-9 cm). Pe Dunărea Maritimă cotele erau, la Brăila, de 105 cm (-5 cm), iar la Galaţi, de 117 cm (-3 cm).

Citit 2580 ori Ultima modificare Marți, 21 August 2012 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.