- Unde se producea o tonă de peşte de acvacultură la hectar, acum se fac maxim 300 de kilograme * Circa 70 la sută din suprafaţa cu potenţial de acvacultură nu se exploatează * Gălăţenii cumpără tot mai puţin peşte crescut în fermele gălăţene * Exploataţiile care prosperau în comunism fac cu greu faţă economiei de piaţă
Dacă înainte de Revoluţie din iazurile, heleşteele şi lacurile gălăţene se scotea chiar şi mai mult de o tonă de peşte la hectar, în ultimii ani cantităţile au scăzut drastic. De vină, spun specialiştii, este în primul rând apetitutul scăzut al gălăţenilor pentru peştele autohton, care duce la vânzări slabe ale fermierilor gălăţeni cu exploataţii piscicole. Şi cum an de an cele mai multe dintre fermele de profil nu fac cine ştie ce profit, ele nici nu se pot dezvolta aşa cum impune piaţa. Fără tehnologie nouă, fermele piscicole rămân mari consumatoare de energie electrică, sunt greu de întreţinut şi aproape imposibil de extins, ca suprafaţă cultivată. În tot acest timp, ungurii, polonezii şi grecii alimentează piaţa cu peşte mai ieftin decât al nostru şi deci mai bine vândut.
Criza a închis uşile pescăriilor
Cea mai mare cantitate de peşte de acvacultură recoltată din cele cinci ferme gălăţene piscicole cu o capacitate mai însemnată de producţie (Mălina, Lozova, Şovârca, Maţa Rădeanu şi ferma de acvacultură a Institutului Piscicol) s-a raportat în anul 2011 şi a ajuns la 144 de tone, potrivit datelor filialei Regionale Moldova a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA). Cantităţi mici de peşte de acvacultură se recoltaseră încă dinainte de debutul crizei economice (doar puţin peste 39 de tone în anul 2007, faţă de 128 de tone în 2006). Cei trei ani în care prin buzunarele gălăţenilor a cam bătut vântul, în vremea recesiunii, au fost pietre de încercare pentru fermierii cu exploataţii piscicole. În anul 2008 s-au scos doar circa 74 de tone de peşte din iazuri şi heleştee, în 2009 cantitatea recoltată a ajuns la peste 95 de tone, iar în 2010 a scăzut din nou la circa 72 de tone.
În primele nouă luni ale acestui an s-au recoltat abia 34 de tone, dar cantitatea va creşte în următoarele luni. Potrivit şefului de serviciu al filialei Regionale Moldova a ANPA, Vasile Bocăneală, suprafaţa totală cu potenţial pentru exploatare în acvacultură este, în Galaţi, de circa 3.500 de hectare. Totuşi, circa 70 la sută din această suprafaţă nu este exploatată în momentul de faţă.
De ce produc fermele mai puţin?
Detalii despre principalele motive care au dus la scăderea capacităţilor de producţie ale fermelor piscicole din Galaţi ne-a oferit prof.dr. Victor Cristea, directorul Departamentului de Acvacultură, Ştiinţa Mediului şi Cadastru din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. „Producţiile medii recoltate despre care vorbim în anii din urmă, cuprinse între 100 şi 300 de kilograme de peşte la hectar, sunt infime, în condiţiile în care, înainte de 1989, se producea şi peste o tonă la hectar. Trebuie spus, însă, că fermele care dădeau acele producţii au apărut în contextul unei economii planificate, iar articolele de cheltuieli din preţul unui kilogram de peşte aveau o cu totul altă conotaţie atunci. În contextul concurenţial al economiei de piaţă, producătorul de peşte plăteşte o taxă de concesionare a terenului, o altă pentru apă, plus toate cheltuielile legate de procesul de producţie: energie electrică, furaje şi îngrăşăminte. Niciuna dintre aceste cheltuieli, în România, nu este subvenţionată, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în Ungaria. Acolo, printre altele, nu se plăteşte taxa pentru apă. Cu ajutor din partea statului, producătorul poate livra peştele pe piaţă la un preţ competitiv cu celelalte produse alimentare. Mai mult chiar, peştele importat din Polonia şi Ungaria îl ia cu uşurinţă la preţ pe cel de la noi, crescut la doar câteva zeci de kilometri de pescăria în care se vinde”, a precizat prof. dr. Cristea.
Lipsa investiţiilor şi factorii naturali cresc preţul peştelui
Profesorul universitar de la „Dunărea de Jos” ne spune că starea precară a acvaculturii este în directă legătură şi cu braconajul şi că acest fenomen ar trebui pus mai degrabă pe seama sărăciei gălăţenilor.„Este vorba aici şi despre existenţa păsărilor ihtiofage care se hrănesc cu peşte şi care nu pot fi vânate pentru că sunt protejate de lege. Nu în ultimul rând, în cazul în care apar astfel de probleme, despăgubirile pe care le primesc fermierii cu exploataţii piscicole fie nu se acordă, fie sunt modeste şi se dau greu. În plus, amenajările piscicole sunt energofage, iar cheltuielile necesare pentru ciclul anual de inundare şi desecare a heleşteelor sunt foarte mari", a mai spus prof. dr. Victor Cristea.
Preferăm peştele de import
Tot profesorul Cristea ne-a spus că, potrivit unei statistici care s-a realizat recent la nivel european, românii consumă, în medie, doar patru kilograme de peşte pe an, în vreme ce europenii din partea de Vest a continentului au ajuns la nivelul de 11 kilograme pe an.
"Piaţa este cea care reglează şi volumul producţiei. Gusturile şi preferinţele consumatorilor gălăţeni se schimbă, iar în zona noastră nu se pot produce multe dintre speciile de import. Şi cum avem mult peşte adus din Ungaria, Polonia şi Grecia, la preţuri atractive, cererea mică de pe piaţă duce şi la scăderea producţiei”, a precizat şeful de serviciu de la filiala regională Moldova a ANPA, Vasile Bocăneală.
