Liderii Cartel Alfa îi invită pe candidaţi la dezbateri
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Liderii Cartel Alfa îi invită pe candidaţi la dezbateri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Candidaţii gălăţeni la fotoliile de senator şi deputat sunt invitaţi de filiala locală a confederaţiei sindicale Cartel Alfa la o masă rotundă cu tema “Soluţiile candidaţilor partidelor politice pentru Parlament la problemele societăţii româneşti şi gălăţene”. Organizaţia, care reprezintă interesele a peste 15.000 de salariaţi din judeţ, urmăreşte să afle viziunea candidaţilor şi soluţiile pe care aceştia le vor propune în viitorul mandat în domenii precum educaţia, sănătatea, fiscalitatea, fondurile europene, precum şi creşterea economică şi înfiinţarea de noi locuri de muncă în Galaţi. Masa rotundă va avea loc pe 4 decembrie, de la ora 11.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor.

Cartel Alfa nu este singura organizaţie sindicală care invită candidaţii la dialog. Sindicatul Solidaritatea de pe platforma ArcelorMittal Galaţi a lansat recent o invitaţie similară către aspiranţii la un loc în Legislativ, chemându-i la o dezbatere pe tema viitorului industriei metalurgice din România şi a combinatului siderurgic din oraşul nostru. Aceasta ar urma să aibă loc pe 3 decembrie şi să fie transmisă în direct de unul dintre posturile locale de televiziune.
Citit 1032 ori Ultima modificare Vineri, 30 Noiembrie 2012 13:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.