Sandu Florentin, despre combinatul gălăţean: „Totul este la mâna Guvernului”

Sandu Florentin, despre combinatul gălăţean: „Totul este la mâna Guvernului”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Pentru moment, cinstit vorbind, cred că şomajul tehnic este cea mai corectă soluţie pentru oameni. Sigur, lumea e nemulţumită că va primi 75% din salariu, dar este încă bine, decât deloc! Vreau să avertizez că o eventuală disponibilizare în masă ar însemna distrugerea utilajelor – de la cocserii, furnale, laminoare -, o distrugere iremediabilă”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Metalurgie, Sandu Florentin, fost director general la Sidex în perioada 1985-1989 şi fost deputat în Parlamentul României, timp de două mandate. 

Soluţii valabile pe timp scurt

„Problema cea mai mare este aceea că nimeni din lumea asta nu ştie cât va dura criza. Situaţia nu este doar la nivelul combinatului din Galaţi, ci în toată lumea”, spune Sandu Florentin.

Acesta crede că acordarea unui sprijin Combinatului (de pildă, scutirea de la plata datoriilor către stat ale angajaţilor şi angajatorilor), de către statul român, este „o variantă valabilă, însă din nou ne lovim de întrebarea: pentru cât timp? Pentru că poate va fi o măsură valabilă pentru una până la cinci luni, dar apoi, ce faci, pentru că mai mult nu se poate! Desigur, pentru un orizont scurt de timp, este o soluţie la care Guvernul ar putea să se gândească”.

„Aşa cum şi Dacia a solicitat ajutor de la stat, şi Combinatul ar putea solicita, de pildă, garantarea de către stat a împrumuturilor bancare. O perioadă, ar putea fi o soluţie, apoi…”.

Cât priveşte aplicarea unor măsuri menite să încurajeze producţia de oţel, Sandu Florentin are câteva idei: „lucrările de stat în infrastructură. De pildă, se deschide programul de construcţie de autostrăzi, pentru care este nevoie de oţel…”

„Până la urmă, totul este la mâna Guvernului, dar şi Guvernul este la mâna FMI-ului. Fără un împrumut de la FMI nu se poate rezolva nimic. Şi eu cred că indiferent de condiţiile grele care se vor impune, ar trebui să facem împrumutul, pentru că, nu vedeţi?, nu sunt bani în economie. Trezoreria este goală, nivelul gradului de colectare a taxelor scade de la o lună la alta.”

Nu am ajuns la ce e mai rău

În condiţiile în care problema este atât de gravă, ideea organizării unei greve a siderurgiştilor este, în opinia lui Sandu Florentin, „doar o modalitate prin care muncitorii ar da apă la moară angajatorilor”.

„Până la urmă, la nivelul companiei ArcelorMittal, combinatul de la Galaţi reprezintă cam trei la sută din producţie. Dacă într-o dimineaţă se trezeşte indianul şi închide combinatul de la Galaţi? De aceea spun că, în această perioadă, oamenii ar trebui să fie extrem de atenţi. Eu nu sunt Mama Omida să fac previziuni, însă se pare că încă nu am ajuns la fundul sacului, iar perioada mai grea va urma în vară, în iulie-august. Cât va dura, din nou este o întrebare fără răspuns”.

Concluzia? Ce ar trebui  să facă gălăţenii, pentru a fi feriţi, pe cât se poate, de criză? Răbdare şi tutun? „Doar răbdare, că şi tutunul costă, nu vedeţi accizele?”, răspunde Sandu Florentin.

Citit 3893 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.