EXCLUSIV VL / Reorganizarea ANAF, văzută de la Galaţi: Inspecţii fiscale fără interpretarea forţată a legii

EXCLUSIV VL / Reorganizarea ANAF, văzută de la Galaţi: Inspecţii fiscale fără interpretarea forţată a legii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Interviu acordat în exclusivitate ziarului „Viaţa liberă” de directorul general al DGRPP Galaţi, Eugen Ciorici


În urma reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi a devenit „capitala” fiscală a Regiunii Sud-Est, din care fac parte judeţele Galaţi, Constanţa, Brăila, Vrancea, Tulcea şi Buzău.

Ce aduce nou acest proces de reorganizare ne spune, în primul său interviu acordat după numirea în funcţie, directorul general al DGRFP Galaţi, dl Eugen Ciorici:

- Care a fost scopul principal al reorganizării ANAF, ce înseamnă ea pentru administraţia fiscală şi pentru contribuabili?

- S-a dorit în primul rând o eficientizare a sistemului, o aducere la nivelul judeţelor, al regiunii, a deciziilor cu impact pe contribuabili. Sper din tot sufletul că această reorganizare se va reflecta în servicii mai bune. Şi aici am în vedere două zone: cea de asistenţă a contribuabililor şi cea de inspecţie fiscală.

- În ce măsură s-a reuşit atingerea acestor obiective?

- Într-o mare măsură am reuşit, dar am avut şi o serie de constrângeri. De exemplu, nu am reuşit încă să normăm într-un fel sau altul câţi salariaţi ar fi necesari, având în vedere în fiecare judeţ şi numărul de contribuabili, şi volumul de încasări, şi distanţele, şi numărul efectiv de contribuabili care necesită o inspecţie fiscală. Una este să judecăm după ponderea încasărilor în total regiune - şi aici, probabil, Constanţa ar trebui să aibă, cel mai mare număr de salariaţi. Pe de altă parte, avem judeţe precum Galaţiul sau Buzăul unde, de exemplu, sunt destul de multe persoane fizice pe zona agriculturii şi unde avem problemele cu impozitarea veniturilor din agricultură, arendă, avem contracte de concesiune. Procedura de administrare este aceeaşi, pentru toţi contribuabilii, dar una este să administrezi 100 de contribuabili mari, alta să administrezi 100 de contribuabili mici.

- Prin urmare, gestionarea resurselor umane rămâne principala provocare...

- Într-adevăr, avem o nouă structură de administrare fiscală, dar ea nu este încă aşezată, mai avem unele corecţii de făcut. Încercăm însă, în cadrul numărului total aprobat de salariaţi la nivelul regiunii - 3.213 persoane - să aşezăm fiecare om exact acolo unde sunt necesităţile. Asta înseamnă că, probabil, până la sfârşitul anului vom avea o structură definitivă.

- Au fost agenţi economici care au încercat să profite de perioada de tranziţie în reorganizarea ANAF şi să eludeze obligaţiile pe care le aveau?

- Sunt, au fost şi vor mai fi. Şi aici fac referire în special la cele trei luni de început - iulie, august şi septembrie. Unii, ştiind că atât Fiscul, cât şi Garda Fiananciară - care şi ea avea un rol important pe partea de control - urmau să intre în reorganizare, au încercat să profite de situaţie. Acest lucru s-a reflectat în special în lunile iulie, august şi septembrie - acţiunile noastre nu şi-au atins, cu trei, patru procente, obiectivele iniţiale de încasare. Dar am început să recuperăm, în octombrie am avut chiar o depăşire de doi la sută şi sperăm ca până la sfârşitul anului să ne încadrăm în planul de încasări. Prin urmare, lucrurile vor intra treptat în normal, atât pe partea noastră, cât şi pe partea de Antifraudă, şi cred că suntem pe calea cea bună.

- Acum, că sunt mai multe judeţe prinse sub aceeaşi "umbrelă" regională, există cumva un fel de concurenţă între administraţiile fiscale judeţene respective?

- Ar fi foarte bine să existe concurenţă între ele. Noi vorbim cel puţin la două zile cu toate judeţele, se fac comparaţii ce pot să şi impulsioneze. Apoi, suntem cu toţii direct interesaţi, pentru că avem criterii de performanţă pe baza cărora, până la urmă, suntem evaluaţi. Mai nou, avem câţiva indicatori de performanţă pe care îi raportăm lunar pe fiecare structură, pentru factorii de conducere şi personalul de execuţie atât la nivel de regiune, cât şi al AJFP-urilor. Cine nu îşi face treaba nu poate să rămână în sistem.

- La un moment dat chiar se vorbea, la nivel naţional, de demiterea a vreo 28 de directori…

- Informaţia se referea la faptul că, în principiu, cei care sunt sub media de realizare a ANAF şi sunt pe ultimul loc din regiune pe fiecare structură părăsesc postul.

- Există vreun termen pentru această evaluare?

- Anual, oricum sunt evaluaţi toţi factorii de conducere. Dar acum se va analiza în mod special ce s-a întâmplat de la reorganizare şi până în prezent, pentru a se vedea dacă efectul scontat a fost atins. Ne apropiem, prin urmare, de un moment important de bilanţ.

- În perioada următoare, ce priorităţi veţi avea, cum va decurge activitatea?

- Unul dintre obiective, de ordin organizatoric, este acela că ne-am dori ca, până în Crăciun, personalul ce ţine de Regională să se mute în fostul sediu al Vămii. Aici, pe str.Brăilei, va rămâne doar AJFP Galaţi. În al doilea rând, vrem să încheiem în condiţii bune 2013 şi să ne gândim foarte bine la acţiunile pe 2014, pentru a asigura servicii mai bune pentru asistenţa contribuabililor, o inspecţie fiscală obiectivă şi, desigur, rezultate în ceea ce priveşte programul de încasări.

- Cum va decurge relaţia cu contribuabilii, în special pe partea de inspecţie fiscală?

- Va fi, după cum spuneam, una dintre priorităţile noastre. Pe de o parte, avem semnale privind unele interpretări forţate ale legislaţiei din partea inspectorilor fiscali, care ţin neapărat să dispară. Pe de altă parte, nu putem accepta ca obligaţiile de plată să nu fie respectate. De altfel, gradul de conformare voluntară la plată este unul dintre indicatorii pe care îi avem în vedere. Desigur, avem procedura de executare silită, avem calculul de accesorii, dar plecăm de la premiza unui parteneriat cu contribuabilii, în care fiecare îşi face treaba şi înţelege faptul că fiecare obligaţie declarată trebuie achitată la scadenţă. În fapt, pe baza acestor obligaţii şi a acestor încasări se asigură fondurile pentru Sănătate, Învăţământ, Apărare, administraţie locală etc. Practic, dacă un agent economic încearcă să înşele Fiscul, el încearcă să înşele întreaga comunitate. Prin urmare, pot să dau asigurări că nu vor fi situaţii de genul unor controale dirijate sau unor controale pe speţe ce nu ţin de administrarea fiscală, dar aşteptăm corectitudine şi respectarea legilor şi din partea contribuabililor. Atât timp cât sunt declarate nişte obligaţii la buget, ele trebuie achitate.

Care este miza fiscală în Regiunea Sud-Est

Miza reorganizării ANAF este una considerabilă, fiind urmărită creşterea gradului de colectare la bugetul de stat, combaterea evaziunii fiscale şi a corupţiei. În acest context, în luna iulie s-a decis organizarea Direcţiilor Regionale de Finanţe, precum şi Direcţiilor Antifraudă, aceasta din urmă preluând unele atribuţii exercitate până acum de Vamă şi Garda Financiară.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi este una dintre cele opt înfiinţate la nivel naţional, având în subordine Administraţiile Judeţene de Finanţe Publice (AJFP) din sud-estul ţării. În total, este vorba de o regiune cu o populaţie de aproape 2,4 milioane de locuitori, în care activează aproape 115.000 de agenţi economici.

Citit 6086 ori Ultima modificare Duminică, 01 Decembrie 2013 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.